Dragi fumatori…

… de pahar, de ocazie, de socializare, te tot, de 2 pachete pe zi sau care v-ati lasat dar va ard degetele dupa un chistoc.

Va rog frumos cititi cartea asta in romana sau in engleza (sau in ce limba vreti voi, dar cititi-o). Se citeste repede, nu dureaza mai mult de 2-3 ore si nu trebuie sa va lasati de fumat.

Daca ati citit-o „dar n-a mers”, mai cititi-o o data. Daca nu merge, hai sa stam in cap si sa ne rugam cu totii pentru un aer mai curat. Pentru ca eu, una, m-am saturat sa fiu, uneori, obligata sa inhalez fumul altora (cand aleg sa-l suport e ok, cand mi se impune, nu e ok) si m-am saturat si de stigmatul de a spune ceva despre asta.

Multumesc.

arta contemporana

Nu-i asa? Cand trebuie sa te trezesti in cateva ore scurte si te grabesti si tu, odata pe luna, spre taramul viselor, tocmai atunci conspira universul sa-ti muste din somn. Taximetristul intarzie. – 8 minute. Mai tarziu, incepi sa intelegi de unde intarzierea initiala. Te afli in prezenta unui taximetrist creativ. El nu alege bulevardele, ca tot muritorul de rand. El stie stradutele laterale, scurtaturile de dupa blocuri, el fenteaza trei semafoare in linie dreapta cu cinci in linie franta. Pentru ca ce e viata fara un pic de fantezie? – 15 minute. Si cand ti se pare ca fantezia devine de-a dreptul SF si-l intrebi, de fapt, unde merge, afli ca ne vom opri sa cumparam o paine. „Oricum n-am ocolit mai mult de 3 minute”. – 8 minute (era coada la brutaria nocturna). Ridici din maini lipsita de ajutor in fata universului care a ales acest moment sa-ti dea o lectie si spui „asta e”. Dar nu e asta. Cand in sfarsit iti zaresti blocul, esti cu o mana pe cheie si cu cealalta pe manerul de la portiera, pensula lasa o ultima dara pe tabloul noptii. Taximetristul creativ face dreapta neasteptat si foarte sigur pe el. „Nu va suparati, acum unde mergem?”. „Pai n-ati zis…?” E, a trecut mult timp de cand am zis, mai uita omul. – 2 minute. A, si ca sa visez frumos la noapte, mi-am luat si o replica inceputa cu „Voi, femeile”. Poate ca noi, femeile. – 10 minute.

Pluralelilelor

Reintoarcerea in Romania e o experienta complicata care are multe aspecte. Aspectul caini. Aspectul „Da’ de ce te-ai intors?”. Tonul usor critic al intrebarii si judecata de apoi „Eu nu m-as fi intors niciodata”. Aspectul muzicii din cluburi care nu e doar bumtzi-bumtzi. Explicatia data dupa om si situatie: „Asa am avut chef”, „Asa am simtit acum”, „Pleaca si tu trei ani si vorbim dupa”. Aspectul intalnirii unor fosti sau actuali expati care iti spun, din vorbe sau priviri, „Te inteleg”. Nerabdarea cronica a romanilor de a intra in metrou, de a ajunge la ghiseu sau in fata la coada, de a fi primii undeva, oriunde, de a sta inghesuiti de frica sa nu piarda ceva, nu stiu ce. Transformarea pretului din lei in euro sa vezi daca merita sa cumperi. Aspectul stalcirii pluralelor (al carui plural tocmai l-ai verificat in dex) si anxietatea momentelor cand nu ai un dex la indemana „La naiba, o sa sun ca un fotbalist care s-a ajuns pe la un club din Italia si o da in ‘Como se dice?'”.

Etapa regasirii locului in cercurile pe care le-ai lasat in urma. Aspectul bratelor deschise si cel al bratelor inchise. Plimbarile de toamna prin Herastrau care-ti amintesc de imprejurimile Berlinului si iti plac chiar un pic mai mult pentru ca, uite, avem si noi lacuri si verde si oameni pe bitze. Aspectul bitzelor cu care te intersectezi tot mai des si al stirii optimiste ca in Romania se cumparat mai multe bicilete decat masini, chiar daca si doar pentru o zi. Magazinele deschise duminica si la 12 noaptea, masinile parcate unele peste altele si mirosul de canal, pescarusii din Dristor si lifturile de la metrou, automatul de taxiuri din Otopeni si 20 de lei dati pe o sacosa legume.

Aceasta insiruire este subiectiva si nu se doreste a fi exhaustiva. Sunt in „reverse culture shock”, cum se povesteste in tratatele de analiza a psihologiei imigrantilor. I am a passenger singin’ la la la la la-la-la la.

Binili invinge

In 2006, in timp ce-mi faceam veacul Erasmundist pe plaiuri spaniole, am descoperit din intamplare Radio Guerrilla. Era singurul post de radio romanesc care, in limita cautarilor mele, se prindea stabil pe net. Si de atunci il tot ascult. In drum spre mare, in drum spre munte, ani la rand cu matinalul in masina la cozi interminabile la semafor. Cu Guerrilla am putut sa ridic geamurile masinii si sa fredonez ‘break on through to the other side’ in ciuda traficului bucurestean isteric. Cu ei am descoperit muzica romaneasca (si nu numai) alternativa si tot cu ei am petrecut multe seri de duminica cu o muzica ciudat de frumoasa si discutii la limita dintre filosofie, absurd si comic. M-au enervat pe alocuri, cand Dobro si Craio si-au cam luat-o in cap sau cand au mai scapat cate-o piesa de radio 21 in playlist. Nu e un post perfect, dar fara el viata la radio-ul romanesc e pustiu (poate cu exceptia Rock FM, care e totusi diferit in abordare). Ar fi trist, foarte trist, ca Guerrilla sa ramana off-air permanent. Sper sa se rezolve neintelegerea cu licenta de emisie. Pana atunci, ascultati pe net si nu uitati ca „Binili invinge!”.

 

avanpost

world without Facebook

„I don’t have Facebook. I really don’t and now people share everything on Facebook. Sometimes I think that the world could end and I wouldn’t find out. Have you seen 28 Days Later? When the guy walks around yelling ‘Hello, anybody there?’. That could be me, there would only be posters on walls: ‘Facebook ceased to exist’ and people were like ‘Who am I going to share stuff with now?’ and then they became sad and died.” – let’s call him Chris