Prostânia. Nino-nino, danonino

Incep cu o precizare: asa cum in Romania exista diferite etnii si in Prostânia lumea e diferita. Dar tot Prostânia ramane. Si nu pentru ca era cat pe ce sa-l puna pe Prostanac presedinte, ci din alte motive, mult mai intemeiate.

Cum ar fi articolul asta, in care un olimpic roman de 17 ani isi da cu parerea despre politica. Un baiat care a demonstrat ca are creier suficient si unul care face parte din “crema intelectuala” a generatiei lui, una care peste un an va avea drept de vot. Tot ce spune el e corect: “Nu mă interesează foarte tare aceste rezultate, pentru că oricine iese preÅŸedinte rezultatul va fi acelaÅŸi”, “Majoritatea iau mita electorală, pentru că văd un câştig imediat din mita electorală. Fiindcă ÅŸtiu că oricum nu se va schimba nimic în România”, “Probabil că cea mai evidentă schimbare va fi lipsa pancartelor electorale de pe străzi. Asta va fi singura schimbare”.

Dar prostânii dau dovada, ca de obicei, de incuiere mintala. Iata ce comentarii a primit interviul:

“noroc cu tine doctore ca o ai mare si ca atare nu ti se mai oxigeneaza bine creierul”

“Si vorbi si nimeni-ul de mariusica… sobolan talentat in astrofizica… o putzica mica mica de tot…”

“Baietica candidatilor la presedintie nu li-i se aplica regula comutativitatii , vezi-ti in continuare de matematica si nu te crede prezicator. stai in banca ta , in viata nu-ti ajung doar integralele sau derivatele pentru a gasi raspunsurile potrivite.”

No comment la comentarii, vorbesc de la sine.

Pai adolescentul asta are un pesimism justificat si ingrijorator la adresa tarii in care sta. Vrea sa plece. Observa foarte bine ca nu conteaza cine iese, tot aia e. Si nu pot decat sa presupun ca cei mai multi de varsta lui au aceeasi parere, asta daca le pasa vreun pic.

Oricat as incerca sa nu mai critic Romania, nu reusesc sa-mi infranez pornirile. Stiu ca exista si alte tari cu probleme. Stiu ca exista si parti bune, altfel eram si eu de mult plecata. Dar nu ma pot abtine sa nu ma enervez cand vad mostre atat de clare de marlanie si ignoranta.

Si Prostânia ar trebui sa aiba ca imn o melodie scurta si usor de retinut gen “Nino-nino, danonino”. Pentru ca “Desteapta-te romane” n-are nicio sansa sa-si duca la bun sfarsit apelul. Nu prea curand, anyway.

Avem o imagine nasoala. E pe bune?

Cred ca ati vazut toti pana acum, partial sau integral, episodul Top Gear filmat in Romania. Daca nu, il gasiti pe tot aici, merita vazut. Umorul cu care britanicii se plimba in masinile lor smechere prin Romania e delicios. Am ras binisor de cel putin zece ori. Dincolo de asta, exista cateva pasaje in episod care nu pot, ca roman, sa nu-ti gadile putul gandirii.

“This is what brings to mind when we think about Romania. Not that we do very often. We imagine it’s full of oxen and people throwing stones at gipsies.”

Aham. Bun inceput. Cand ati vazut ultima data romanii aruncand cu pietre dupa tigani? Metaforic vorbind, vedem, bineinteles, in fiecare zi. Deci nimic gresit pana acum. Ne place ca suntem perceputi drept xenofobi? Dupa reactia publicului la remarca Madonnei din concert vizavi de discriminare, as zice ca nu nu-i place nimanui. Numai ca problema e putin complexa. Nu ne place ca suntem numiti xenofobi pentru ca noi suntem CONVINSI ca avem motive sa fim asa si “ei”, strainii, habar n-au despre ce vorbesc.

Let’s carry on then.

“So you’d imagine that turning up in cars like this might look like showing off. We did too. Coming here in a car that costs 168.000 pounds is a bit like turning up in Sudan in a suit made entirely out of food.”

Auch. Deci suntem niste sarantoci carora le vor curge balele dupa niste decapotabile luxoase si stralucitoare. Evident, pentru efect, comparatia e exagerata pentru ca, 10 secunde mai tarziu, vedem in Mamaia, intr-o parcare, masini care mai de care mai bengoase. Numai ca, vedeti voi, am citit eu odata undeva, si pe cuvant ca v-as da citat daca mi-as aminti unde, ca o caracteristica a tarilor subdezvoltate este opulenta. Luxul in contrast cu saracia. Nevoia de telefoane ultimul racnet, dar fara un cent pe cartela si cu sistemul “iti dau bip, n-am minute” bine dezvoltat. Masini foarte tari parcate in curtile satelor cu case darapanate, a caror populatie tanara s-a mutat aproape cu totul in Italia, unde trudeste pe santiere si freaca la podele.

Si dau din nou play la Top Gear si aflu ca se spune ca Transfagarasanul e “the best road in the world”. Eu nu stiam, si sunt de aici, din Romania. Voi stiati? Ce tare! De ce nu se urla asta la targurile de turim? Bine ca se spune la BBC, s-ar putea sa ne scoatem de vreo 5-6 turisti pe treaba asta.

S-au plimbat si prin Bucuresti. Au ajuns la Casa Poporului unde li s-a permis sa se dea cu masinile prin subsoluri. “This, we feel, is not something that would be allowed in Britain”. Putina analiza pe text. Fraza, dragi copii, ne releva caracterul pupincurist al romanului. Suntem atat de impresionati cand niste straini ne dau importanta incat le dam voie sa faca ce vor ei, unde vor ei, si spunem saru’mana. Putina demnitate, dragi concetateni, nu ne-ar strica la nivel de natiune absolut deloc.

Gata cu critica si comentariile acide. Hai, inca una, pls, e prea buna, despre drumuri: “And soon we reached the mountains, where the road surface became as pimply as a teenager’s face”. Brilliant!

Am fost si eu Erasmus odata. Si incercand sa socializez, m-am inscris intr-o asociatie de studenti. Si ne-au luat spaniolii, bastinasii, pe noi studentii straini si ne-au spus ca organizatia lor ne ofera sprijin in orice tara am fi. “Adica, daca mergeti in Romania, vom avea grija ca atunci cand coborati din avion sa nu fiti jefuiti sau batuti”. Eram doua romance in sala, ne-am uitat socate una la alta. Aratam si ne purtam la fel de civilizat ca ceilalti. Am supravietuit vietii “periculoase” din Romania si ne alaturasem, cu speranta, unei experiente europene. Spaniola mea de pe vremea aia nu mi-a permis sa intervin, si engleza spaniolii n-ar fi inteles-o. Dar jignirea a ramas, chit ca m-am integrat si mi-am facut prieteni spanioli care imi spuneau: “Mai stiu o romanca. Bianca, imi face curat in casa. E foarte de treaba”.

Copiii strazii “te inconjoara si pot fi foarte agresivi, te dau jos din picioare, iti rup hainele”, “purtati in geanta biscuiti pentru cainii vagabonzi”, “criminalitatea si coruptia sunt probleme la ordinea zilei”, “in Romania sunteti tinte in miscare: daca nu sunteti atenti, veti fi victimele furturilor de buzunare, schimburilor valutare ilegale”, “sa conduci masina in Romania e extrem de periculos, pentru ca aici e o cultura a sofatului foarte agresiva”, “fiecare drum din Romania e un drum de tara, de 15 ani nu s-au bagat bani in infrastructura”, “faceti vaccinul antigripal ca sa nu fiti voi veriga care lipseste intre gripa umana si gripa aviara”, “apa de la robinet nu e buna”, ‘Nu va fie frica sa loviti copiii strazii!’, sunt cateva dintre avertismentele date de oficialii Ambasadei SUA concetatenilor lor.

Na, acuma, e trista situatia? E comica? Ne doare-n pix si ne vedem de treaba? A cui e vina? A celor care s-au ocupat de imaginea Romaniei. They suck! Sa restrangem aria lor la Ministerul Turismului. You suck!

Finalul episodului Top Gear ne da o lectie pe care tot nu vrem s-o invatam. Nu stim sa ne promovam. Ei stiu sa gaseasca ceva frumos in Romania si se minuneaza ca in fata Turnului Eiffel.

Cum imi afecteaza mie viata toate astea? Pai poate mi-ar placea sa nu ma mai simt jignita cand calatoresc pe-afara. Poate mi-ar placea ca deficitul bugetar sa fie mai mic ajutat de veniturile din turism si sa luam imprumuturi mai mici de la FMI. Poate mi-ar placea sa nu ma traga Madonna de ureche la concert si sa preia lumea intreaga vestea. Si cu siguranta mi-ar placea sa simt ca, in ciuda situatiei actuale, lucrurile se misca. Sa vad ca se construiesc autostrazi, ca se dau drumurile cu Elmiplant impotriva cosurilor, ca vad tot mai putini caini pe strazi, sa simt cum se aeriseste treptat traficul, sa nu ma mai cert cu vecinii pe locurile de parcare, sa vad ca vine cineva si-l ia pe copilul aurolac al strazii si-l duce intr-un centru de ingrijire.

De fapt, problema nu e ca suntem perceputi acum fix la fel ca acum 20 de ani, sau poate mai rau. Frustrarea vine, cred, din sentimentul ca lucrul asta n-o sa se schimbe niciodata. Sau daca o sa se schimbe, o sa fie din inertie, o sa ne traga restul lumii dupa ea.

Pfff, ce concluzie pesimista am reusit sa trag. Dincolo de toate, ni s-a facut o reclama foarte buna pe BBC, intr-o emisiune de top. Si duminica ma duc sa votez.

Dar imi pun o intrebare si v-o pun si voua si cred ca asta conteaza de fapt. E Romania cu adevarat asa cum o vad strainii?

Da-i cu + sau – pe FTW

Comunism, sezonul 55, ep. 390

Cred ca am citit cel putin vreo 20 de articole zilele astea despre comunismul din Romania. Un jurnalist The Telegraph vine pe la noi si scrie despre Ceausescu, comunism si pe alocuri de Dracula (la sectiunea Travel, da?). Le Monde publica azi un material amplu pe aceeasi tema. Ambele articole, unul scris la lejer, altul mai dramatic, au cel putin o concluzie comuna: romanii sunt in continuare “subjugati” de comunism. Mungiu, unul dintre regizorii romani care s-a facut faimos cu filme care au exploatat trecutul, care altul, comunist, da un interviu pentru Sunday Independent despre cum a trait el evenimentele din decembrie ‘89. Herta Muller spune ca s-a gandit sa se sinucida in timpul, cui?, comunismului. Bine, nu sunt 20, dar sunt prea multe pentru 2 zile. Ca sa nu mai vorbim ca zilele trecute Emil Constantinescu, trecutul presedinte, facea dezvaluiri incendiare, nu-i asa, despre aceeasi revolutie si n-are rost sa ma mai gandesc pentru ca oriunde te uiti comunismul e inca prezent. In filme, in presa locala si internationala, pe buletinele de vot, in povestile pe care le aud strainii cand vin la noi, la ghisee, cotinuati voi lista.

Si ce ma enerveaza cel mai tare e ca nu avem nimic mai interesant pentru care sa fim vazuti, despre care sa povestim. Sau chiar daca avem, nu stim sa ne promovam. Nici individual, nici la nivel de comunitate. O sa ne victimizam pana la pastele cailor amin.

Ne miscam si noi mai cu talent spre viitor?

Deci Madonna

Romanii sunt speciali. Pai baaaai, la noi a fost Michael. De doua ori! Sa te duci la Madonna dupa Michael e ca si cum ai bea o bere Suceava dupa Leffe. Gen. Nooo?

Romanii sunt si nesimtiti. Dar sunt nesimtiti cand li se permite. Acu’ daca doamna diva n-a reusit sa impuna suficient respect, she got boo’d. Ca Michael ne-a zis si el “It’s black… it’s white”. Da’ el o fo’ asa de simpatic mititelu’ ca noi am cantat la unison “yeah yeah yeah”. Apropo, stiati ca incepand de ieri in Herastrau exista o alee care se numeste “Michael Jackson”? “Sa iesim cu copiii la plimare pe ea”, a zis o colega. “Ha, ha”, am ras eu, desi io pe Michael il cred ca era saracu’ cuminte si inocent.

Revenind, ca altundeva vroiam sa ajung. Si anume la un articol din presa bulgara. Ei, uite! Daca la ei nu numai ca n-a fost Michael, dar n-a fost decat Metallica acum vreo 10 ani, bulgarii sunt EXTAZIATI! Atat de extaziati, incat au impresia ca spectacolul Madonnei i-a scos din perioada de tranzitie post-comunista. Permiteti-mi sa loooooolzzzz! Stai ma, ca poate oamenii au argumente. Sa citam:

“As ridiculous as this may sound (noooo, crezi?), the fact of the matter is that this is not just: A) Madonna’s first ever concert in Bulgaria; B) the largest concert to ever take place on Bulgarian soil; C) an absolutely amazing show of music, dance, and light; D) all of the above… It is: E) a lot more than all that.”

Mai citit voi daca sunteti curiosi. Si e un articol de pe o agentie, Sofia News Agency, nu de pe un blog.

Acu’, rade ciob de oala sparta. Dar macar ieri s-au facut vreo 2 flash moburi cu adevarat misto in Bucuresti. Unul la Romana si altul la Plaza. Tot Michael ne salveaza!

Adevaratul imn turistic a lu’ mama Omida

Adresa Pamant, nr. 15

Citesc intr-o carte ca Romania este cunoscuta doar pentru Nadia Comaneci si Dracula. Actiunea se petrece in SUA, in anii ‘80. Azi, 30 de ani mai tarziu, nu suntem cunoscuti pentru aceleasi chestii? S-o mai fi adaugat ceva la lista de “lucruri pentru care suntem cunoscuti”? Cand eram in Spania am cunoscut niste americani. Dupa ce am facut cunostinta si le-am zis de unde sunt, o tipa m-a intrebat: “Oh, Romania. Isn’t that like… gipsy land?”

Multi se ataca cand tara lor e jignita, cand romanii sunt luati drept hoti sau cersetori sau mai stiu eu ce. Sunt prejudecati si e normal sa ne deranjeze. Dar, la urma urmei, daca tu esti un om ok si o sa mergi in alta tara si o a fii un om ok, sansele sunt mari sa te faci respectat. Asa ca ce conteaza cum ne vad altii? Ce conteaza pentru ce ne stiu altii? Poate si eu am prejudecati legate de americani, dar asta nu ma face ca atunci cand intalnesc unul sa-i zic: go away, you’re stupid.

Dirigul meu din liceu, un maser guru pentru cunoscatori , zicea ca incearca sa stie cat mai putin despre un om inainte de a-l cunoaste. Prefera sa-si faca singur o parere si sa nu se lase influentat de ce zic altii sau ce-a facut el in trecut. Chiar daca nu facem toti asta din prima, oricum prejudecatile dispar odata ce te apropii de cineva. De individ, nu de grupul din care face parte.

Sunt suceveanca, moldoveanca, romanca, europeana si pamanteana (poate si asta o sa aiba relevanta in ziua cand o sa intalnim martieni). Etichete care, de fapt, nu spun mai nimic despre cine sunt eu. Asa ca nu ma afecteaza ca Romania nu este cunoscuta pentru foarte multe chestii marete. Nu ma deranjeaza cand suntem numiti hoti sau tigani. Toate astea ne schimba neglijabil viata.