Nu mai plouă? Hai în Ciucaș!

Munții Ciucaș

Iuhu, weekend fără ploi! Bine că n-a trecut chiar toată vara fără o drumeție la munte. A, stai, am mai fost în Apuseni. Nu se pune. Apusenii sunt practic niște dealuri cu oi.

Așa că am fost în Masivul Ciucaș, cu urcușuri să rămâi fără aer, peisaje oh là là , aer rece, și, da, și oi (oioioi!). Mai fusesem pe acolo de vreo două ori, așa că nu plănuiam să ajung din nou prea curând, dar așa a fost să fie, că de n-ar fi, ne-am plictisi, așa că sâmbătă dimineață pe la șapte am pornit spre Cheia.

Din Cheia am laut-o pe traseul spre Vârful Zăganu – Vârful Gropșoarele – Cabana Vf. Ciucaș, unde plănuiam o bere, o ciorbă și-un popas peste noapte. Traseul e frumos, cu grad de dificultate mediu, făcubil de oricine are un pic de formă la el și aparat foto pentru selfie-uri.

Un loc bun de lăsat mașina e parcarea Hotelului Cheia. De acolo vă întoarceți un pic spre șoseaua principală și faceți pe un drum la stânga, care ar trebui să vă ducă spre traseul marcat cu cruce roșie. Urmați drumul până la o altă șosea, traversați și intrați în pădure la 10-20 metri dreapta de drumul forestier. De acolo, drum întins la deal.

Ciucaș

Urmează o urcare de vreo oră prin pădure. Am admirat multe ciuperci și floricele, că sezonul a fost generos cu vegetația. În scurtele pauze de apă și respiro, am și dansat să scăpăm de tânțari.

Odată ieșiți la luminiș, ne-au întâmpinat niște căței de la stâna de pe traseu. Am ajuns să mă tem de oi mai ceva ca de urși. În fine, cuțu-cuțu, bună ziua, dom’ cioban! Nu vă fac nimic, bine, bine, dar latră. Am trecut cu palpitații de cei 4-5 dulăi și-am continuat urcușul pe culme, cu speranța că oile au rău de înălțime.

Destul de popular traseul. Ne-am întâlnit cu turiști peste tot, mulți cu gura pătată de parcă mușcaseră dintr-un pix. Nu puteam face opinie separată, așa că ne-am oprit și noi de câteva ori să mâncăm afine și merișoare, că erau din plin. Am văzut și flori de colț, norocoșii de noi.

Să revenim la traseu. După stână, urci, urci, încă vreo două ore până la Gropșoarele. Urcușul e constant, cu câteva porțiuni mai solicitante. E greu, dar apar și peisajele și mai uiți de durere. Iată:

Ciucaș e un munte spectaculos și blând, cu stânci rotunjite și forme care mai de care: uite, are nas, ba nu, e maimuță, unde, a, da!

Pe lângă Vârful Zăganu nu știu când am trecut, că n-am văzut nimic semnalizat. Pe Gropșoarele (1883m) am stat totuși la o poză și-o ciocolată, mai ales că știam că greul a trecut.

Iar de acolo, valeeeee! Deși mai sunt vreo două ore până la Cabana Ciucaș, porțiunea de traseu de după Gropșoarele e mai ușoară, cu drum drept și coborâri.

Am trecut printr-o pajiște cu o iarbă galbenă și moale ca o păturică. Ar fi mers un pui de somn în soare. De acolo am zărit și Cabana Ciucaș așa că, moralmente vorbind, eram deja acolo.

Cinci ore am făcut de la Cheia până la Cabana Ciucaș. Iureș mare de turiști acolo. Unii tolăniți pe iarbă la soare, copiii agitați pe-o trambulină, cățeii cerșetori pe la sandvișurile noastre. Ne-am bucurat și noi de atmosferă până a apus soarele, și după. Am mâncat bine și-am gustat ceva nou: bujorată – un fel de afinată, dar mai slabă și făcută din bujor de munte. Așa de bună că a doua zi parcă m-am înțeles și mai bine cu muntele.

Vă recomand să poposiți la Cabana Ciucaș dacă aveți drum în zonă. Au condiții decente de cazare, nu e foarte scump, e frumos și e și micul dejun inclus. Cel mai bine e să faceți rezervare, că e destul de plin. Dacă sunteți amatori, se poate sta și cu cortul în apropierea cabanei.

Duminică, după ochiuri, telemea și cafea, am pornit spre Vârful Ciucaș (1954 m), traseu de 2-3 ore dus-întors de la cabană (bandă roșie). Urcușul e destul de abrupt pe alocuri, dar scurt. Ajută și să urci ca o floricică doar cu o apă în mână, fără rucsac. Am urcat pe partea dreaptă și ne-am întors ocolit pe partea stângă. Traseul e bine marcat și nu prea ai cum să-l ratezi.

Din Vf. Ciucaș poți să faci o lecție de geografie. Se văd Munții Baiului, Bucegii, Podișul Transilvaniei și în rest mai ziceți și voi.

La întoarcere, am admirat din nou stâncile cu forme de rachete, jabba the hutt și ouă cu moț.

„Hai, urcă pe piatră, știu că vrei poză!”

Am dat binețe și unor culegători de afine, care și-au dat cu părerea că tare bine trebuie să fie să urci fără greutate. Nici bine nu le-am dat dreptate, că eram iar la cabană.

După o ciorbă de încurajare, am pornit-o spre mașini, de data asta pe traseul spre Muntele Roșu. Opt kilometri în două ore, de la Cabana Ciucaș – Muntele Roșu – Cheia. Se coboară în mare parte – în primă fază abrupt pe un forestier (vreo 20 minute), după care faci stângă după un izvor, apoi cobori-urci prin pădure, ajungi la Muntele Roșu și iar pe șosea și pe cărări până la Cheia. Nimic spectaculos.

Am încheiat drumeția cu un shopping la piața din sat. Am luat struguri, roșii și nuci și-am pornit spre București.

Nu degeaba e popular Ciucașul. E frumos fără să te spetești, ai unde-ți trage sufletul, locuri de poze sunt cu duiumul și mai ales ai ce povesti.

Și-am încălecat pe-o stână ca să fi vremea bună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.