Cat e prea mult?

Oricine si-a facut sau a scris vreodata pe un blog stie ca la un moment dat te opresti si te intrebi: e prea mult? Blogurile personale sunt un fel de jurnal pe internet. Daca unii se cenzureaza intr-o anumita masura, altii aleg sa dea din casa ce au mancat, cum a mers intalnirea romantica de aseara sau cat au stat la WC. Pentru ca simt nevoia sau pentru ca nu gasesc alte subiecte. Si daca te tii sa scrii des sau foarte des, la un moment dat ajungi sa te iei de tot ce faci.

In ultimul episod din House M.D.,  pacienta e o bloggerita care pune pe net tot. Ca s-a certat cu prietenul, ca n-a avut chef de sex, ca o sa moara si ia decizia privind operatia sfatuindu-se cu cititorii ei. Uitandu-ma la film, imi zic “Ei, hai, ca e prea mult!”.

Poate unii dintre voi o stiti pe Curvette, care isi descrie experientele de prostituata. Ca este o lume imaginata sau autoarea chiar a trait experientele respective, nu stiu. Ceea ce mi se pare esential in exemplul asta este pseudonimul. E simplu sa spui cele mai mai indecente lucruri sau sa-ti expui cele mai adanci ganduri cand te protejeaza anonimatul, cand lumea nu va asocia vorbele cu un chip si-un nume. Pentru ca internetul nu iarta. Citeam zilele trecute un articol in care se explica cum raman forever and ever pe internet lucrurile pe care le postezi (tu sau altii) despre tine. E ca atunci cand iti faci un tatuaj. Te intrebi ce te faci daca peste zece ani n-o sa-l mai vrei. Poti sa-l scoti, dar e o procedura a naibii de complicata si incomoda.

Un blogger spunea ca scrie pentru fiul lui, pentru ca el sa-i vada gandurile si experientele cand va creste. (sorry, n-am reusit sa gasesc postul) Poate e cam devreme sa ne punem probleme dintr-astea, dar ce lasam pentru eternitate in online?

Discutiile pot trece in uitare. Ce scrii ramane acolo, cu virgula, punct, la indemana oricui. Si atunci, pana unde mergi pentru cateva clickuri in plus? Pentru ca oamenii vor citi picanterii sexuale, scandaloase. Avem un apetit crescut pentru a intra in vietile altora. De aici si succesul tabloidelor, a expunerii fara limite a celor mai insignifiante detalii din viata persoanelor publice (cu poze si video! nu rata!).

Uneori ma lovesc de anumite texte destul de intime si-mi zic: eu n-as putea sa scriu asta. Pentru ca nu pot sa-mi expun viata in totalitate decat prietenilor apropiati si poate si atunci cu unele rezerve. Un psiholog spunea “Nici prietenul tau cel mai bun nu trebuie sa-ti stie toate secretele. Nu e sanatos”.

Dupa toata lalaiala de mai sus, mi se contureaza doua linii dinstincte. Prima, cat de relevante sunt detaliile vietii tale pentru ceilalti? Sunt oameni care pot face din orice banalitate o opera, cu figuri se stil, cu umor, cu tot. Pot sa citesc 5 paragrafe despre cum ai mancat cartofi la pranz, iar textul sa fie admirabil. Dar cei mai multi nu au talentul asta si atunci nu fac decat sa se expuna de dragul de-a mai scrie ceva. Nu e relevant pentru nimeni, nu e literar, e doar viata ta pe taraba.

A doua, cat te lasa constiinta sa spui? Aici nu conteaza relevanta. Conteaza libertatea pe care ti-o acorzi, gradul de expunere cu care te simti confortabil. Din punctul meu de vedere, daca SIMTI ca trebuie si poti sa spui ceva, parerea altora e mai putin importanta. Textele scrise din inima sau din nevoia de a exprima ceva sunt relevante pentru tine, cel care scrii, iar scrisul poate fi o forma de terapie. Iar experientele personale, un mod excelent de a dovedi un argument sau de a porni o discutie.

Am deschis Pandoras la cafeaua de dimineata si am vazut textul Nebuloasei despre virginitate. Si atunci m-am intrebat: pentru mine ar fi prea mult?

Articol publicat pe Pandoras

theme change

Nu schimbati canalul, sunteti unde trebuie! Stiu ca nu mai sunt in jur culorile cu care v-ati obisnuit si care m-au fermecat si pe mine mult timp, dar cand mi-a zis cineva ca a intrat pe blogul Bebelusei si a crezut ca a intrat la mine, am decis ca e momentul pentru o schimbare. Pe principiul “less is more”, am ales o tema cat mai simpla si curata. Culorile frumoase raman in cuvinte.

Actiunea “usa blocata”

Am un var de varsta mea (buna, Marius! – daca nimeresti vreodata pe aici). Si eu cu varul meu ne-am petrecut jumatate din copilarie impreuna, fiind amandoi singuri la parinti eram ce aveam mai aproape de frate/sora. Printre toate jocurile inventate si rasinventate, aveam si asa numitele “actiuni”. De exemplu, mergeam in fiecare weekend de iarna la patinoar si am observat la un moment dat ca oamenii isi cam pierdeau banii pe gheata. Nu stiam cine ii pierdea, erau in general monede, dar de ce sa nu ii adunam noi? Activitatea a primit numele de “actiunea MaSa money”. E cam singurul nume de actiune pe care mi-l amintesc, dar au fost muuulte.

Revenind la “actiunea” din seara asta, din pacate nu mai sunt suficient de copil incat sa-mi vina in cap un nume mai original. Asa, usa blocata. Sa fii fata si sa stai singura in Bucuresti nu e cel mai simplu lucru. Plecand de la faptul ca instalatorii au impresia ca vorbesc cu un sac de fan si pot sa te pacaleasca cum vor, pana la acela ca atunci cand trebuie sa desurubezi un surub nu ai intotdeauna forta necesara. Blocata fiind in spatele proprie-mi usi de la garsoniera, cu trei buni foarte buni minunati prieteni pe partea cealalta, mi s-a cerut sa scot niste suruburi de la yala, respectiv clanta. Din 5 am scos 2, iar la restul de 3 mi-am demonstrat feminitatea. N-am putut.

Intre desurubat si sunat prieteni, am zis sa lansez si eu o intrebare in lumea virtuala, ca deh, s-o gasi vreunul sa-mi sara in ajutor c-o informatie. Daca vreti sa invatati din greselile mele, atunci cand sunteti un pachet de nervi nu-i intrebati pe internauti “Stie cineva un lacatus?”. Veti primi acelasi raspuns pe care mi l-a dat si google 10 minute mai tarziu: Marius Lacatus! (cu mici variatiuni: am primit si-un George Lacatus si-un Stefan Banica Jr.).

Cautarea pe care vreti s-o faceti pe google in caz de usa blocata nu este “lacatus” (d’ooooh, nu?) ci “usa blocata”. Si sa nu cumva sa vi se blocheze usa inainte sa luati salariul sau ceva. Costa cam 120-150 de RON sa vina baietii meseriasi sa salveze printesa din turn. Unde e romantismul de altadata? Moving on, am aflat cu ocazia asta ca afacerea cu deblocatul usii e una in familie. Primul tip la care am sunat mi-a cerut 150 lei. Am sunat si la al doilea care mi-a cerut 120 si “mai ieftin nu gasiti si ajung in 10 min”. N-am mai avut rabdare si nici inima sa mai tin oamenii in fata usii, asa ca i-am zis sa vina. Mi-a marturisit meseriasul ca numarul ala cu 877 la capat la care am sunat prima data era fra’su, ba! Si ca sa va dovedesc ca lumea e mica, meseriasu’ il cunostea pe vecinu’ de vizavi la care a batut sa ia curent pentru bormasina.

O seara plina de invataminte. Si toata drama putea fi amanat pana maine dimineata daca nu ma hotaram sa duc gunoiul. Cum ti se poate schimba seara intr-o secunda!

Votati fetele in zapada! :)

Pai cine in toate facultatile mintale ar putea sa nu voteza asa ceva?

Sa va zic. Se facea ca ninsese prima oara mai serios pe iarna asta si am facut ce-am putut: imprumutat manusi, sacrificat pauza de masa, degerat degete, dar ne-am bulgarit! A, si am facut si ingerasi, dar asta in alta poza. Si pentru ca mi-a placut mica aventura inghetata, desi nu sunt fan al temperaturilor sub 30 de grade, i-am trimit poza lui Piticu pentru concurs. De ce ati vota poza asta si nu alta? Simplu! Pentru ca printre atatea poze cu trafic blocat si natura moarta, trebuie sa ne mai amintim ca iarna vine si pentru distractia noastra, nu doar pentru a ne face viata mai dificila.

Nota: “Fetele in zapada” nu e absolut corect. “2 fete in zapada si un baiat ciuruit” ar fi in concordanta cu realitatea.

Relevanta noastra cea din toate blogurile

Sa fie relevanta in blogosfera, dar sa stim si noi! Cum stim? Pai e simplu. E relevant daca e scris de un blogger “mare”. Mai e relevant daca e scris de o persoana din anturajul tau. Devine relevant pentru scurt timp daca injura un blogger… ia ghici! “Mare”. Bravo! Poate deveni relevant daca autorul a emis in repetate randuri, vreme de luni de zile si ani, texte pertinente, pline de imaginatie si perspicacitate, umor si inteligenta si, macar pe alocuri, informatie.

Vedeti, ultima fraza e mai lunga. Pentru ca dintre toate criteriile de relevanta, cea dobandita prin munca si talent presupune si  perseverenta, Dorele! Nu doar articole de 3 randuri despre orice e in ziua aia la televizor. Aia se cheama o laba trista, ma scuzati de expresie.

Umbla zvonul prin targ ca din bloguri s-ar putea face bani. Uau, iei, vreau si eu! E ca unul din anunturile alea care apar tot timpul in ziare si in cutia postala: “Munca la domiciliu, program flexibil, castiguri intre 1.000 si 3.000 de euro lunar”. Stim cu totii ca e prea frumos sa fi adevarat. Daca ar exista asemenea joburi, am fi cu totii acum in Tahiti, cu un cocktail in mana, spalandu-ne privirile cu bunaciunile de pe plaja, luand pranzul pe yacht, cu urmatoarea destinatie… limitele imaginatiei. Da ma, se fac bani din bloguri. Cred, io nu m-am facut pana acum decat cu un costum de baie si 2 jocuri Wall-e. Da’ se fac. Si atunci fiecare gigel e un mic antreprenor cu mica lui afacere, care isi freaca mainile machiavelic in spatele monitorului gandindu-se ca are si el pareri, a invatat si el sa scrie in clasa a 4-a, ce-i mai lipseste sa se faca bloagher dă succes?

Acum e momentul sa fac o precizare pentru ca simt ca alunec pe panta punerii tuturor in aceeasi oala. Sunt oameni care se apuca sa scrie pentru ca le place sa faca asta. Pentru au ceva de zis sau daca n-au nimic de zis, pot sa faca din orice banalitate o minunatie literara. Ei sunt relevanti, cel putin pentru mine, pentru ca pot fi oricand o sursa de inspiratie si incantare.

Blogurile de tip ghiveci fara gust, facut din ciuperci aparute dupa ploaie, astea ne sufoca! Nu ca m-ar deranja in vreun fel ca unii oameni n-au nimic mai bun de facut decat sa tranteasca banalitati pe o pagina web. Whateveeer, treaba lor, sanatate maxima la copii! Ceea ce ma deranjeaza e ca ma pierd in atata irelevanta. Tre’ sa stai sa cauti, nenica, mult si bine  pana dai de ceva mai de doamne ajuta. Abia ai de unde alege. Si ma si enervez uneori, desi…

…nici eu nu sunt un cal breaz. Scriu cum pot, cand pot, ce-mi vine in cap. Mai am multe de invatat in materie de scris si bloguri, multe multe! Dar macar atunci cand decid sa apas butonul de “publish”, ma intreb inainte: are vreo importanta cat de mica, macar pentru 2-3 persoane, ce am scris aici? E o balarie banala sau aduc in plus macar cat negru sub unghie? Are coerenta? Are cap si coada? Are un fir logic?

E asa de greu? Fac un apel la relevanta si coerenta! Tu’i mama ma’sii de viata.

RELEVÁNT, -A, relevanti, -te, adj. Care releva, care scoate sau iese in evidenta.
RELEVÁ,  relév, vb. I. Tranz. A pune în lumină, a scoate în evidenta; a evidentia, a observa, a remarca, a sublinia.
RELEVÁ vb. 1. v. accentua. 2. v. semnala. 3. v. sesiza. 4. v. denota.
IMAGINÁTIE,  imaginatii, s.f. Capacitate omeneasca de a crea noi reprezentări sau idei pe baza perceptiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. reprezentare produsa de această facultate; inchipuire, fantezie.
COERÉNT, -A adj. Constituit din parti care sunt strans legate intre ele si se succeda in mod logic; strans, inchegat, unit; coeziv.
TALÉNT, talente, s.n. Aptitudine, inclinare innascută intr-un anumit domeniu; capacitate deosebita, innascută sau dobandita, intr-o ramura de activitate, care favorizeaza o activitate creatoare.
INFORMÁTIE,  informatii, s.f. 1. Comunicare, veste, stire care pune pe cineva la curent cu o situatie. 2. Lamurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitate a materialului de informare si de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, in raport cu cunostintele prealabile.
LITERATÚRA Creatie artistică al cărei mijloc de exprimare este limba literara.

Meditatii la munca

Fara nicio legatura cu munca in sine, am ajuns intamplator pe un “profil de blogger” care isi incepe descrierea propriei persoane cu  “loooong story”. Mda, am inchis fereastra imediat. Genul asta de inceputuri nu-mi spun decat ca ori te crezi interesant, ori nu prea ai nimic de zis. Si eu am o long story, si tu ai o long story. In afara de cazul in care urmeaza sa ne casatorim, sincer, nu cred ca ne intereseaza pe niciunul dintre noi o poliloghie egoista. Si poate nici atunci. Nu vreau sa ma iau asa de oameni aiurea. Ma scuzati pentru scurta repriza de rautate. A, mai inchid imediat, dar imediat, fereastra cand vad afirmatii de genul “sunt un/o rebel/a”, “sunt un/o ciudat/a”, “totul a inceput intr-o zi de toamna”. Voi cand le inchideti oamenilor site-ul in nas?

Prostânia. Nino-nino, danonino

Incep cu o precizare: asa cum in Romania exista diferite etnii si in Prostânia lumea e diferita. Dar tot Prostânia ramane. Si nu pentru ca era cat pe ce sa-l puna pe Prostanac presedinte, ci din alte motive, mult mai intemeiate.

Cum ar fi articolul asta, in care un olimpic roman de 17 ani isi da cu parerea despre politica. Un baiat care a demonstrat ca are creier suficient si unul care face parte din “crema intelectuala” a generatiei lui, una care peste un an va avea drept de vot. Tot ce spune el e corect: “Nu mă interesează foarte tare aceste rezultate, pentru că oricine iese preşedinte rezultatul va fi acelaşi”, “Majoritatea iau mita electorală, pentru că văd un câştig imediat din mita electorală. Fiindcă ştiu că oricum nu se va schimba nimic în România”, “Probabil că cea mai evidentă schimbare va fi lipsa pancartelor electorale de pe străzi. Asta va fi singura schimbare”.

Dar prostânii dau dovada, ca de obicei, de incuiere mintala. Iata ce comentarii a primit interviul:

“noroc cu tine doctore ca o ai mare si ca atare nu ti se mai oxigeneaza bine creierul”

“Si vorbi si nimeni-ul de mariusica… sobolan talentat in astrofizica… o putzica mica mica de tot…”

“Baietica candidatilor la presedintie nu li-i se aplica regula comutativitatii , vezi-ti in continuare de matematica si nu te crede prezicator. stai in banca ta , in viata nu-ti ajung doar integralele sau derivatele pentru a gasi raspunsurile potrivite.”

No comment la comentarii, vorbesc de la sine.

Pai adolescentul asta are un pesimism justificat si ingrijorator la adresa tarii in care sta. Vrea sa plece. Observa foarte bine ca nu conteaza cine iese, tot aia e. Si nu pot decat sa presupun ca cei mai multi de varsta lui au aceeasi parere, asta daca le pasa vreun pic.

Oricat as incerca sa nu mai critic Romania, nu reusesc sa-mi infranez pornirile. Stiu ca exista si alte tari cu probleme. Stiu ca exista si parti bune, altfel eram si eu de mult plecata. Dar nu ma pot abtine sa nu ma enervez cand vad mostre atat de clare de marlanie si ignoranta.

Si Prostânia ar trebui sa aiba ca imn o melodie scurta si usor de retinut gen “Nino-nino, danonino”. Pentru ca “Desteapta-te romane” n-are nicio sansa sa-si duca la bun sfarsit apelul. Nu prea curand, anyway.

Colectia de zambete

Oricine ma cunoaste stie ca sunt mare fan al zambetelor. Sau poate nu stiati. Va spun eu acum. Sun un mare fan al zambeterelor sincere, frumoase, impartasite, al zambetelor in oglinda, la magazin, in metrou, in poze, in familie, intre prieteni, intre colegi si, de ce nu, intr-o discutie pe mess. Ce spune un zambet? Am increde in tine, am incredere in mine, sunt binedispus/a si vreau sa impartasesc asta cu tine. Nu vi s-a intamplat niciodata sa va zambeasca o persoana necunoscuta si asta sa va binedispuna instantaneu? Mostrele de bunavointa din cotidian ne fac zilele mai bune. In contrast, incruntarile, expresiile faciale care exprima frustrate, rautate, ciuda, sictir, respingere, nepasare, u name it, ne enerveaza si prost-dispun.

Asa ca preiau cu un zambet ideea lui Catalin de a ne arata dintii! “Showing your tits versus showing your teeth“. Ce alegem? Pai depinde ce vrem sa demonstram si ce vrem sa transmitem. Pe mine ma enerveaza pozele cu buze tuguiate, de exemplu. De ce? Nu sunt naturale si fetelor, va rog sa intelegeti, nu va pun absolut nimic in valoare. Am in minte un exemplu concret. Unei foste colege de liceu ii place sa pozeze cu “botic”. O fata frumoasa, cu un zambet radiant, careia i-a intrat in cap ca doar boticul o face fotogenica. Wrong!

Stiti citatul ala? “Smile, it will make people wonder what you’re up to”. Versus “Fa pe sexoasa, people will know exactly what you’re up to”.

Vorbesc despre fete pentru ca le inteleg poate mai bine psihologia. Dar e valabil si pentru baieti. Un zambet face cat 1.000 de aure de mister, mister!

Completam colectia de zambete? Va alaturati miscarii pro-dinti?

Mai jos, una dintre pozele mele preferate in the whole world. De ce? Simplu. Emana bucurie. Si putin din culisele pozei: incercam sa pozam toate cu “botic”. Iata ce a iesit:

Daca va place ideea, cautati o poza in care zambiti cu gura pana la urechi si trimiteti-i-o lui Catalin. Sau mie. Sau scrieti despre asta pe blog. Si data viitoare cand mergeti la magazinul de la colt zambiti-i vanzatoarei. Sa vedem ce se intampla. Haideti ca e frumos!

Radeti voi, radeti!

Bancurile au fost intotdeauna un mod foarte bun de manipulare a poporului. Imi povesteau ai mei de bancurile de pe vremea lui Ceausescu, care erau, pana si alea, lansate de Partid, astfel incat sa controleze chiar si rasul romanilor. Sa nu cumva sa se apuce tovarasii cetateni sa inventeze ei glumite pe seama mai marelui conducator.

Bancurile functioneaza si azi si internetul le raspandeste cu o viteza uimitoare. Eu daca as fi candidat mi-as angaja un consilier pe bancuri. In numai cateva minute, bancul asta mi-a aparut pe Twitter si Facebook din surse total diferite. Se lucreaza intens la Cotroceni. La PSD se doarme? O glumita ca cea cu Nastase si Congo e mai buna decat orice slogan electoral sau promisiune de campanie.

Beware! Radeti voi la glumele astea, dar de fapt sunteti manipulati. E simplu. Daca bancul e bun va amuzati, creierul e relaxat si primeste mult mai usor mesajul care ii este transmis, fara sa aiba nevoie de argumente.

“terrorism is bad, go shopping, stay scared”