SabinaLand

Mai, nu stiu ce cauta margareta in povestea asta. Pe cuvant! Ma uitam in gol la televizor, raspundeam cu placere la un mail si m-a apucat cheful sa scriu ceva usor, simplu, relaxat, ca atunci cand bei o cafea dimineata la soare (cu umbra), cand aerul nu e nici racoros, nici cald, cand lumina de-afara iti da pur si simplu o stare de bine, indiferent de orice gand agitator ai fi avut inainte. Lumina diminetii mi s-a parut intotdeauna un fel de panaceu. O vad destul de rar, pentru ca obisnuiesc sa adorm tarziu si ma trezesc cand soarele e deja sus sau chiar trecut de linia de mijloc. Saptamana trecuta, de exemplu, i-am prins. Zorii. Se facea ca am stat toata noaptea la lumina veiozei, mesterind, uitandu-ma pe banda la nu stiu ce serial (intr-o nu stiu care vara, intr-o nu stiu care seara) si la un moment dat am rotit scaunul. Era lumina, lumina aia din zori. O asteptam mai tarziu, pe la un 6, 7, dar mi-a facut o surpriza si la 5 jumate lumea era magica. Si-atunci serialul n-a mai avut sens, doar o muzica putea completa starea de pace si prietenie. Cum sa explici starile astea de liniste date doar e unghiul potrivit intre suprafata pe care te afli si razele soarelui? E atat e firesc incat o sa ma opresc and just let it be.

Iar margareta? Cine e margareta?

Din mosi stramosi copiii au spus cel putin odata asta: mi-a facut mama ordine in camera si acum nu mai gasesc nimic. de ce nu intelege ca eu ma descurc in dezordinea mea?

In universul meu sunt multe drumuri, poteci de fapt. Vad doar la cativa metri in fata, dar asta nu e ceva de speriat. Uneori pot sa iau avionul si sa merg repede repede inainte si sa arunc o privire la cativa kilometri. Apoi ma intorc la locul unde am lasat poteca, pentru ca nu vreau sa pierd nicio poienita, niciun luminis, nicio intalnire cu vreo buburuza simpatica sau, cine stie, poate-l ratez pe Fat Frumos care a iesit la vanatoare. De fapt, nu prea las drumul decat pentru un alt drum. Nu ma avant prin balarii. Poate asa as gasi un loc mai frumos, cel mai frumos. Dar stiu ca daca vreau sa ajung in locul ala, o sa apara un drum. Pentru ca ele nu sunt facute de altii, apar pentru ca eu le gandesc, pentru ca universul meu stie ce vreau si atunci ma ghideaza spre destinatie. In dezordinea pe care o fac in fiecare zi, in milioanele de ganduri, idei, pareri, bucurii, melancolii si inutilitati pe care le adun pe drum, ca doar n-o sa merg cu ochii inchisi si mainile in buzunare, se face ordine de la sine. Jumate din mine e drumetul, jumate sunt imprejurimile. Uneori e nevoie sa ma opresc, sa ma asez pe-o buturuga si sa ma uit in jur. Cand crengile copacilor sunt uscate, cand pamantul e arid, cand soarele pare sa nu mai zambeasca potecii mele, atunci stiu ca dezordinea a devenit mizerie. Daca dezordinea e tolerabila (nu pentru mame) si chiar confortabila, mizeria e cu totul altceva. Partea cea mai frumoasa e ca totul se poate schimba intr-un timp foarte scurt. Pot sa vorbesc cu copacii sa-i rog sa inverzeasca, pot sa aduc o ploaie torentiala si calda de vara si pamantul devine vesel, iar dupa ploaie apare un soare dintre cei mai luminosi. Cateodata, dupa ce imprejurimile se curata de mizerie, poteca vireaza brusc la dreapta sau la stanga si umbrele lucrurilor capata o alta directie. Ma mai gandesc cateodata la umbrele de pe vechiul drum dar, de obicei, ma intrerupe o fetita cu codite care ma cheama la ea in poienita sa bem o cafea.

Aaa, si mai mult dansez decat merg. Coloana sonora in universul meu e foarte buna. Nu stiu totusi cu cine trebuie sa vorbesc sa dea muzica mai tare.

Catre toti DJii din lume, va rog, fir-ar a dracului de viata, nu mai puneti urmatoarele melodii: Bare Necessities, Maria a lu’ Blondie, Gimme hope Joanna si amestecatura aia gretoasa de rock’n'roll pe care tre’ sa dansam precum Stefan Banica Jr. Stiu ca se gasesc cativa entuziasmati care se zbantuie frenetic pe “I’m all shook up uuuh”, dar ei fie sunt beti manga, fie n-au mai iesit din casa de un an si ar dansa pe orice. Si n-o sa mai iasa inca un an, asa ca nu e in interesul afacerii sa-i satisfaceti. Va multumesc pentru atentie!

Catalin imi da o leapsa. Trebuie sa formez un text din versurile a 10 dintre melodiile mele preferate si sa pun link spre piese. Cam asta a iesit:

The moment I wake up, before I put on my makeup
I said “What’s the problem baby?”
“That laugh, that wrinkles your nose, touches my foolish heart”
And in a chain reaction I was down and calling for a place to hide
“I can’t relate to the neverending games that you play
Maybe I’m just too demanding”
“Iar ce simti tu lasi in drum”
“This I’ve tried and now refuse”
And found myself alone
I’m lovin’ angels instead

Nu stiu cum vi se pare voua, dar in capul meu are sens. Nu stiu cui sa dau mai departe, ma mai gandesc. Uau, doua propozitii care incep cu “nu stiu”. Nu stiu ce inseamna.