Două filme colorate

Coco The Book of Life

Una dintre animațiile mele preferate din ultimii ani a fost The Book of Life (2014). Filmul are umor, o coloană sonoră faină, care transformă hituri în versiuni în stil Mariachi, și vreo două povești de dragoste cu vii și morți. Iar animația în sine e o plăcere: plină de culori și cu personaje simpatice, desenate original.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la The Book of Life a fost că nu s-a luat prea în serios. Nu exagerează nici cu povestea de dragoste, nici cu finalul fericit și nici cu momentele lacrimogene. E o poveste bine spusă, care aduce elemente noi în lumea animațiilor.

 

Iar aseară am văzut Coco (2017) care m-a dus foarte repede cu gândul la primul film. Coco e și el reușit, cu umor pe alocuri, plin de culori vibrante și personaje vii și moarte. Deși are și o intrigă de amor, povestea principală se învârte în jurul importanței familiei.

 

 

Mi-a plăcut Coco, dar nu am putut să trec peste multele similarități cu The Book of Life: acțiunea se petrece în Dia de Los Muertos, în aceleași planuri (tărâmul viilor și cel al morților), grafica e similară, personajul principal vrea să fie muzician împotriva voinței familiei și tot așa. Iar acolo unde filmul din 2014 reușește să atingă echilibrul, cel din 2017 se împiedică: prea multe scene manipulate să provoace emoție, prea multă culoare – unele personaje par rupte dintr-o carte de colorat pentru adulți, și prea puțină voce proprie.

 

Dacă nu aș fi văzut The Book of Life, probabil Coco mi-ar fi plăcut mai mult. Așa, a fost un feel-good okay de marți seară și cred că oricine poate petrece două ore plăcute alături de Miguel, dar inima mea rămâne la Manolo.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.