unde mai scriu

Dragi cititori vechi si noi,

De ceva timp imi doream sa scriu si despre ceea ce fac: copywriting, content marketing, comunicare & co. Dar parca subiectele astea nu-si gaseau locul aici, pe blogul cu iz de panselute si limonada, nu de cafea. Asa ca le-am facut un loc special, care se cheama blacusens.ro. Va invit sa ma vizitati si acolo (si pe Facebook). Din cand in cand, imi mai dau cu parerea si in engleza pe LinkedIn Pulse.

Atat din lumea reala, back to sabinaland :).

Lectii de la comedieni

M-am delectat de curand cu o discutie intre cativa dintre cei mai talentati comici din ultimii (zeci) de ani. Seinfeld, care uraste sa i se spuna ca e cel mai bun comedian din lume, Louis CK, care are puterea sa faca cele mai ofensatoare glume fara sa ofenseze, Chris Rock, „who’s got black”, si Ricky Gervais care are probabil cele mai bune glume la adresa vedetelor. Si altele, la fiecare. E interesant sa urmaresti niste oameni pe care ti-e greu sa-i iei in serios vorbind despre meseria lor. Cateva chestii cu care am ramas:

  • Nu si-au dorit sa fie cei mai buni, sa fie celebri sau sa faca bani; s-au apucat de comedie pentru asta li se parea cel mai tare lucru din lume. Seinfeld povesteste cum primul lui show a fost un esec. Ingrozitor. Dar nu conta, tot ce-si dorise era sa ajunga acolo si asta facuse. He was in.
  • Oamenii astia muncesc mult la o gluma. O testeaza de sute de ori, schimba elemente si interpretarea. Chiar daca par spontane, glumele au o structura clara, bine gandita si indelung repetata.
  • Ricky Gervais e foarte vehement in privinta calitatii glumelor. Nu e ok daca face o gluma usoara, pe care o poate face oricine. Si el si ceilalti scot din rutina fazele care, chiar daca aduc hohote de ras, nu sunt pe deplin de gustul lor.
  • Fotbal. Toata lumea joaca fotbal, asta nu inseamna ca e vreun pericol ca lumea sa nu se mai uite la meciuri. In contextul „everybody can tell jokes” (desi „no, not everyone can”).
  • Fiecare are alt stil. Seinfeld e cel mai „curat”, Louis e la extrema cealalta si are showuri despre „piles of sh*t”. Seinfeld chiar spune la un moment dat o gluma de-a lui Louis, dar felul in care o povesteste ii schimba total sensul. Amandoua interpretarile sunt comice, altfel.
  • Chris Rock are o regula: sa te iei de ce face omul, nu de ce este omul.

Vedeti si voi:

Luati si ascultati: Radiolab

L-am recomandat celor din jur cu diferite ocazii, prietenii s-au mai trezit cu linkuri de la mine la cate un episod, dar e genul de podcast care trebuie luat cap-coada, cause it’s that good. Cum zic uneori „Stii episodul ala din Seinfeld?”, as putea probabil vorbi si despre episoade Radiolab. Radiolab e un podcast descoperit acum 2-3 ani in timpul unui drum infernal de lung cu autocarul. Radiolab e curios, isi baga coada in toate si pune multe intrebari. Descopera povesti fascinante si le leaga magic in jurul unor subiecte care, foarte bine, ar putea fi banale.

Maestrii din spatele microfonului sunt Jad Abumrad si Robert Krulwich, iar chimia dintre ei e perfecta. Pe Robert l-am vazut anul asta la Power of Storytelling si m-am fastacit ca o scolarita, dar tot mi-am facut curaj sa schimb cateva idei cu el. Are o voce foarte calda si sfatoasa si a fost ciudat ca dupa zeci de ore in casti, sa o aud live.

Cat despre Radiolab, ascultati cateva episoade si va lamuriti singuri. Puteti incepe cu astea:

Dark Side of the Earth

After Life

Colors

Time

Mirror, Mirror

What’s Up, Doc?

Double Blasted

Bun la drumuri lungi, la alergari sau oricand si oriunde aveti castile pe/in urechi si chef sa vedeti lumea cu alti ochi.

„Dar de ce nici un subiect? E asa de greu?”

Azi dimineata ascultam un podcast si un tip care e expert in online, la modul serios, academic, si-a amintit ca a aflat de acest lucru minunat numit „internet” acum multi ani tocmai de la mama lui, o tanti bibliotecara. Si si-a mai amintit ca primul email pe care l-a primit vreodata n-a fost de la vreun spammer, ci tot de la mama lui, care il intreba daca mai are camasi curate. Aw, how sweet! Bineinteles, primul meu gand a fost: oare care e primul email pe care l-am primit vreodata? Fuga, fuga la inboxul primordial, cel de la yahoo. Nu am gasit primul email pe care l-am primit vreodata pentru ca am mai sters din ele (desi, cum zicea cineva pe Twitter, probabil ca primul email a fost de la Yahoo dupa ce am creat adresa). Insa am gasit cel mai vechi email pe care-l posed si dateaza din 2001 de pe, cat credeti, 17 noiembrie. Adica acum 12 ani trecute fix. Si e un mesaj personal si simpatic, de adolescenti, cu subject line-ul „Dar de ce nici un subiect? E asa de greu?”. M-a facut sa zambesc si sa mai rasfoiesc cateva pagini de oldies but goldies. Ce mai trece emailul, maica.

Voi?

world without Facebook

„I don’t have Facebook. I really don’t and now people share everything on Facebook. Sometimes I think that the world could end and I wouldn’t find out. Have you seen 28 Days Later? When the guy walks around yelling ‘Hello, anybody there?’. That could be me, there would only be posters on walls: ‘Facebook ceased to exist’ and people were like ‘Who am I going to share stuff with now?’ and then they became sad and died.” – let’s call him Chris

since u been gone

E ora 23:31. De cateva ore ascult muzica si-mi umplu ecranul cu pagini mai mult sau mai putin interesante. Mi-am propus de cateva ori sa fac ceva mai util cum ar fi orice altceva. Dar nu s-a putut. Am nevoie de orele mele in care pur si simplu ascult muzica si imi ocup campul vizual cu ceva. In alte vremuri ma uitam pe fereastra. In fine.

Si dupa cateva ore dintr-astea se deschide, magic, notepadul. Nu e o hotarare constienta. Ma trezesc cu el deschis si scriind si abia apoi realizez faptul. Fumatorii sau fostii fumatori poate recunosc sentimentul de-a se surprinde cu o tigara in mana fara sa stie cand si cum au aprins-o. Si cred ca e la fel cu multe gesturi pe care le avem in rutina. Incuiatul usii, legatul sireturilor.

Cati ma intreaba, pe mine si pe altii, de ce scriu, de ce am scris si, mai ales, de ce scriam odata mai mult, cu haz, cu ironii, cu viata, cu pofta si sarguinta zilnica? De ce viata blogul e pustiu?

Raspunsul simplu ar fi ca scrisul zilnic pe blog a facut parte dintr-un complex de evenimente si obiceiuri pe care le-am lasat, partial, in spate. Am crescut (but don’t believe everything you read), am trecut peste, ne-am schimbat, poate.

Alt raspuns, care nu e neaparat mai complicat, e ca pentru mine scrisul e o terapie. E meditatia, somnul de 8 ore, pastila, deliciul meu social acceptat. Vine si pleaca, cand am nevoie. Nu e nimic artistic, complex sau metamorfofizic. De ce nu-mi tin terapia pentru mine? O parte o tin. Iar restul, nu stiu, exista o dulceata in a sharui si-a primi un feedback. Voi de ce postati pe Facebook?

Asa se intampla. Poate in ultimii doi ani am dormit mai bine. Sau poate am sharuit atat de mult ca a trebuit sa ma retrag si sa tin lucruri si pentru mine. Poate am simtit o ruptura (trista) de Romania si de tot ce am construit acolo.

Dar sa nu ne cuprinda jalea, Cati. E soare si cald si, all in all, it was a pretty nice fairytale :). Si poate exista viata dupa apus.

Blogul: de ce?

Blogul: de ce?
Am primit o leapsa de la Catalin acum cateva zile si am uitat de ea. 😀 Dar sa vezi viata! A inceput la radio Keane – Bad dream. Mi-am amintit ca am postat la un moment dat pe blog melodia, am cautat-o si apoi am inceput sa scormonesc prin textele vechi, pe vremea cand scriam aproape zilnic. Mi s-a facut dor sa scriu. Dar ce sa scriu?, ma intrebam eu, cand mi-am amintit de leaspa. Coincidenta? I think not :)).
Leapsa este dupa cum urmeaza: sa raspund la cateva intrebari despre blog. Perfect.
1. Cand ai început să scrii online?
In 2005, cand eram in Spania cu Erasmus. Am publicat un text prima data pe strabunica blogului meu, Yahoo 360, si era despre cat de frumoasa e Romania.
2. Ce te motivează să scrii pe blog?
Nevoia. Am spus-o de nenumarate ori, prin diferite posturi, de-a lungul anilor. Chiar daca scriu de 3 ori pe zi, odata pe luna sau odata pe an, nevoia de-a scrie revine indubitabil. Scriu pe blog, in jurnal sau pe pereti.
3. Cum reacţionezi la comentarii negative?
Aflu adresa comentatorului, ma duc la el acasa si-i pun o ceapa strivita in cutia postala.
4. Care a fost ideea iniţială de la care ai pornit?
Sa ma umplu de bani din scris si sa ma plimb pe plaje exotice.
5. Ce fel de linkuri ţii în blogroll?
Prieteni, colegi/fosti colegi si bloguri care m-au impresionat in mod repetat.
6. Cum te-a schimbat pe tine blogul?
E o chestie de self-development care poate fi greu redata. Trebuie incercata. Unu, scrisul e o terapie. Doi, blogul e platforma prin care impartasesti si primesti feedback. N-as spune ca m-a schimbat, dar am invatat tot felul de lectii de-a lungul anilor despre felul in care ma exprim si despre online.
7. Ce aşteptări ai în viitor de la blogul tău?
Sa-mi fie acelasi bun confident ca si pana acum. 🙂
8. Cât despre cititorii/vizitatorii acestui blog?
Echo, echo! Ma tem ca i-am cam alungat prin absenta. Nu am asteptari de la ei. Blogul meu este public si fiecare reactioneaza cum vrea. Dar inainte sa comenteze sa vada intrebarea 3.
Sincer as da mai departe, dar nu stiu cui. 😀 Dar celor putini ramasi de la punctul 8 le-as pune o intrebare: Ce asteptari aveti voi de la blogul meu? Multumesc anticipat. 🙂

Am primit o leapsa de la Catalin acum cateva zile si am uitat de ea. 😀 Dar sa vezi viata! A inceput la radio Keane – Bad dream. Mi-am amintit ca am postat la un moment dat pe blog melodia, am cautat-o si apoi am inceput sa scormonesc prin textele vechi, de pe vremea cand scriam aproape zilnic. Mi s-a facut dor sa scriu. Dar ce sa scriu?, ma intrebam eu, cand mi-am amintit de leaspa. Coincidenta? I think not :)).

Leapsa este dupa cum urmeaza: sa raspund la cateva intrebari despre blog.

1. Cand ai inceput sa scrii online?

In 2005, cand eram in Spania cu Erasmus. Am publicat un text prima data pe strabunica blogului meu, Yahoo 360, si era despre cat de frumoasa e Romania (Alanis Morissette moment).

2. Ce te motiveaza sa scrii pe blog?

Nevoia. Am spus-o de nenumarate ori, prin diferite posturi, de-a lungul anilor. Chiar daca scriu de 3 ori pe zi, odata pe luna sau odata pe an, nevoia de-a scrie revine indubitabil. Scriu pe blog, in jurnal sau pe pereti.

3. Cum reactionezi la comentarii negative?

Aflu adresa comentatorului, ma duc la el acasa si-i pun o ceapa strivita in cutia postala.

4. Care a fost ideea initiala de la care ai pornit?

Sa ma umplu de bani din scris si sa ma plimb pe plaje exotice.

5. Ce fel de linkuri tii in blogroll?

Prieteni, colegi/fosti colegi si bloguri care m-au impresionat in mod repetat.

6. Cum te-a schimbat pe tine blogul?

E o chestie de self-development care poate fi cu greu redata. Trebuie incercata. Unu, scrisul e o terapie. Doi, blogul e platforma prin care impartasesti si primesti feedback. N-as spune ca m-a schimbat, dar am invatat tot felul de lectii de-a lungul anilor despre felul in care ma exprim si despre online.

7. Ce asteptari ai in viitor de la blogul tau?

Sa-mi fie acelasi bun confident ca si pana acum. 🙂

8. Cat despre cititorii/vizitatorii acestui blog?

Echo, echo! Ma tem ca i-am cam alungat prin absenta. Nu am asteptari de la ei. Blogul meu este public si fiecare reactioneaza cum vrea. Dar inainte sa comenteze, sa vada intrebarea 3.

Sincer as da mai departe, dar nu stiu cui. 😀 Dar celor putini ramasi de la punctul 8 le-as pune o intrebare: Ce asteptari mai aveti voi de la blogul meu? Multumesc anticipat. 🙂