Cause maybe

Wonderwall imi aminteste de tabara dintr-a sasea de la Carlibaba. Riful de inceput – pam pam pam, pampampampampam, imi evoca intotdeauna, ca un film, sala de mese semiobscura a caminului de elevi unde seara faceam „discoteca”. Adica puneam o caseta la un casetofon dat la maxim si chicoteam pana venea ora de culcare. Casetofonul pe o masa lipita de perete, un ecou al salii mari si goale.…

Pana data viitoare

Imi amintesc verile asa cum nu imi amintesc toamnele. Fiecare poveste de iubire sau singuratate, de mare sau munte, de prietenie innodata sau abandonata. In fiecare an stiu ca se apropie, si totusi traiesc primavara intr-o ignoranta verde, de geci de blugi, planuri vagi si uitare. Uitarea iernii si a verilor trecute.

Inainte de prima mea vacanta de vara, mamaia mi-a spus ca ma asteapta 90 de zile libere.…

Cand primaria doarme

Update 1: Am depus sesizare la Primarie (online) si am primit mail de confirmare/inregistrare a sesizarii. Sa vedem ce urmeaza si in cat timp. 

Update 2: Pe 16 februarie, am primit raspuns la sesizare de la Directa Generala de Politie Locala Sector 3 in care se explica demersurile facute pentru rezolvarea problemei (pe care o au in atentie de doi ani).

28 de zile fara soare

Vremea de zilele astea mi-a amintit de Amsterdam. Stirea „Romanii nu au mai vazut soarele de 28 de zile” a avut aroma de ceai verde cu iasomie, dintr-o cana in dungi, cu geamul deschis cu vedere la canal. Un canal ca oricare altul, pe care se odihneau rate si alte o suta de specii de pasari si pe malul caruia mergeam zilnic la Albert Heijn (echivalentul Mega Image).…

a cup of iced magic mocha

Si, cum a fost?

Frumos.

Ce ti-a placut cel mai mult?

Nu stiu.

(ok, trebuie sa-mi fi placut ceva cel mai mult)

Cred ca au fost cladirile. Tot peisajul urban. E impresionant.

(atat poti?)

Si zonele hip din Manhattan, SoHo, Greenwich Village. Pline de baruri, cu cladirile alea dragute cu scari de incendiu pe-afara pe care le vezi in toate sitcomurile.…

The big 3

Mergeam cu tramvaiul prin Berlin, printre sirurile de gradini comune din Pankow, ascultam ceva, nu stiu ce, cand m-a lovit gandu’ ca vantu’: „Nu o sa mai am douazeci de ani”. Asta a fost acum un an, pe vremea cand scriam la dizertatii si ma jucam cu Oskar, cel mai cuminte motan, si beam Berliner Kindl pe Tempelhof la apus. Pe vremea cand implineam 29 de ani.…