SabinaLand

neah. nu-mi place. sa va zic un secret. desupra randurilor astora e un paragraf care nu-mi place. nu e nimic gresit cu el. dar nu se leaga. si nu poti edita un paragraf care nu se leaga. de publicat nici atat. asa ca nu poti decat sa dai un enter resemnat si s-o iei de la capat. ei, vezi? asta era problema. pana am deschis docomentu’, pana mi-am suflecat manecile roz si pana am tras aer in piept se schimbase melodia. iar cu melodia gresita nu faci nicio treaba.

dragi tovarasi si prieteni, carevasazica iata-ma scriind aici dupa mult timp, cam de pe vremea cand vara ploioasa imi lovea in geam si apartamentul era gol cuc. apartamentul se goleste din nou, iarna-mi bate in geam, tot cu ploaie la ce va gandeati, si eu mai am de indurat vreooooo 40 de ore pana scap de ultimul examen si pot sa ma zbantui spre aeroport. man oh man. n-o sa va mint, maine e zi grea, iar stresul mi-a dat o indispozitie serioasa tonight.

i miss home. home is whenever i’m with you.

Leti, Ioana, Lucian, mi-e dor de-un concert impreuna (in ploaie) .

un apartament cu 10 camere din care numai una ocupata, prin coincidenta chiar de tine, este perfect pentru a auzi toate zgomotele posibile, toate mustele care se aseaza pe resturile din bucataria prin care parca-au trecut hunii, toate usile care se trantesc la alte etaje, toate sticlele de plastic care mai pocnesc uneori. cu o seara inainte nu le-ai auzit. nici cu 2,3,4 seri inainte. la naiba, nici sunetul geamului spart si a talharului care demonta plasma impiedicandu-se de masa la fiecare pas nu te-a alarmat. eh, sunt vecinii, esti paranoia! nimic nu te-a alarmat pana in seara asta. si acum iti spui “esti paranoia”, dar ultima data cand ti-ai spus asta ai avut toate motivele de panica. so, which is it? toate sunetele trebuie sa aiba o explicatie: aia de jos, aia de langa, liftul, motoreta, se-aseaza mobila, tevile, vantul. ah, cat mi-am dorit sa-mi plece chinezoaicele din jur, si cat de rau imi pare acum ca nu mai e nimeni care sa-mi chitcaie pe langa oala de mancare! maine nu cred ca vine nimeni. dar poimaine… eeee, poimaine tre’ sa vina cineva! un sufletel aici pe palier, ca sa fie doar 8 camere goale si ca toate zgomotele sa aiba o explicatie, chiar si numai in capul meu. aa, tau.

cine sunt, cine esti. cu lacrimile unui film stupid abia uscate pe obraz, cu o tigara, o boare de 14 grade nordice si-o melodie care-mi aminteste de-un text pe care l-am scris acum trei ani. cine sunt, ce vreau, unde vreau sa merg? stau pe pozitii la start si aman fuga, sunt pregatita sa incep iar cursa, sa-mi incordez muschii, sa respir eficient, sa vad finishul si sa ajung la el victorioasa. am chef sa alerg, sa simt endorfinele, sa zambesc cu fiecare pas, cu fiecare kilometru, sa dau muzica mai tare in urechi, sa ridic ochii spre frunzele din copaci si spre luminile din blocuri, sa inchid ochii si sa fug, sa simt libertatea dintr-o vara, sa fug din nou, sa primesc oboseala ca pe o recompensa si paharul cu apa. dar stau. ma uit la nori, ma bucur cand aud ploaia in geam, ma plimb lent spre un kil de cartofi, ma intorc si invart cheia in usa. deschid gura pe jumate sa comunic cu oamenii din jur dar ma razgandesc si, pana la urma, invart cheia in usa. ma intind si ma uit la nori, savurez linistea, dar statul pe loc ma incomodeaza. dar in ce directie sa fug? pentru ca nu pot sa incep cursa aiurea, nu pot sa alerg in dorul lelii, nu vreau sa fiu mediocra, nu vreau sa fiu plictisita, nu vreau sa alerg cu capul in pamant si din inertie, vreau sa beau paharul cu apa cu pofta, nu pentru supravietuire. cand muzica iti intra in vene si in suflet nu ai nevoie nici de apa, nici de mancare, nici de aer. muzica te tine in picioare, e o magie, e un voodoo, e un univers care tine atele si te misca in libertatea ta. stau la start pregatita sa o zbughesc. imi trag sufletul si ma incred ca impulsul de a porni va veni natural, asa cum trebuie sa fie. initiativa? da, initiativa. imi deschid cai si ma uit la ele. le las acolo. sa le vad. cine sunt? ce vreau? sunt egoista? sunt puternica? o sa iasa bine? ce e bine? stii ce e bine? o sa fie frumos? e frumos. te bucuri? se misca norii. trec dintr-o parte intr-alta a cadrului de la geam, se misca varfurile copacilor, iar in spatele lor se ascunde o lumina la o mansarda. e o lumina de birou, o lampa. cine sta la birou? cine esti? citesti? te uiti la un film? te gandesti? oare te uiti si tu la nori? o singura lumina in trei case. se imbina ziua cu noaptea. e 10 fara un minut. cineva foarte drag mie mi-a zis de curand: traieste clipa, traieste acum! dar eu ajunsesem deja la concluzia asta. intr-un fel sau altul. cat imi place imbinarea dintre zi si noapte. ceva pluteste in aer, o energie ciudata, o liniste misterioasa, totul sta locului si asteapta schimbarea. o schimbare pe care o stii, dar, cumva, te suprinde de fiecare data. nu poti sa explici. stai si te uiti si-ti amintesti cat de mic esti, si nu intelegi cum poti sa fii atat de mic cand in interiorul tau se intampla atat de multe lucruri, nu intelegi cum existenta ta poate fi lipsita de sens cand tii intre niste cavitati osoase fragile un intreg univers. iar degetele cu unghii albastre astern pe-o foaie alba propozitii pe care nici nu apuci sa le gandesti. e ca la start. scrisul. cand vrei sa scrii nu trebuie sa te ridici constient si sa-ti misti un picior in fata altului, ezitant. e un impuls care urmeaza tot ce-ai planuit si-ai gandit si-ai vrut atunci cand te-ai uitat la fiecare cale in parte. asa cum te chinui sa-ti amintesti un nume doua ore, si abia atunci cand nu te mai gandesti numele apare ca prin minune. stiu cine sunt, stiu ce vreau, dar nu ma mai gandesc la asta. ma uit la nori, plang la un film stupid, si ascult pe repeat o melodie. sau alta. muzica nu cere nimic. muzica da si asculta si leaga norii de degetele cu unghii albastre si de luminita din mansarda.

ieri am visat fara sa dorm. inotam spre marginea atmosferei. si am facut pluta, iar apoi aerul s-a stransformat intr-o apa plina de stele. de fapt, cred ca adormisem.

m-am ridicat. sunt mult mai multe lumini in cele trei case. ca de obicei, e o chestie de perspectiva.

Pentru vremea cand eram copii, dar nu vroiam sa recunoastem, si pentru vremea cand nu mai suntem copii, dar parca nici oameni mari nu ne-am facut. Pentru vremea cand o ora parea un an si pentru vremea cand un an pare o secunda. Pentru cei care au griji de adulti, dar inca se simt copii si nu inteleg cum altfel ar putea fi, la multi ani!

…high speed biking through amsterdam while alex turner screams in your ears ‘d is for delightful’

Da, ati citit bine si, nu, nu e o metafora. Nu stiu daca mi se trage de la fetele harnice de la mine din casa care gatesc cate-n luna si-n stele, dar astazi marchez o premiera la mine pe blog. Un post culinar . Sau ce-o iesi. Ca si la gatit, ma gandesc la ingrediente dinainte, dar intotdeauna improvizez pe parcurs.

So, without further adue, va fac cunostinta cu o supa crema de morcovi foooaarte buna. Am curatat cam un kilogram de morcovi si i-am taiat felii. Am pus la calit 2 cepe si cativa catei de usturoi, peste care am turnat cu o pofta imensa morcovii, un sfert de cana de orez, apa cat sa acopere toata treaba, sare, piper si-o frunza de dafin (din kitul bucatarului calator, prietenii stiu de ce ). Dupa vreo jumate de ora de fiert la foc mic, am transformat toata treaba intr-o supa-crema cu ajutorul unui mixer imprumutat de la colega finlandeza. Am pus cateva linguri de smantana, niste tarhon, din acelasi kit minunat, si inca putina sare. Dupa un clocot, minunea era gata. Pofta buna! (reteta adaptata de aici)

De ce ma arat atat de incantata de sesiunea mea de gatit din seara asta? Pentru ca am reusit sa mananc morcovi si sa-mi placa. Nu mi-au placut niciodata morcovii cruzi si de fiecare data cand vad mai in ceata decat de obicei, ma gandesc ce bine le-ar prinde ochilor mei niste beta-caroten. Si desi supa mi-a iesit foarte buna si-am mancat-o cu pofta, tot ma gandeam: da, dar morcovii fierti isi pierd din proprietati. Ei bine, nu e asa. Sau cel putin nu e asa conform unui studiu al unor cercetatori. Se pare ca singurul nutrient care se pierde prin fierbere este vitamina C. In rest, morcovii fierti sunt chiar mai bogati in nutrienti. Explicatia si demonstratia intr-un scurt reportaj BBC.

Daca tot traiesc in tara portocalie, sa mananc si mancare portocalie, nu? Si nu am facut si eu o poza… ca parca asa se practica prin online atunci cand te lauzi cu o mancare. Oh well, next time. Dar o poza portocalie tot am. In asteptarea Koninginnedag.