Am vazut cateva documentare in weekend. Si documentarele nu sunt niciodata vesele. Daca stiti vreun exemplu de documentar vesel, astept. Se pare ca toate lucrurile care merita documentate, aduse in fata lumii sunt triste. Crime, incalzire globala, genii nebune nefericite, animale chinuite, pedofilie, copii manipulati, corporatii inumane care ne fura viata etc. Sau poate ar mai fi cele in genul „HOME”, care ne arata ce planeta frumoasa avem. Iar mesajul care ar fi? „O planeta frumoasa pe care o distrugem”.

Recomand „Dear Zachary”. Si daca mai sus spuneam „trist”, asta e cel putin foarte trist, ba chiar cutremurator. Citeam un comentariu pe undeva ca „daca nu versi o lacrima la filmul asta, nu esti om”. Daca as fi vazut „Dear Zachary” ca film si nu ca documentar, as fi zis unu – ca e sigur facut de sadicii de asiatici si doi – ca in realitate nu e posibil asa ceva. Este vorba despre un tip, de 28 de ani, ucis de o fosta iubita, care ulterior dezvaluie ca e insarcinata; despre drama parintilor si prietenilor lui, si povestea continua. Documentarul e facut de un prieten din copilarie de-al celui omorat, care vrea sa-i lase fiului din burta criminalei un film despre cum a fost tatal lui. De ce sa-l vedeti? Pentru a realiza cat de cruda si nedreapta poate fi lumea (daca nu stiati deja) si pentru a vedea prin ce pot sa treaca doi oameni si totusi sa continue sa traiasca.

Mai recomand „Grizzly Man„. Grizzly man e un tip pasionat, ba chiar indragostit, cum spune el, de animalele salbatice, cu precadere de ursi. Si el merge vara dupa vara in Alaska, intr-un tinut cu mii se ursi grizzly, care sunt acolo ca la ei acasa. Tipul filmeaza sute de ore cu animalele in salbaticie, stie sa se apere si sa comunice cu ursii, iar dupa terminarea verii, cand ursii merg la hibernat, vine inapoi in civilizatie si merge prin scoli si-si duce mesajul de iubire si ocrotire a lor. Toate bune, frumoase si nebune pana cand e omorat de un urs. Nu numai el, ci si iubita lui. Documentarul e facut din imaginile filmate de el, din marturiile lui din mijlocul salbaticiei, dar si din interviuri luate apropiatilor. In fiecare vara, spunea „If I don’t come back, don’t worry, it’s what I want”. Cei mai multi dintre noi nu s-ar expune la halul ala de pericole, dar e mai mult decat interesant sa intri in mintea unui om care o face.

Si din seria „ce lucruri se mai intampla prin lume si eu habar n-am”, merita vazut „Jesus camp”. Daca credeati ca numai in tarile arabe copiii sunt pregatiti de razboi, think again. In America exista zeci de milioane de evanghelisti, iar copiii lor sunt crescuti de mici ca sa faca parte din „the army of God”. Daca evanghelistii ar vota toti la fel la alegerile din SUA, ar decide rezultatul. Copiii pe care ii cresc vor decide viitorul. Copiii pe care i-am vazut in documentar ar fi in stare sa arunce o bomba nucleara si sa distruga lumea „in the name of Jesus”.

Gata cu recomandarile. Va las cu o melodie frumoasa, dintr-un alt documentar, despre un om de care n-am auzit in viata mea dar care, apparently, e cunoscut in SUA, Daniel Johnston, un cantaret si compozitor cu probleme psihice: „The Devil and Daniel Johnston”.