Despre ninsoare si lume, in general

Azi orasul a fost pe slow-motion. Masinile si oamenii se miscau in ritmul lent al fulgilor, sau cel putin asa mi s-a parut mie. Am inceput sa ma panichez pe la pranz, cand lumea tot venea si spunea ca ninge, ninge, ninge! Mare bucurie, mare isterie! Pentru mine, panica. Si? S-a depus? E polei? Ninge tare? Oare cat mai ninge? Ei bine, nu aveam chef sa derapez, ma si vedeam cu masina invartita in mijlocul drumului lovind tot ce prinde in jur. Dar am luat si eu din ritmul fulgilor, am mers calm, nu m-am enervat in coloane, nu am fost lane-expert, am inaintat incet si odata parcata masina mi-am zis: De aici n-o mai scot pana la primavara!

Acum, de dupa geamurile de deasupra caloriferului, vremea pare chiar frumoasa. Am auzit ca prin oras erau zilele astea pluguri (sau ceva zapada-related-masini) care stateau la panda asteptand ninsoarea. Cu alte cuvinte, primaria nu e luata pe nepregatite anul asta? Ooo, m-as mira. Am aflat tot cu ocazia ninsorii ca prin Tineretului s-au amenajat niste mini-partii. La sanius sau la omul de zapada! Fiecare dupa skills.

Am zis sa scriu si eu de zapada, ca e subiectul zilei. Subiectul calm si frumos. Restul subiectelor? Razboi, criza, refugiati, recesiune, somaj tehnic, coruptie, criza, criza. E aproape imposibil sa nu ai probleme cu nervii in ziua de azi. Uneori am impresia ca daca ne-am detasa cu totii de tot ce se intampla si am respira adanc, atunci cand ne-am uita inapoi spre lume, am rade cu multa pofta de propria noastra incrancenare. De fapt, cred ca intr-o zi oamenii vor fi atat de satui de LUCRURI si goana dupa ele, de toata viteza din jurul lor, incat vor fugi in paduri s-o ia de la capat ca niste veritabili oameni ai pesterilor. In liniste.

Sa ma intorc de pe campiile pe care evident am luat-o. Vroiam doar sa zic de problema mea cu poleiul. Maine o sa vad mai multe lume la fata, cu ocazia metroului. Si voi lalai friday, friday toata ziua. Acum voi incheia, pentru ca e tarziu. Dar astept raspunsul tau, sa-mi zici cum e vremea si in lumea ta. 🙂

Solutii pentru burta (sau pentru criza)

Doamnelor si domnisoarelor (si chiar domnilor metrosexuali),

Fiind la cumparaturi de Craciun, invartindu-ma printre cercei colorati, caciulite cu urechi si manusi fara degete, o prietena ma trage de geaca si imi spune entuziasmata: hai, hai sa-ti arat ceva! Ce-o fi, ce-o fi? Era un gloss. Roz, intr-un tub normal, de gloss. Dar asta nu e totul! In mod cu totul senzational, daca te dai cu el pe buze, iti scade apetitul. Nu mai vrei fondante, porc de Craciun si nici chiar ocazionalul Fornetti de la metrou.  Uaaaaau, super! Adica nu mai trebui sa mananc sanatos, sa fac exercitii de trei ori pe saptamana si pot sa beau Cola normala cu gust de Cola? Deci, fataaaaa, bestiaaal!

Si nici nu era scump. Vreo 25 de lei un tub destul de mare. Acum, depinde si de apetit. Daca ai mult de inhibat la el s-ar putea sa te coste glossul mai mult decat masa de Craciun.  Totusi, pentru un apetit de familie normala, un gloss la fiecare pe perioada sarbatorilor va avea urmatoarele rezultate: buze hidratate si atragatoare, sa-l pupam pe Mosul, si cheltuieli reduse la mancare, ca doar e criza, vorba aia!

De jur împrejur

Poluarea oraşului e completată de poluarea aerului condiţionat. Feţele nu sunt încruntate numai pe stradă, ci şi în blocuri, la muncă, la şcoală, pentru că ne place să fim cârcotaşi şi nemulţumiţi. Nu ştiu exact de ce se întâmplă asta, dar eu una încerc să mă tratez.

De aia îmi plac blocurile foarte înalte, mă simt ceva mai departe de aerul îmbâcsit, de aia îmi plac ferestrele deschise şi de aia oricând văd un om vesel încerc sa stau în preajma lui. Oamenii veseli şi destinşi au devenit o raritate.

Şi nu mi-am dat seama că am scris cu diacritice decât acum :)).

Draga mosule,

Completez lista mea de cadori pe care le vreau de la mosu’ craciunu’. Azi pe ploaie frig si ametita de stergatoare am realizat ca imi doresc la masina viteza 1 jumate. Sa pot merge constant cu viteza melcului in spatele coloanei. Viteza intai e prea putin dupa ce te-ai urnit, dar la viteza a doua deja dai in bara urmatorului. 😀

Asta imi aminteste de vesnica masura inexistenta dar mult dorita la papuci de 37 jumate. De cand ma stiu caut 37 jumate, si ma resemnez cu papuci putin prea mici sau putin prea mari, depinzand de sezon, of course. Dar deja intru in probleme frivole de feşăn…

Principiile instalatorului

oricare alt instalator e imbecil si face treaba proasta, foarte proasta, cea mai proasta
orice reparatie e grea, complicata, necesita multa analiza si scarpinat in cap
orice reparatie trebuie acompaniata de oftaturi si injuraturi la adresa punctului unu, altfel nu iese
10 minute inseamna mult, foarte mult, cel mai mult – totul putea fi evitat daca nu exista punctul unu
vei mai avea nevoie de el, si face totul sa bage panica in tine in sensul asta

O masina de buzunar, va rog!

Astept ziua in care luminatele minti ale stiintei mondiale vor dezvolta masina de buzunar. Sa ajung cu ea in fata blocului, sa apas pe un buton si sa se reduca la dimensiunile unui bagaj de mana, ce incape in lift si in holul garsonierei. Oricum, e mai probabil sa se ajunga la asta inainte sa se construiasca mai multe locuri de parcare in Bucuresti. Ce zic eu „mai multe”? Locuri de parcare, pur si simplu. Pentru ca acum toate masinile sunt urcate pe trotuare, pe spatii verzi, pe linii de tramvai dezafectate (sau nu), in jurul copacilor, chiar si in copaci daca esti sofer destul de bun. Oriunde e un spatiu, e o masina.

Si in jurul fiecarei masini sunt 2-3 caini comunitari gata sa te inhate. Dar asta e deja alta problema ce nu va fi rezolvata vreodata, asa ca mi-as dori si un costum anti-caini, prin care sa nu poata trece coltii flamanzi si care, eventual, sa emita ultrasunete sau ce ii supara pe ei la urechi.

Ma duc sa-i scriu lui Mos Craciun, poate pana la anul mi se indeplinesc dorintele.

piata victoriei, peron 2

in monotonul zilnic al metroului, in scenele care se repeta la nesfarsit cu indivizi cu fetze amortite, tacuti, inghesuindu-se spre usa, spre un loc pe scaun, spre o gura de aer, in atmosfera asta de absenta combinata cu invadarea abuziva a spatiului personal, poate exista o rupere de ritm. la un moment dat, o voce subtire de barbat spune la microfon banalul: „atentie, se inchid usile!”. atunci, cu mic cu mare, calatorii izbucnesc in ras si se uita parca pentru prima data cu adevarat unii la altii. suntem cu totii oameni, after all!