Blogoenciclopedia

Asa sunt unele melodii de frumoase ca intru repede sa citesc despre compozitor. Trebuie sa fi fost nebun, excentric, un geniu neinteles. Conservatorul de-acolo, studiat pian dincolo, scris nu stiu cate simfonii, opere si balete. Avut sotii si copii si grandcopii si murit linistit la 80 shpe de ani. Nu, ceva e gresit. De la inceput. Nascut la, din parinti ta-na, studiat, studiat, calatorit. Inteleg. Nu e nimic excentric aici. Nimic nebunesc, interesant, demn de-un film sau de-o carte. De asta n-am auzit niciodata de viata lui. Wolfgang, da. Am vazut filmul.

Despre Ravel am aflat de la radio ca s-a tacanit pe final. De asta a scris Bolero. Bolero a fost un simptom al bolii. Ani mai tarziu, o pictorita a devenit obsedata de Bolero. Luni de zile a muncit la un tabou care sa redea melodia. Reptitiv, repetitiv, din mai mic, in mai mare, pana la explozia de sunet din final. Bum. Dupa ce-a terminat tabloul, a fost diagnosticata cu aceeasi boala ca Ravel.

Dar eu as vrea sa inteleg un om care a putut crea o muzica asa de frumoasa. Un om a carui muzica n-a fost un simptom al nebuniei. Si nici al absintului. Dintr-o carte care mi-a picat intamplator in plasa (adica am cumparat-o) in aeroportul international otopeni, am aflat ca Van Gogh bea mult absint. Si nu manca nimic. Nu pen’ ca era asa prins el de munca si pasiunea creatiei. Pen’ ca n-avea bani. Dupa ce-a fost vanzator de arta si misionar concediat, a pictat zece ani pana a invatat cum se face. Nu i-a venit din prima. Nu i-a iesit talentul din degete ca prin minune. A muncit pe branci zece ani, pana a scos ceva demn de pus intr-un muzeu. Eu nu stiam. Voi stiati?

Acum ascult, inevitabil, Bolero, desi pornisem de la alta melodie, alt cantautor, compozitor carevasazica. Bolero, care stiti voi unde si cand se asculta. „Hai la Bolero”.

E un comfort in repetitie. Creatorii de programe tv pentru copii au facut multe studii si au observat ca micutilor le place sa vada de nenenenumarate ori acelasi program pentru ca stiu ce o sa urmeze. Nu stiu voi, dar eu am intors caseta cu Frumoasa din padurea adormita pe toate partile.

Sunt un izvor de informatie si alta nu. Ma scuzati. Ma aflam pe canapea si cumva am ajuns la birou si, in aceeasi oridine de evenimente, am inceput sa scriu. Presupun ca asa se intampla in zilele ninsoroase, plicticoase. As putea sa tin pentru mine toate astea, dar ce folos? Eu deja stiu tot ce-am scris. Poate mai vrea cineva sa afle, nu? Ei, daca nu, nu. In concluzie, pe pervaz am un ghiveci de sticla cu o tufa de narcise. Sunt mici, galbene si frumoase ca o raza de soare in mijlocul unei zile ninsoroase.

povestea cu Ravel

0 Comments on “Blogoenciclopedia”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *