Mă întorc spre mine și zic, unde ești?
Am mintea goală. Sau plină de ceață. Oricum, nu se vede mare lucru. Arunc resturi de mâncare cu tot cu cuvinte, idei și păreri. Pun vasele în mașină și-mi spăl vinovăția. M-am enervat, poate am țipat. Am zis: fii și tu cooperant!
Mă uit în zare și trag de o bere rece. Iau cartea cu mine, o las lângă picior și citesc subtitrări pe TikTok.…
Cândva demult eu și Florence eram pe aceeași lungime de undă. Îmi citea gândurile și le transforma în muzică. Nu știu dacă mergea și ea în Vamă, dacă mânca humus pe pâine, dacă avea o bicicletă ruginită și șoareci în casă, dar mă înțelegea ca și cum era acolo. Ca și cum vedea soarele rar, printre crengi și acoperișuri de turtă dulce.…
Aveam doar câteva zile de concediu prenatal când au fost declarate, pe rând, pandemie și stare de urgență. Stare care mi-a anulat orice plimbare, în afara vizitelor la medic – nu că aș fi făcut ture de parc, în alte condiții. Deja mă mișcam greu și pe suprafețe mici, plângându-mă la fiecare pas.
Cu stresul pandemiei pe umerii apăsați de burtă, am început să număr zilele până la naștere și să-mi stresez bărbatul: spălă-te pe mâini, pune papucii mai aproape ușă, caută o soluție cu clor, stai nu le pune în frigider că le dau cu spirt, mi-e foame, trebuie făcut curat în baie, spală-te pe mâini, da, știu, dar ai pus mâna pe clanță, dezinfectează și telefonul.…
Nu știu voi ce ați făcut de pandemie, dar eu am născut. Mi-am petrecut ultima lună de sarcină în izolare, cu maternitatea la care urma să nasc temporar închisă și stresul că o eventuală contaminare cu Covid-19 mi-ar limita drastic opțiunile. Din fericire, lucrurile au mers bine. Nu conform planului, că rareori merg așa, dar cu mama și bebelușul întorși acasă sănătoși. …
Izolare, productivitate, turte cu sau fără drojdie, ce să citești, ce să asculți, la ce să te uiți, cursuri, teatre online, grădini zoologice virtuale. Glume cu hârtie igienică, cu zile care își pierd șirul, cu viața pe canapea, cu copii care o iau razna și părinți care vor înapoi la birou, cu animale de casă dezorientate și insecte care au dat rasa umană dispărută.…
Când rufele se rostogolesc în mașina de spălat, în căști bubuie Șuie #perepeat și ai gânduri de șampanie, știi că e ultima zi din 2018. La 34 de ani e la fel ca la 24, doar că diferit. Tot habar n-ai ce-i cu tine, dar faci presupuneri mai informate. Îți faci iluzii mai puține și planuri mai mari pe mai mulți bani.…
În bucătăria mea, mișună tot felul de lucruri. În primul rând, gândacii. Într-o garsonieră, într-un bloc imens așezat pe un depozit de gunoi, într-un oraș infestat, nu poți scăpa de ei. Am dat cu otravă, cu papucul, cu nervi, cu spumă pe la găuri. Revin mereu, ca niște gânduri obsesive.
Apoi mai mișună prietenii când ne adunăm la o seară de poker.…
Un semimaraton are un pic peste 21 de kilometri, pe care trebuie să-i faci în maxim trei ore (poate mai mult dacă e un traseu greu). O tură de lac în IOR, actualul Parc Alexandru Ioan Cuza care deservește suprapopulatele cartiere Dristor și Titan, are un pic peste 3 kilometri. Tura de IOR a devenit etalonul după care-mi măsor efortul și-mi încurajez sufletul.…