Ca tot e invierea subiectul principal al zilelor astora, va recomand un film: „Wristcutters: A love story” (2006). O romantare a sinuciderii si a lumii de dupa ea. Daca e rai, iad sau purgatoriu hotarati voi. Eu i-am zis rai pentru iubire si pentru plaja.
Si o melodie care se potriveste cu linistea din Bucuresti, parcarea pe care n-am mai vazut-o atat de goala de nu mai stiu cand, soarele care se rasfira printre jaluzele, peronul gol de la metrou.…
Agitatie mare in jurul meu. Dar, imi pare rau (sau imi pare bine), refuz sa ma aliniez. Nu vad decat soarele si nu simt decat aerul de primavara care m-a surprins azi in cele 5 secunde facute de la usa blocului la metrou. M-am uitat cu placere la manusi: sunteti inutile? Nu-mi pare rau ca sunt inchisa in iglu pana diseara, ca nu pot sa ies in parc sa fac jogging langa camarazii de (semi)maraton.…
„Intelligent people talk about ideas, mediocre people talk about events, dumb people talk about people”, spusa de Eleanor Roosevelt, potrivit google.
Adina imi spune citatul asta over coffee and cigarettes. Si mi-l spune ca urmare a unor discutii despre discutii pe care le-am tot avut in ultimul timp. „Ce s-a intamplat cu noi?”, ne intrebam. De ce nu mai vorbim despre vise, SF-uri, de ce nu mai aberam pe toate temele posibile, asa cum faceam acum zece ani.…
De fiecare data cand imi adun fortele si reusesc dupa multe incurajari sa o iau dintr-un capat al casei pana-n celalalt si sa fac curat, imi propun sa pastrez ordinea. Sa spal farfuria dupa ce mananc, sa-mi pun hainele in dulap si nu pe scaun, etc. Si reusesc sa fac asta cateva zile. Apoi, out of nowhere, apare haosul. Nu stiu cand, cum si de ce, dar ma trezesc ca jumate din dulap e prin casa si nu mai am nicio farfurie de pe care sa infulec ceva.…
Povestea incepe intr-o zi de iarna. Fata iese de la metrou, se fereste de doi maidanezi, verifica ora pe mobil si o ia la fuga spre autobuz. Nu vede nimic in jur, singura grija e graba de-a ajunge undeva. In vajul pe care il lasa in urma e un baiat. Nu e suficient de inalt, asa ca nu i-a atras atentia.…
Am un var de varsta mea (buna, Marius! – daca nimeresti vreodata pe aici). Si eu cu varul meu ne-am petrecut jumatate din copilarie impreuna, fiind amandoi singuri la parinti eram ce aveam mai aproape de frate/sora. Printre toate jocurile inventate si rasinventate, aveam si asa numitele „actiuni”. De exemplu, mergeam in fiecare weekend de iarna la patinoar si am observat la un moment dat ca oamenii isi cam pierdeau banii pe gheata.…
Pai cine in toate facultatile mintale ar putea sa nu voteza asa ceva? 😀
Sa va zic. Se facea ca ninsese prima oara mai serios pe iarna asta si am facut ce-am putut: imprumutat manusi, sacrificat pauza de masa, degerat degete, dar ne-am bulgarit! A, si am facut si ingerasi, dar asta in alta poza. Si pentru ca mi-a placut mica aventura inghetata, desi nu sunt fan al temperaturilor sub 30 de grade, i-am trimit poza lui Piticu pentru concurs.…
Azi mi-a fost dor de Caragiale si de umorul inteligent in toate formele lui. S-a intamplat in RATB, unde am avut deosebita placere de a sta cu urechea lipita de cabina soferului, unde urla emisiunea de dimineata a Carcotasiolor de la radio nu stiu care. Huidu prezenta oaresice stiri. Si incerca totodata sa fie amuzant. Eu cred ca i-a cam obosit umorul, pentru ca faimosul Carcotas n-a gasit alta gluma decat sa se ia de limba romana.…