SabinaLand

Amsterdamul e un oras sigur, sau cel putin asa ni s-a zis in timpul zilelor de deschidere de la facultate. Politia e pe la toate colturile, sunt camere de filmat pe strazi si lumea e pur si simplu pasnica. Mi-a placut ce ne-a zis o spanioloaica noilor studenti internationali: in cel mai rau caz se poate lua dupa tine un junkie, si oricum poti sa fugi mai repede decat un junkie sau esti pe bicicleta si-o iei la sanatoasa. Si desi ma simt mult mai in siguranta pe strazile de-aici decat in Bucuresti, iata ca se intampla si lucruri ciudate. Aseara cineva ne-a spart apartamentul si ne-a furat televizorul nou nout, o plasma cu diagonala… mare. Si eu am auzit zgomote si mi s-a parut ceva putin bizar in atmosfera, dar nu m-am dus in bucatarie sa vad ce se intampla. Am pus totul pe seama vecinilor de jos care se distrau la un fel de petrecere. Dimineata, galagie pe hol si politie. Pe langa televizor, au luat o sticla de vin din frigider. Eu m-am bucurat ca nu au luat filtrul de cafea, aia da tragedie.

In concluzie nu am nicio concluzie. Astept mai multe momente Frank Sinatra si mai putine zgomote ciudate venind din bucatarie. Buhuhu. Is that paper, is that snow, oh, no, it’s a ghoAmsterdamul e un oras sigur, sau cel putin asa ni s-a zis in timpul zilelor de deschidere de la facultate. Politia e pe la toate colturile, sunt camere de filmat pe strazi si lumea e pur si simplu pasnica. Mi-a placut ce ne-a zis o spanioloaica noilor studenti internationali: in cel mai rau caz se poate lua dupa tine un junkie, si oricum poti sa fugi mai repede decat un junkie sau esti pe bicicleta si-o iei la sanatoasa. Si desi ma simt mult mai in siguranta pe strazile de-aici decat in Bucuresti, iata ca se intampla si lucruri ciudate. Aseara cineva ne-a spart apartamentul si ne-a furat televizorul nou nout, o plasma cu diagonala… mare. Si eu am auzit zgomote si mi s-a parut ceva putin bizar in atmosfera, dar nu m-am dus in bucatarie sa vad ce se intampla. Am pus totul pe seama vecinilor de jos care se distrau la un fel de petrecere. Dimineata, galagie pe hol si politie. Pe langa televizor, au luat o sticla de vin din frigider. Eu m-am bucurat ca nu au luat filtrul de cafea, aia da tragedie.

Amsterdamul e un oras sigur, sau cel putin asa ni s-a zis in timpul zilelor de deschidere de la facultate. Politia e pe la toate colturile, sunt camere de filmat pe strazi si lumea e pur si simplu pasnica. Mi-a placut ce ne-a zis o spanioloaica noilor studenti internationali: in cel mai rau caz se poate lua dupa tine un junkie, si oricum poti sa fugi mai repede decat un junkie sau esti pe bicicleta si-o iei la sanatoasa. Si desi ma simt mult mai in siguranta pe strazile de-aici decat in Bucuresti, iata ca se intampla si lucruri ciudate. Aseara cineva ne-a spart apartamentul si ne-a furat televizorul nou nout, o plasma cu diagonala… mare. Si eu am auzit zgomote si mi s-a parut ceva putin bizar in atmosfera, dar nu m-am dus in bucatarie sa vad ce se intampla. Am pus totul pe seama vecinilor de jos care se distrau la un fel de petrecere. Dimineata, galagie pe hol si politie. Pe langa televizor, au luat o sticla de vin din frigider. Eu m-am bucurat ca nu au luat filtrul de cafea, aia da tragedie.

Cu vreo doua saptamani in urma, eram prin Dam Square, unul dintre cele mai aglomerate puncte din oras, si ma chinuiam sa-mi dezleg bicicleta legata sanitar de un cos de gunoi. Si aud niste tipete. La vreo 20 de metri vad un om care izbucneste in flacari. Oamenii sar sa-l stinga, tona de turisti si localnici din jur de uita cu figuri socate la scena, iar in doua minute locul se umple de politie si pompieri.

Stiu ca incidente d-astea si spargeri de apartamente se pratica peste tot. Dar aici am dat nas in nas cu ele. Si ca sa se incline balanta, dau nas in nas si cu momente foarte frumoase. La o zi sau doua dupa incidentul din Dam Square, la cateva strazi mai incolo, aud din turnul unei catedrale o melodie cunoscuta. Clopotele cantau My Way a lui Frank Sinatra. Si suna atat de bine, incat m-am oprit pe marginea unui canal si-am stat 20 de minute in soare si-am ascultat. Pe canal treceau barci, pe strazi biciclete si versurile din My Way imi rasunau in cap, peste clopote. Cum sa nu fie lumea mai pasnica si mai relaxata?

In concluzie nu am nicio concluzie. Astept mai multe momente Frank Sinatra si mai putine zgomote ciudate venind din bucatarie. Buhuhu. Is that paper, is that snow, oh, no, it’s a ghost.

Later edit: 3 ore mai tarziu, hotul e arestat si televizorul e inapoi in bucatarie. now that’s what I call efficiency!

am avut un cosmar. am visat ca aveam teza la mate si lucrare de control la istorie si nu invatasem nimic. mai mult decat atat, am dormit prea mult si n-am ajuns la scoala. the horror.

Am primit o leapsa de la Catalin acum cateva zile si am uitat de ea. Dar sa vezi viata! A inceput la radio Keane – Bad dream. Mi-am amintit ca am postat la un moment dat pe blog melodia, am cautat-o si apoi am inceput sa scormonesc prin textele vechi, pe vremea cand scriam aproape zilnic. Mi s-a facut dor sa scriu. Dar ce sa scriu?, ma intrebam eu, cand mi-am amintit de leaspa. Coincidenta? I think not ).

Sa-mi fie acelasi bun confident ca si pana acum.

Sincer as da mai departe, dar nu stiu cui. Dar celor putini ramasi de la punctul 8 le-as pune o intrebare: Ce asteptari aveti voi de la blogul meu? Multumesc anticipat.

Am primit o leapsa de la Catalin acum cateva zile si am uitat de ea. Dar sa vezi viata! A inceput la radio Keane – Bad dream. Mi-am amintit ca am postat la un moment dat pe blog melodia, am cautat-o si apoi am inceput sa scormonesc prin textele vechi, de pe vremea cand scriam aproape zilnic. Mi s-a facut dor sa scriu. Dar ce sa scriu?, ma intrebam eu, cand mi-am amintit de leaspa. Coincidenta? I think not ).

Leapsa este dupa cum urmeaza: sa raspund la cateva intrebari despre blog.

1. Cand ai inceput sa scrii online?

In 2005, cand eram in Spania cu Erasmus. Am publicat un text prima data pe strabunica blogului meu, Yahoo 360, si era despre cat de frumoasa e Romania (Alanis Morissette moment).

2. Ce te motiveaza sa scrii pe blog?

Nevoia. Am spus-o de nenumarate ori, prin diferite posturi, de-a lungul anilor. Chiar daca scriu de 3 ori pe zi, odata pe luna sau odata pe an, nevoia de-a scrie revine indubitabil. Scriu pe blog, in jurnal sau pe pereti.

3. Cum reactionezi la comentarii negative?

Aflu adresa comentatorului, ma duc la el acasa si-i pun o ceapa strivita in cutia postala.

4. Care a fost ideea initiala de la care ai pornit?

Sa ma umplu de bani din scris si sa ma plimb pe plaje exotice.

5. Ce fel de linkuri tii in blogroll?

Prieteni, colegi/fosti colegi si bloguri care m-au impresionat in mod repetat.

6. Cum te-a schimbat pe tine blogul?

E o chestie de self-development care poate fi cu greu redata. Trebuie incercata. Unu, scrisul e o terapie. Doi, blogul e platforma prin care impartasesti si primesti feedback. N-as spune ca m-a schimbat, dar am invatat tot felul de lectii de-a lungul anilor despre felul in care ma exprim si despre online.

7. Ce asteptari ai in viitor de la blogul tau?

Sa-mi fie acelasi bun confident ca si pana acum.

8. Cat despre cititorii/vizitatorii acestui blog?

Echo, echo! Ma tem ca i-am cam alungat prin absenta. Nu am asteptari de la ei. Blogul meu este public si fiecare reactioneaza cum vrea. Dar inainte sa comenteze, sa vada intrebarea 3.

Sincer as da mai departe, dar nu stiu cui. Dar celor putini ramasi de la punctul 8 le-as pune o intrebare: Ce asteptari mai aveti voi de la blogul meu? Multumesc anticipat.

Saracul blogul meu, cum primea el atentie in fiecare zi intr-o vreme, si acu’ abia abia il mai bag in seama odata pe luna. Dar asta e soarta lui, sa fie la discretia stapanei dupa cum bate vantul chefului. Si nu am crezut niciodata in scrisul fortat. Lasand la o parte introducerea asta inutila, ce mai face a Romanian girl in Amsterdam? Se acomodeaza. Inca. Si o sa mai dureze acomodarea. Dupa entuziasmul si emotiile initiale, vine intrarea in rutina unei noi lumi. Si nu te poti simti comfortabil intr-un loc nou, oricat ar fi el de frumos (desi asta ajuta ), cu una, cu doua. Ba chiar nici nu-ti vine sa iesi din casa o perioada. Cum, esti intr-un loc nou, magnific, cu magie si miraje la toate colturile, si vrei sa stai in casa? Da. Iesi cate putin, cu baby steps, ca atunci cand intri in mare si apa e putin cam rece. Intai te plimbi pe mal, doar cu picioarele in apa, apoi mai intri cate putin, te gandesti ca e mai cald pe plaja si poate ar fi bine sa iesi, dar iti faci curaj si, before you know it, inoti de zor si apa e minunata. Cam asa e si cu mutatul meu la Amsterdam. In fiecare zi, dar mai ales in alea cu soare, ma simt putin mai relaxata. Dar o sa mai dureze cateva luni pana o sa ma simt “ca acasa”. E dificil sa intalnesti oameni cu care te simti bine, dar nu e imposibil. E dificil sa pedalezi pe bicileta 2 ore in ploaie si vant, dar cand ajungi acasa te simti ca si cum ai cucerit un Everest mai mic. E dificil sa vrei sa dai din cap pe Prodigy (parca) si sa nu prea ai cu cine, dar pentru asta exista Skype ). E frumos sa traiesti printre oameni relaxati, sa intri in bicycle jams, sa incepi sa intelegi olandeza si sa simti miros de mare cand deschizi geamul dimineata. Asa… frumosul se simte, dificilul se articuleaza. Nu o sa mai insist nici cu primul, nici cu al doilea. Per ansamblu, e o provocare. Cand traiesti mult timp intr-un loc, ai oameni si locuri pe care te sprijini fara sa-ti dai seama. Cand esti intr-un loc complet nou, trebuie sa-ti regasesti punctele de sprijin din tine.

And you see somebody that reminds you of where you’re coming froSaracul blogul meu, cum primea el atentie in fiecare zi intr-o vreme, si acu’ abia abia il mai bag in seama odata pe luna. Dar asta e soarta lui, sa fie la discretia stapanei dupa cum bate vantul chefului. Si nu am crezut niciodata in scrisul fortat. Lasand la o parte introducerea asta inutila, ce mai face a Romanian girl in Amsterdam? Se acomodeaza. Inca. Si o sa mai dureze acomodarea. Dupa entuziasmul si emotiile initiale, vine intrarea in rutina unei noi lumi. Si nu te poti simti comfortabil intr-un loc nou, oricat ar fi el de frumos (desi asta ajuta ), cu una, cu doua. Ba chiar nici nu-ti vine sa iesi din casa o perioada. Cum, esti intr-un loc nou, magnific, cu magie si miraje la toate colturile, si vrei sa stai in casa? Da. Iesi cate putin, cu baby steps, ca atunci cand intri in mare si apa e putin cam rece. Intai te plimbi pe mal, doar cu picioarele in apa, apoi mai intri cate putin, te gandesti ca e mai cald pe plaja si poate ar fi bine sa iesi, dar iti faci curaj si, before you know it, inoti de zor si apa e minunata. Cam asa e si cu mutatul meu la Amsterdam. In fiecare zi, dar mai ales in alea cu soare, ma simt putin mai relaxata. Dar o sa mai dureze cateva luni pana o sa ma simt “ca acasa”. E dificil sa intalnesti oameni cu care te simti bine, dar nu e imposibil. E dificil sa pedalezi pe bicileta 2 ore in ploaie si vant, dar cand ajungi acasa te simti ca si cum ai cucerit un Everest mai mic. E dificil sa vrei sa dai din cap pe Prodigy (parca) si sa nu prea ai cu cine, dar pentru asta exista Skype ). E frumos sa traiesti printre oameni relaxati, sa intri in bicycle jams, sa incepi sa intelegi olandeza si sa simti miros de mare cand deschizi geamul dimineata. Asa… frumosul se simte, dificilul se articuleaza. Nu o sa mai insist nici cu primul, nici cu al doilea. Per ansamblu, e o provocare. Cand traiesti mult timp intr-un loc, ai oameni si locuri pe care te sprijini fara sa-ti dai seama. Cand esti intr-un loc complet nou, trebuie sa-ti regasesti punctele de sprijin din tine.

Saracul blogul meu, cum primea el atentie in fiecare zi intr-o vreme, si acu’ abia abia il mai bag in seama odata pe luna. Dar asta e soarta lui, sa fie la discretia stapanei dupa cum bate vantul chefului. Si nu am crezut niciodata in scrisul fortat. Lasand la o parte introducerea asta inutila, ce mai face a Romanian girl in Amsterdam? Se acomodeaza. Inca. Si o sa mai dureze acomodarea. Dupa entuziasmul si emotiile initiale, vine intrarea in rutina unei noi lumi. Si nu te poti simti comfortabil intr-un loc nou, oricat ar fi el de frumos (desi asta ajuta ), cu una, cu doua. Ba chiar nici nu-ti vine sa iesi din casa o perioada. Cum, esti intr-un loc nou, magnific, cu magie si miraje la toate colturile, si vrei sa stai in casa? Da. Iesi cate putin, cu baby steps, ca atunci cand intri in mare si apa e putin cam rece. Intai te plimbi pe mal, doar cu picioarele in apa, apoi mai intri cate putin, te gandesti ca e mai cald pe plaja si poate ar fi bine sa iesi, dar iti faci curaj si, before you know it, inoti de zor si apa e minunata. Cam asa e si cu mutatul meu la Amsterdam. In fiecare zi, dar mai ales in alea cu soare, ma simt putin mai relaxata. Dar o sa mai dureze cateva luni pana o sa ma simt “ca acasa”. E dificil sa intalnesti oameni cu care te simti bine, dar nu e imposibil. E dificil sa pedalezi pe bicicleta 2 ore in ploaie si vant, dar cand ajungi acasa te simti ca si cum ai cucerit un Everest mai mic. E dificil sa vrei sa dai din cap pe Prodigy (parca) si sa nu prea ai cu cine, dar pentru asta exista Skype ). E frumos sa traiesti printre oameni relaxati, sa intri in bicycle jams, sa incepi sa intelegi olandeza si sa simti miros de mare cand deschizi geamul dimineata. Asa… frumosul se simte, dificilul se articuleaza. Nu o sa mai insist nici cu primul, nici cu al doilea. Per ansamblu, e o provocare. Cand traiesti mult timp intr-un loc, ai oameni si locuri pe care te sprijini fara sa-ti dai seama. Cand esti intr-un loc complet nou, trebuie sa-ti regasesti punctele de sprijin din tine.

Everybody’s got a story, everybody’s got their own

Do you feel any better when you find you’re not alone?

As you lay on down and look into the sun

And you see somebody that reminds you of where you’re coming from

Azi a fost o zi magnifica. M-am simtit ca atunci cand am reusit sa-mi configurez wireless-ul. Laptopul meu Dell Inspiron 1564, nu mai vechi de vreo jumate de an, s-a umplut de praf si facea ca tractorul. Se incingea sa ia foc masa, nu alta. Clar trebuia curatat coolerul. Ma gandesc eu, ce mare treaba. Cumpar o surubelnita, desfac 3 suruburi, hop carcasa, suflam putin pe langa cooler, hop carcasa inapoi, et voila! Zis si facut. Luat surubelnita 1, ajuns acasa, surubelnita 1= prea mare. Luat surubelnita 2. Surubelnita 2=aproape buna. Desfacut vreo 10 suruburi si da-i si trage. Din cate imi amintesc, cu primul meu laptop pakard bell lucrurila stateau mult mai simplu. Reusesc sa scot o semi carcasa din spate, dau de niste placi, pe una scria nvidia, ma prind eu ce si cum. Dar mai departe nici vorba. Coolerul – la mama dracului de punctul in care ma aflam, iar restul carcasei nu se misca nici daca ma duceam sa cumpar ciocan1.

Reasamblez dezasamblarea si il intreb pe google. Toate tutorialele pentru Dell 1500 series erau foarte clare, numai ca Dell 1500 series egal taiat cu Dell1564. Dupa sapaturi de jumate de ora, gasesc instructiuni pentru un laptop care seamana cu-al meu. Si-mi pun mainile-n cap. Iata:

Demontarea ventilatorului procesorului

1. Demontaţi bateria (consultaţi Demontarea bateriei).

2. Demontaţi unitatea optică (consultaţi Demontarea unităţii optice).

3. Scoateţi capacul modulelor (consultaţi Demontarea capacului modulelor).

4. Scoateţi panoul butonului de alimentare (consultaţi Demontarea panoului butonului de alimentare).

5. Scoateţi tastatura (consultaţi Demontarea tastaturii).

6. Scoateţi zona de sprijin pentru mâini (consultaţi Demontarea zonei de sprijin pentru mâini).

7. Deconectaţi cablul ventilatorului procesorului de la conectorul de pe placa de sistem.

8. Scoateţi cele două şuruburi care fixează ventilatorul procesorului de baza calculatorului.

9. Ridicaţi ventilatorul procesorului din baza calculatorului.

In afara de pasul 1, cam toti ceilalti pasi imi dadeau fiori. But, guess what? I did it . Si, oricum, a fost mult mai complicat decat in instructiuni, pentru ca au fost mult mai multe fire, cabluri si suruburi care mi-au stat in calea fericirii, plus o cana de cafea lovita cu cotul si imprastiata infiorator de aproape de fragilitatea momentului.

Observati firul alb de sub tastatura? De fapt, erau 2. Unul alb si unul negru. Am deconectat eu cablurile de la touchpad si tastatura (cu mari emotii), dar nu aveam in niciun caz de gand sa ma bag la cablurile care legau monitorul de tot ce e mai sfant intr-un laptop pentru ca ar fi trebuit sa-mi cumpar si pistolul de lipit 1. Asa ca nu am putut ridica ultima bariera spre cooler decat la vreo 60 de grade, cu chiu cu vai.

Long story short, am reusit sa scot mormanul de praf care bloca aerisirea coolerului, intr-un echilibru cu 4 maini, 3 picioare si 2 surubelnite, si am tras concluzia ca Dell si-a facut un scop in viata din a-mi bloca accesul la propriu-mi cooler. Pai cand e asa de evident ca ventilatoarele aduna praf (un producator de laptopuri ar trebui sa stie asta, nu?), de ce sa faci accesul la cooler atat de complicat? Ca, poate poate, sa-ti busesti tastatura sau mai stiu eu ce si sa te duci la ei sa iei alta? Maaaaai mojicilor…

De ce nu l-am dus la cineva care se pricepe? Pai nu am demonstrat ca ma pricep si eu? Ce, profesionistii nu injura, critica si le stiu pe toate?

Dupa atata polologhie, si ceva util. Link catre instructiunile de demontare a Dell Inspiron 1564. Va doresc sa n-aveti nevoie.

ps Laptopul meu toarce frumos si linistit, abia il aud, si e cu vreo 30 de grade mai rece. Bobul de mazare a fost scos din ecuatie, printesa merita o bere blonda .

stiti sentimentul ala de no school today? feels damn good. cand te trezesti in zori dupa numai 4 ore de somn si vezi pe facebook ca azi nu trebuie sa mergi la scoala (deci facebook nu e chiar inutil ), nu-ti ramane decat sa bei o cafea in liniste, ma rog, in muzica. florence & the machine merge bine dimineata. a, si sa te apuci de treaba. afara e ceata si inca au ramas urme de zapada. soooo looking forward to spring.

enjoy the silence @Kink FM & in the air. the wind is gone, the coffee is almost fresh and the night is almost morning. is my inspiration gone with the wind? has the wind gone to sleep?

firgul se combate prin sarituri repetate, punching and kicking, dancing, come on!

Do what I want ’cause I can and if I don’t because I wanna