Moi, je m’appelle

De ce va visez eu pe voi ? Si pe tine, si pe tine… Flori de mai in prag se seara, un ras dragalas pe strazi pline de betie. Si totusi nu v-ati asezat in ordine, asa cum va stiu. Tu, ala fara chef de visat sub apa, pe tine sa nu te prind pe-aici. Acum c-am stabilit asta, sa revenim. Vreun semn, vreo descarcare brusca a back-officeului ? Am baut vreun ness cu galbenus de ou pentru creier?

Sau e doar toamna, iarna, frunza, punga, melodia, coincidenta? Filmul? C’est pas ma faute. Ca n-am avut cenusa si inelul. Sa te vad. Asa ca ai cautat alta cale sa te aflu, nu? Asta trebuie sa fie.

Papucii roz imi soptesc ca e tarziu. Fleurs de printemps… la fleur aux sept couleurs… ma vezi?

Getaway

So put your arms around me, let me feel the breath of butterfly powder, let it poison my nostrils till I wake up and forget that it’s a dream (why did you let that happen?), let me hold your hand and smile to the ceiling, make me bend my head in cosiness and sniff the ocean, let the sun pass us by, don’t mind the birds and wine and laughter, tie me up in the icehot sparkles and make me believe that I am somewhere else. Play/Repeat

Lost

Si eu ce sa fac? Daca frunzele-s galbene, daca tu esti trist si daca eram ocupata la 7? Tu ce faci daca-mi vezi nodul din gat, daca vezi ca ma stramb la ananasul rece si ma rastesc la radet? Ce sa fac daca nu te stiu, daca vin acasa in graba si cumpar zuzu pe drum? Si poate esarfa lasa urme, si biscuitii s-au varsat si melodia e trista.

‘Ce pot eu sa fac?’ este o intrebare neconstructiva. Mai bine iau una bucata picior si dau cu drag si ciuda in vreo 3 frunze ratacite, ametite si ele de schimbarile repetate de temperatura. La teatru ma duc altadata… Vraja zapezii e aproape si e Whiskey in the Jar si colturile gurii sfideaza gravitatia.

Aaaa, si te vad printre 1 million faces.

Tu ce (mai) faci?

Lifegenie

Life in mono ? Am un buchet de flori albe intr-o vaza pe podea, le-am facut o poza, mi se pareau frumoase. I-am facut o poza si unei cladiri, si cineva mi-a facut si mie o poza. Sau poate mai multe. Si-am ramas acolo cu eternul meu zambet. Intr-o zi m-am uitat la o poza de-a mea si mi-am schimbat imaginea din ea. Intr-o primavara m-am uitat la blocul din fata mea, am lasat niste fum sa-mi intre in plamani si-am schimbat un unghi.

Fa-mi o poza acum sa-mi amintesc tot, adica dezordinea, apa care clocoteste in ibric, si cam atat ca nu-mi plac enumerarile. Ce-as schimba la poza asta ? As incepe prin a-mi aduce ceaiul (verde, cu lapte, bun) langa mine. Sa nu-l compar cu cel de aseara, oricum am schimbat laptele si cine mai tine minte gustul exact ? De altfel, nici nu m-am gandit atunci ce gust are. Si… mi-as schimba geanta aia mare neagra (unii au numit-o sugestiv saculet) cu ceva mai mic. E prea grea, prea plina, ma cam doare. Umarul. Ma intreb, oare fara zambet sunt fotogenica?

Asa ca pun aparatul in sertar. Mai iau o gura de ceai. U’re ready B ? Let’s go get them.

Could’ve

And so it is, just like you said it would be…

Mai stii cand ma plimbai pe bicicleta si ce copilaresc suna asta pentru voi. Mai stii cand te-am visat si nu stiam de ce? Mai stii cand te uitam? Ca doar n-am ce uita. Esti doar un chip frumos atunci cand am nevoie de unul, doar o conversatie printre mori de vant, o minge portocalie, o umbra cand ascult o melodie si o gluma cand ma doare mana si ploua. Ce zice lumea? Despre tine si ea ca e pacat. Eu zic ca vorbesc pentru ca nu pot astepta pana o sa am motive sa zic, pentru ca-mi construiesc povestea de care am nevoie, mi-e dor de ce putea sa fie si ma intristez ca nu ai nimic de uitat. Dar cel mai mult si mai mult, vreau un cal alb. Lasa, ne mai vedem noi… most of the time.

Blogare in seama

Am fost mult timp sceptica la ideea de pagina gen 360, hi5, si care-o mai fi. Mi se parea ca trebuie sa fi plictisit/a rau sa te apuci sa-ti pui poze pe net, sa scrii bloguri etc. Intr-o zi m-am plictisit si eu destul de tare incat sa-mi fac pagina asta. Intai am ales, cu oarece retinere, un theme, apoi am cautat vreo poza in care mi se parea ca aratam mai bine. Am prins curaj si-am completat si pe unde stau, invat…

A venit si momentul in care mi s-a parut ca am ceva de transmis. Eram in Spania de cateva luni bune si vroiam sa le spun tuturor pe care-i stiam (out loud!) ca in Romania e bine, ca e o tara care are atatea parti bune. Asa ca am scris un text prin care nu m-am facut prea bine inteleasa. Cezara ma intreba cu ce tupeu ma apuc eu sa descriu Romania. Din comentariul lui Vic imi dau seama ca intradevar n-a iesit ce vroiam.

De un timp incoace mi se intampla sa zic unele chestii, banale de felul lor, si sa se uite oamenii la mine intr-o maniera destul de intrebatoare. Primele dati am pus sub semnul intrebarii capacitatea lor de intelegere, dup-aia mi-am dat seama ca e problema mea: ma exprim ambiguu. Recunoasterea e primul pas :). Poate asta a fost si problema cu textul de care ziceam.

Bien. Si citesc eu ce zicea Vic cum ca de ce scriem, unde e comunicarea, where has the world come to ? Si mi-am zis, bun, primul blog l-am scris ca aveam un mesaj de transmis (esuat, dar cu un motiv clar). De ce-am mai scris amestecatura aia de spaniola cu romana (salutari lui Leti care mi-a sugerat ca de acum sa ma limitez la engleza :D) ? Pentru ca asa simteam pe moment, pentru ca fluturasii de pe pagina mea nu erau la fel de roz ca altii, pentru ca ascultam o melodie care ma obseda. De fapt, pur si simplu ca sa ma blog in seamna.

Una peste alta mi se pare un mod foarte bun de-a tine legatura, de-a afla ce mai fac altii, de-a te da mare cu poze de prin lume. Si de-a scapa de plictiseala. I’m gonna go get a life now :D.

Nota: Toate personajele din acest text sunt fictive, la fel si tigara din poza. Traiasca colectivul unit si indragitul lui tovaras conducator !

Randomly

…“No quedan dias de verano, el viento se los llevo…” Sunt putin trista, irascibila cum ar spune un tip care nu-mi da pace pe mess. Auzi, cica stie el ca eu i-am dat nr meu de telefon. Ete na, judecata intre mine si el, eu judecatorul. Hmmm, hotarasc ca eu am dreptate.

“Esa mirada tuya.” Care dintre ele? Scriu incercand sa uit ca scriu si totusi nu pot. E ca faza cu elefantul. Nu te gandi la un elefant roz. La ce te gandesti? Bien, cherie amour donde estas corazon atunci cand vantul bate nasul ingheata si in parlament se citeaza din Caragiale? Ma uit la o bluza in dungi si mi-e dor de mare. Deja.

“Para borrar del pasado el dano que te hize yo.” No comment.

“…Y sin palabras bonitas…” Eres uno de mis mejores recuerdos. Palabras bonitas cand nu te-astepti si ma ridic si dansez si-mi dau seama ca oglinda nu poate fi fixata pe usa de la dulap pentru ca dulapul nu e in camera mai exact in dreptul biroului unde e combina si unde imi sparg urechile. Si nu va fi. Once again the judge rules in my favor. Sunt smechera.

“Porque te miro a los ojos y no me sale la voz.”

“Un cielo de nubes negras cubriendo el ultimo adios.” Platitudine: orice final e un inceput. Dar daca te hotarasti sa nu demarci (cuvant poate inexistent sau gresit utilizat, nu-mi pasa – dar trebuia s-o spun prietenii stiu de ce, mi-ar fi luat mai putin timp sa ma uit in dex) . sau era ‘?’

Esa mirada tuya , no quedan dias de verano, sin besos de despedida, no quedan dias de verano, no quedan dias de verano. Oare merge si: orice inceput e un final? Hi hi.

PS Pt ca blogurile sunt mai en vogue decat jurnalele. Sic!