Vorbeam cu un copac

Nu v-am spus nimic anul asta. Ma gandeam sa va las in pace, sa ve vedeti de-ale voastre, sa crosetati in liniste inca un an. Ce zic eu crosetati? Crosetatul presupune rabdare, ia timp, pe cand anul asta ia si el timp, dar in sensul ca-l fura. Expresia asta „iti ia timp” ar trebui sa fie diferita. Da timp. Crosetatul iti da timp. Carevasazica, se facu ca-nflorira copacii. Am iesit azi la lumina zilei, pe la pranz, si m-a intampinat un copacel un pic mai inalt decat mine, optimist ca o zi de salariu, cu flori mari roz pe crengutele tinere si imprastiate in toate directiile. Asa, fara inhibitii si fara frica de ce va sa vina. 87 de zile mai tarziu, 2014 trece ca un TGV. Stiti trenurile alea personale care merg printre sate, halte si lanuri in care se aud greierii? Trenuri de-alea cu banchete cu husele rupte, mirosind a o combinatie ciudata de cauciuc, vechi si WC. Trenuri cu geamurile stricate, care ori nu se deschid, ori nu se inchid, pe care poti sa-ti scoti capul si mainile si sa-ti lasi pletele in vant si-n soarele verii. Timpul se aude atunci ca o melodie simpla, cu acorduri de chitara rarefiate. Copacul care sta pe loc in mijlocul tuturor, al traficului, al pietonilor, langa bloc, mai colea de magazin, copacul cu flori azi, frunze maine si golas poimaine nu stie ce e ala timp. Sta acolo fara frica de viitor sau melancolie pentru trecut. Cand eram mica am plantat niste copaci. Un mar si-un un cires parca. Nu i-am vazut de mult, dar stiu ca inca sunt acolo. Probabil infloriti, zilele astea, ca toti pomii fructiferi. Daca i-as intreba cati ani au, cine a stat odata la etajul 1 al blocului cu care sunt vecini, daca li se pare ca timpul trece prea repede si ca ziarele sunt prea senzationaliste, oare ce mi-ar spune? „Problema TGV-urilor e ca opresc in prea putine gari”, mi-ar raspunde. „Eu nici macar nu plec din gara. Tu tii minte doar peisajul rapid si monoton si destinatia pe care ai asteptat-o cu un cascat”. Asa sunt pomii, netrecatori. Eu mi-as continua drumul spre alimentara, cu plasa pe umar, muzica-n urechi si gandul la florile roz. Si mi-as propune sa recilez si sa. Apoi mi-as rearanja cartile in biblioteca si as trage un pui de somn. Obosesti, cu timpul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *