Ce lucru mai bun să faci într-o după-amiază friguroasă de octombrie decât să te gândești la Grecia? Mai ales că am fost acolo nu demult și erau 30 de grade, apa azurie, mâncarea pește-brânză-calamari și oamenii numai un zâmbet. Un lucru mai bun e să scrii despre asta, ca să nu uiți.
Am zburat cu charter și entuziasm București- Preveza (Lefkada) și i-am compătimit pe cei care își teminaseră vacanța și urmau să se îmbarce în avionul în care tocmai făcusem firimituri.…
În bucătăria mea, mișună tot felul de lucruri. În primul rând, gândacii. Într-o garsonieră, într-un bloc imens așezat pe un depozit de gunoi, într-un oraș infestat, nu poți scăpa de ei. Am dat cu otravă, cu papucul, cu nervi, cu spumă pe la găuri. Revin mereu, ca niște gânduri obsesive.
Apoi mai mișună prietenii când ne adunăm la o seară de poker.…
Au au au. Au. N-am mai avut așa o febră musculară de când m-am apucat de Tae Bo în anul I de facultate.
Aveam emoții încă de joi. Știam că Piatra Craiului e un traseu greu, lung, cu hăuri amețitoare. Vineri, și mai și. Dar dacă ne prinde ploaia pe creastă? Dacă ne prinde noaptea în pădure?
Ne-am cazat în Zărnești (recomand pensiunea Aliart dacă ajungeți pe acolo), am luat o cină târzie și am pus ceasul să sune.…
Iuhu, weekend fără ploi! Bine că n-a trecut chiar toată vara fără o drumeție la munte. A, stai, am mai fost în Apuseni. Nu se pune. Apusenii sunt practic niște dealuri cu oi.
Așa că am fost în Masivul Ciucaș, cu urcușuri să rămâi fără aer, peisaje oh là là , aer rece, și, da, și oi (oioioi!). Mai fusesem pe acolo de vreo două ori, așa că nu plănuiam să ajung din nou prea curând, dar așa a fost să fie, că de n-ar fi, ne-am plictisi, așa că sâmbătă dimineață pe la șapte am pornit spre Cheia.…
Un semimaraton are un pic peste 21 de kilometri, pe care trebuie să-i faci în maxim trei ore (poate mai mult dacă e un traseu greu). O tură de lac în IOR, actualul Parc Alexandru Ioan Cuza care deservește suprapopulatele cartiere Dristor și Titan, are un pic peste 3 kilometri. Tura de IOR a devenit etalonul după care-mi măsor efortul și-mi încurajez sufletul.…
Sunt pe câmp în spatele casei bunicilor. A străbunicilor, mai exact, pe care îi știu doar dintr-o poză îngălbenită. Adun cartofi în poala rochiței. Fur cartofi, adică, dar nu știu asta până nu-și pune mamaia mâinile în cap. Vorbesc cu cineva imaginar. O fetiță brunetă, tunsă scurt. Îi povestesc vrute și nevrute. Când obosesc, mă opresc și mă uit spre pădure.…
Văd multă îndârjire zilele astea în bula mea (Facebook, Twitter și offline). Orice ar zice sau face Firea, Dragnea și PSD e hulit, înjurat, blamat. Cei care ies să îi susțină, aduși sau nu cu autocare, sunt „spălați pe creier, plătiți, manipulați”.
Vă sună familiar? E discursul folosit împotriva celor care au ieșit în stradă împotriva Guvernului PSD sau au huiduit primarul pe stadion.…
Vă zic drept. N-am văzut atâtea animale într-un loc în viața mea. Apusenii sunt plini de oi, vaci, cai, câini și lupi din auzite. Traseele sunt lungi, munții găunoși și pășunile scormonite conștiincios de mistreți invizibili. Brazii cresc în păduri dese, iar cei căzuți la datorie rămân acolo să putrezească. De multe ori, fix în mijlocul cărării. Te cațeri, treci pe sub ei, ți se agață piciorul și mai dai și cu capul în câte-o creangă.…