Cred ca am citit cel putin vreo 20 de articole zilele astea despre comunismul din Romania. Un jurnalist The Telegraph vine pe la noi si scrie despre Ceausescu, comunism si pe alocuri de Dracula (la sectiunea Travel, da?). Le Monde publica azi un material amplu pe aceeasi tema. Ambele articole, unul scris la lejer, altul mai dramatic, au cel putin o concluzie comuna: romanii sunt in continuare „subjugati” de comunism. Mungiu, unul dintre regizorii romani care s-a facut faimos cu filme care au exploatat trecutul, care altul, comunist, da un interviu pentru Sunday Independent despre cum a trait el evenimentele din decembrie ’89. Herta Muller spune ca s-a gandit sa se sinucida in timpul, cui?, comunismului. Bine, nu sunt 20, dar sunt prea multe pentru 2 zile. Ca sa nu mai vorbim ca zilele trecute Emil Constantinescu, trecutul presedinte, facea dezvaluiri incendiare, nu-i asa, despre aceeasi revolutie si n-are rost sa ma mai gandesc pentru ca oriunde te uiti comunismul e inca prezent. In filme, in presa locala si internationala, pe buletinele de vot, in povestile pe care le aud strainii cand vin la noi, la ghisee, cotinuati voi lista.

Si ce ma enerveaza cel mai tare e ca nu avem nimic mai interesant pentru care sa fim vazuti, despre care sa povestim. Sau chiar daca avem, nu stim sa ne promovam. Nici individual, nici la nivel de comunitate. O sa ne victimizam pana la pastele cailor amin.

Ne miscam si noi mai cu talent spre viitor?