Adina imi spune tot timpul sa gandesc pozitiv. Eu o cred. Si o cred cu atat mai mult cu cat vad diferenta dintre gandirea pozitiva si gandirea negativa pe propria-mi piele. Citisem undeva la un moment dat o explicatie pentru asta. Atunci cand gandesti pozitiv lucrul asta se rasfrange direct sau indirect in actiunile tale, in hotararile pe care le ei, in orice spranceana ridicata sau picior tinut cu 2 grade mai la stanga. E la fel ca atunci cand oamenii au o impresie buna despre ei, justificata sau nu, si asta se reflecta pana la urma si in ceea ce cred ceilalti despre ei. Nu e vorba aici de prostia aia ca daca iti doresti ceva cu adevarat, universul te va ajuta sa-l obtii. E vorba ca daca iti doresti ceva cu adevarat si nu iti pui singur/a piedici, actiunile tale, constiente sau nu, te vor ajuta sa-l obtii. Asta e teoria.

Am ajuns acasa destul de repede in seara asta pentru ca au venit la tanc toate mijloacele de transport. Pentru ca imi doream foarte mult sa ajung acasa. Ta-daa! 🙂 Nu, nu e un exemplu pe bune, vroiam doar sa iau o pauza de la frazele seci de mai sus. Ce m-a apucat acum cu asta? Azi cica a fost, si inca mai este pentru inca vreo cateva ore, cea mai deprimanta zi din an. Imi amintesc ca anul trecut pe vremea asta i-am zis Adinei, tot ei: „Sunt deprimata”. A inceput sa rada nu de tristetea mea, mai ales ca nu era ceva recurent, ci pentru ca auzise ea la radio ca atunci era cea mai deprimanta zi din an si remarca mea a venit la fix.

Am avut la un moment dat un coleg foarte speriat de ziua de maine. Si pe vremea aia nu era criza mare si rea care sa ne intunece vremurile. Ii era foarte frica sa nu fie concediat, era foarte nesigur pe ceea ce facea, desi nu ii lipseau talentul si dedicarea, ba chiar deloc. Dar asta era atitudinea lui. Eu, cu ceva mai putina experienta decat el, nu ma temeam de ziua cand seful o sa vina furtunos sa-mi dea un sut in fund. Si nici de greselile pe care as fi putut sa le fac. Si ce? Invatam treptat, iar daca urma o zi atat de neagra incat sa… nu stiu, nu ma gandeam. Ma gandeam la ce faceam bine si la ce invatam, iar de partile rele urma sa ma ocup if ever necessary. Mie mi-a mers mai bine si sunt destul de convinsa ca din cauza atitudinii.

Booon. Mai exista o parte din mine care nu judeca asa. Si rezultatele, sau lipsa lor, se vede. Atitudinea pozitiva e greu de educat, odata ce nu-ti vine in mod natural. E greu sa te autoconvingi sa gandesti diferit, in primul rand pentru ca nu prea stii cum. Partea din mine care gandeste negativ e ca o negura in care ma impiedic la fiecare colt. Partea din mine care gandeste pozitiv e o zare luminoasa si provocatoare. E foarte ciudat sa vad atat de clar diferenta asta. Daca tot nu prea am avut chef de rezolutii de anul nou, o sa fac o rezolutie de cea mai deprimanta zi din an: sa fie senin peste tot. Cum o fi?

Evident, gandirea pozitiva nu poate fi un panaceu. Sau o sursa infinita de succes. Dar ceva la mijloc este, si-o sa-i dau eu de capat, mama ei!

PS Gaselnita asta cu cea mai deprimanta zi din an este, bineinteles, o prostioara. Dar mi s-a bagat azi in suflet cam ca flacara violeta. Asa ca am exorcizat-o! 😀