Mi-am amintit că am blog

Izolare, productivitate, turte cu sau fără drojdie, ce să citești, ce să asculți, la ce să te uiți, cursuri, teatre online, grădini zoologice virtuale. Glume cu hârtie igienică, cu zile care își pierd șirul, cu viața pe canapea, cu copii care o iau razna și părinți care vor înapoi la birou, cu animale de casă dezorientate și insecte care au dat rasa umană dispărută. Printscreen-uri de pe Skype sau Zoom, cu fețe șifonate și pisici care-și bagă capul în cadru, haha. E la modă backgroundul cu podul Golden Gate sau cu ceva abstract, care te duce cu gândul la Star Wars. Mai dispare o ureche, un ochi, un umăr, dar ne prefacem că nu e dubios. Vrem să fim utili cu banalitățile vieților noastre în pijamale. Căutăm un sens între patru pereți și-l punem pe tava social media, așteptând validarea.

Un like, trei, douăzeci. Nu sunt singur. Donează aici. Gata, am ajutat. Huo, hoții, incompetenții, dar se știa de problemele astea, se știa, dar, ce vrei, să meargă neechipați în prima linie, pnl sucks, ne mint, nu ne informează, măsurile sunt bune, măsurile sunt abuzive, stați în casă, am ieșit până la Mega și-am pozat o magnolie, nu dați cu pietre, nu vă luați like-ul înapoi. Am lansat un newsletter, un webinar, un interviu nou, vreau să spun ceva relevant, să nu-mi pierd audiența, pe nimeni nu interesează nimic altceva. Trebuie să particip, să dau share la aceeași știre la care au dat share o sută din lista mea și care oricum rulează non stop la tv. Dar îmi voi spune părerea, și va conta. Sunt aici, acasă, dar n-am dispărut pe fundal. Mă auziți? Cum vă simțiți? Ce faceți? Cum vă petreceți ziua? Ce provocări aveți? Nu pot face nimic, dar spuneți-mi. Cum e acum, cum va fi după, cine ești, cine sunt, ce mai beau, ce mai cânt. Am copt o pâine. 

Puține glume sunt bune sau păreri, pertinente, lumea e la fel de productivă ca înainte, fiecare după posibilități, și chiar nu e nevoie să aibă fiecare propriul post de știri pe wall. Da, mâncăm. Cei care se uitau la Friends se uită și acum, la fel și cei care făceau cursuri online. Credeți că ne vom schimba? Că lumea va fi altfel? Aș. Aș paria că avem aceleași metehne și că le vom avea și după. Suntem mai stresați, e normal, dar nu avem mai multe de zis. Cel puțin nu despre Covid. 

Mi-ar plăcea să se întoarcă fiecare la ce știe să facă. Să nu se simtă nimeni vinovat că vorbește despre altceva decât despre pandemie. Să nu fie o crimă să pui o poză cu un copac înflorit și să nu simți nevoia să explici, să spui că e de un an, de pe vremea când. Să fim mai puțin dramatici. Să fim mai calmi, că nu schimbăm nimic dacă ne tânguim și criticăm zi și noapte. Știu că e șocant, dar Tătaru și Arafat nu ne urmăresc pe Facebook. Ne urmăresc prietenii și familia, care și așa sunt stresați, dacă nu de boală, de șuvoiul de informație redundantă.

Aș vrea să trăim în izolare, cât și cum e nevoie, fără să ne punem viața pe tapet. Fără să devenim brusc experți în ceva la care nu se pricep nici experții. Și am adăugat și eu textul ăsta care nu schimbă nimic. E o refulare. Un mod de-a gestiona stresul. Puțini îl vor citi și internetul va merge înainte cu un nou meme, dat mai departe pe grupuri de Whatsapp, unde cineva va râde politicos după zece minute.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Solve : *
27 + 22 =


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.