28 de zile fara soare

Vremea de zilele astea mi-a amintit de Amsterdam. Stirea „Romanii nu au mai vazut soarele de 28 de zile” a avut aroma de ceai verde cu iasomie, dintr-o cana in dungi, cu geamul deschis cu vedere la canal. Un canal ca oricare altul, pe care se odihneau rate si alte o suta de specii de pasari si pe malul caruia mergeam zilnic la Albert Heijn (echivalentul Mega Image). Cu castile in urechi, cu gandul la ce-o sa fac, cum sa fac.

Acolo ploua tot timpul si sa nu vezi soarele cate 28 de zile la rand e banal. Iar cand il vezi te ia o ameteala de indragostit si lasi totul balta si iesi in parc sa bei un vin pe iarba. Nu conteaza ca e munca, scoala sau ianuarie. Lumea intelege de ce porti pantaloni scurti si slapi. Rafturile magazinelor se golesc rapid de struguri, prajiturele si tot ce poate fi molfait. A iesit soarele si singurul logic in care te poti afla e parcul. Vanand un petec de soare pana la apus.

Poate o sa-l vedem maine. Si reporterii vor iesi precum Nica sa rada la soare cu flashuri si obiective dhdhdhd cumparate de blec fraidei. Si vom avea breiching niuz si banda galbena va fi ca din poveste: romanii au vazut soarele si-au ras la el si vremea s-a indreptat.

Si mai ce? Pai daca nu-l vedem maine, nu vom fi ametiti precum indragostitii (sau ca mustele la sticla de otet) si vom lucra. Frumos, ordonat, palizi. Si daca nu-l vedem nici poimaine este posibil (desi nedemonstrat stiintific) chiar sa ne inaltam cu 1-2 cm la nivel de natie.

Iata, nu e chiar asa de rau fara soare, pe termen lung. Suntem tristi, dar mai inalti si mai muncitori. Dar vom mai fi atunci romani? -i care nu au vazut soarele de multe zile? Ba cei nemultumiti de obarsie si-ar putea propune sa nu vada soarele multe zile de-acum inainte, sa se ascunda in camere intunecate, si asa ar putea scapa ieftin de o problema care nu poate fi altfel rezolvata decat prin imigratie.

Mi-era uneori frica de pasarile care pazeau canalul. Unele erau inalte si aveau un cioc destul de amenintator. Le ocoleam pazindu-le cu coada ochiului, traversam podul mic, admiram linistea pe care nu o auzeam din cauza castilor si mergeam inainte, inapoi, inainte, inapoi.

o cafea, o muzica si-o margareta

Mai, nu stiu ce cauta margareta in povestea asta. Pe cuvant! Ma uitam in gol la televizor, raspundeam cu placere la un mail si m-a apucat cheful sa scriu ceva usor, simplu, relaxat, ca atunci cand bei o cafea dimineata la soare (cu umbra), cand aerul nu e nici racoros, nici cald, cand lumina de-afara iti da pur si simplu o stare de bine, indiferent de orice gand agitator ai fi avut inainte. Lumina diminetii mi s-a parut intotdeauna un fel de panaceu. O vad destul de rar, pentru ca obisnuiesc sa adorm tarziu si ma trezesc cand soarele e deja sus sau chiar trecut de linia de mijloc. Saptamana trecuta, de exemplu, i-am prins. Zorii. Se facea ca am stat toata noaptea la lumina veiozei, mesterind, uitandu-ma pe banda la nu stiu ce serial (intr-o nu stiu care vara, intr-o nu stiu care seara) si la un moment dat am rotit scaunul. Era lumina, lumina aia din zori. O asteptam mai tarziu, pe la un 6, 7, dar mi-a facut o surpriza si la 5 jumate lumea era magica. Si-atunci serialul n-a mai avut sens, doar o muzica putea completa starea de pace si prietenie. Cum sa explici starile astea de liniste date doar e unghiul potrivit intre suprafata pe care te afli si razele soarelui? E atat e firesc incat o sa ma opresc and just let it be.

Iar margareta? Cine e margareta?

impresii din lumea larga

anul asta s-a furat ca-n codru in Vama. noroc ca noi le-am luat-o inainte si ne-am golit corturile inainte de lasarea serii si-a ciorditorilor.

lesson learned: cand va pregatiti sa dati un papuc in cap unui om care se apropie de corul vostru, asigurati-va (cumva) ca nu e un prieten care la nevoie se cunoaste.

nu inteleg de ce se agita atat lumea ca ce munti de mizerie au ramas pe plaja. but of course ca au ramas. oamenii s-au distrat, cosuri de gunoi putine si vointa de a le folosi indirect proportionala cu nivelul de alcool din tartacuta. celor care se jelesc de cat de necivilizati suntem, le sugerez o promenada prin parcurile Madridului dupa o noapte de weekend. diferenta nu sta in cantitatea de gunoi lasata, caci ea nu difera. diferenta sta in organizare si oamenii care vin repejor la orele diminetii si fac totul luna-curat-ca nou-poti sa mananci de pe jos gen.

lesson learned 2: daca ai de gand sa cazi de pe o masa, peste o banca, apoi peste 3 navete de bere, asigura-te ca nu vei fi in stare sa faci nicio alegere constienta legata de modul in care iti vei coordona miscarile.

lesson learned 3: nu te pune cu soferii nervosi de masini de gunoi

lesson known but forgotten: pe drumul vechi de la Medgidia spre A2 se face STANGA la un moment dat. intr-un sat cu S. spre alt sat cu S.

o Luna amara cu Rosu aprins dupa 6 ore de zbantuiala te unge la suflet mai ceva ca sticla de apa pe care o gasesti din intamplare cand te trezesti dupa 2 ore de somn si soarele arde peretii textili de 4 ore. cati ani avea soferul camionului?

peste o luna ma intorc sa fac o baie in mare

precious lesson to be learned: stie cineva unde se iau lectii de james bond sa pot sa ma strecor printre sforile de la corturi ca spionii printre razele laser?

toata lumea larga se strange intr-un singur punct atunci cand soarele te bate lejer in cap si cand nisipul din atmosfera se unduieste pe Child in time. punctul asta e undeva intre urechi. sau undeva intre plamani, nu m-am horatat inca. cercetarile continua

Merge si fara soare

Si stiti de ce? Pentru ca maine, cand o sa se opreasca ploaia, copacii vor fi mult mai infloriti decat azi. Ati observat ca au inflorit in noaptea de Paste? Sambata erau doar niste frunzulite amarate pe garduri, duminica in aer mirosea a flori. Imi place la nebunie explozia primaverii. Atunci cand ridici ochii si iti dai seama ca totul e verde in jur si nici nu-ti dai seama ce, cand si cum.

Si traficul s-a miscat bine azi, in ciuda ploii. Nu stiu cati oameni nu s-au intors la munca, dar orasul n-a mai fost gol. Ceva cozi pe la semafoare, ceva aglomeratie prin statii. Si am mai observat ceva azi dimineata. Soferii erau mai ingaduitori unii cu altii. O fi de la pasca, de la vinul rosu? De la noaptea smerita din biserica? Nu. Doar ne-am relaxat putin si am uitat ca, in mod normal, suntem nervosi si agasati. In mod ne-normal, de fapt (dar despre asta intr-un episod mai pesimist).

Daca ne enerveaza apa care se insinueaza prin papuci, zic sa ne amintim de flescaraia de acum vreo luna-doua, de dupa zapada. Acu’ e floare la ureche.

Nu e vreme urata. E ploaie de primavara. Si nu mai ninge, gata! Si o sa-ti fie dor de putina ploaie in curand. O sa fie cald, mult cald, si mult verde si ploicica asta doar spala putin praful ca sa iasa la suprafata, stralucitoare si colorata, promisiunea vacantelor si-a marii si-a muntelui si-a soarelui. Smile! :)

PS Tocmai m-am contrat cu Oana pe aceasta tema, ea sustinand ca vremea e inacceptabil de urata. Caut sustinatori pentru optimismul meu! :D

publicat si pe Pandora’s

Ordinea din universul meu

Din mosi stramosi copiii au spus cel putin odata asta: mi-a facut mama ordine in camera si acum nu mai gasesc nimic. de ce nu intelege ca eu ma descurc in dezordinea mea?

In universul meu sunt multe drumuri, poteci de fapt. Vad doar la cativa metri in fata, dar asta nu e ceva de speriat. Uneori pot sa iau avionul si sa merg repede repede inainte si sa arunc o privire la cativa kilometri. Apoi ma intorc la locul unde am lasat poteca, pentru ca nu vreau sa pierd nicio poienita, niciun luminis, nicio intalnire cu vreo buburuza simpatica sau, cine stie, poate-l ratez pe Fat Frumos care a iesit la vanatoare. De fapt, nu prea las drumul decat pentru un alt drum. Nu ma avant prin balarii. Poate asa as gasi un loc mai frumos, cel mai frumos. Dar stiu ca daca vreau sa ajung in locul ala, o sa apara un drum. Pentru ca ele nu sunt facute de altii, apar pentru ca eu le gandesc, pentru ca universul meu stie ce vreau si atunci ma ghideaza spre destinatie. In dezordinea pe care o fac in fiecare zi, in milioanele de ganduri, idei, pareri, bucurii, melancolii si inutilitati pe care le adun pe drum, ca doar n-o sa merg cu ochii inchisi si mainile in buzunare, se face ordine de la sine. Jumate din mine e drumetul, jumate sunt imprejurimile. Uneori e nevoie sa ma opresc, sa ma asez pe-o buturuga si sa ma uit in jur. Cand crengile copacilor sunt uscate, cand pamantul e arid, cand soarele pare sa nu mai zambeasca potecii mele, atunci stiu ca dezordinea a devenit mizerie. Daca dezordinea e tolerabila (nu pentru mame) si chiar confortabila, mizeria e cu totul altceva. Partea cea mai frumoasa e ca totul se poate schimba intr-un timp foarte scurt. Pot sa vorbesc cu copacii sa-i rog sa inverzeasca, pot sa aduc o ploaie torentiala si calda de vara si pamantul devine vesel, iar dupa ploaie apare un soare dintre cei mai luminosi. Cateodata, dupa ce imprejurimile se curata de mizerie, poteca vireaza brusc la dreapta sau la stanga si umbrele lucrurilor capata o alta directie. Ma mai gandesc cateodata la umbrele de pe vechiul drum dar, de obicei, ma intrerupe o fetita cu codite care ma cheama la ea in poienita sa bem o cafea.

Aaa, si mai mult dansez decat merg. Coloana sonora in universul meu e foarte buna. Nu stiu totusi cu cine trebuie sa vorbesc sa dea muzica mai tare.

Compunere

Iata ca toamna, al treilea anotimp al anului, a venit. Sau cum incepeau compunerile mele din primara, care apareau ca tema acasa, inevitabil, de patru ori pe an. Stiti ce-mi place mie? Nu, dar va zic. Imi plac primele semne ale fiecarui anotimp. Primavara sunt mugurii din tufe si soarele pe peticele de pamant uscate, mirosul de proaspat si promisiunea verii :D. Vara e prima data cand ies in tricou si nu mi-e frig. Toamna e soarele portocaliu si primul miros de frig, de racoarea bine meritata dupa canicula. Si apoi prima ninsoare. Atunci cand toata lumea tace. Toti. No, dude, I’m no high.

Soare, heaven and hell

Stiam ca se aglomereaza traficul cand ploua, dar ca se blocheaza totul cand da soarele, asta n-o stiam. Ce-i drept, mergand cu soarele in spate, nu prea vedeam in oglinzi si mi-era mai greu sa schimb benzile, dar totusi. Cozi pe liniile de tramvai cat cozile de pe benzile de mers? Important e ca politistii din intersectii fluidizeaza traficul, in capul lor poate. Usor cu nervii, ca e abia luni dimineata… Chiar ma simtisem bine cand am vazut, pentru prima data in cateva saptamani (sau luni), soare pe geam dimineata.

Vroiam sa pun o piesa, dar n-o gasesc. Asa ca, in schimb, o idee:

„You go to heaven for the climate and to hell for the company”, spusă pare-se de Mark Twain. Tu ce alegi? 😀