Blogare in seama

Am fost mult timp sceptica la ideea de pagina gen 360, hi5, si care-o mai fi. Mi se parea ca trebuie sa fi plictisit/a rau sa te apuci sa-ti pui poze pe net, sa scrii bloguri etc. Intr-o zi m-am plictisit si eu destul de tare incat sa-mi fac pagina asta. Intai am ales, cu oarece retinere, un theme, apoi am cautat vreo poza in care mi se parea ca aratam mai bine. Am prins curaj si-am completat si pe unde stau, invat…

A venit si momentul in care mi s-a parut ca am ceva de transmis. Eram in Spania de cateva luni bune si vroiam sa le spun tuturor pe care-i stiam (out loud!) ca in Romania e bine, ca e o tara care are atatea parti bune. Asa ca am scris un text prin care nu m-am facut prea bine inteleasa. Cezara ma intreba cu ce tupeu ma apuc eu sa descriu Romania. Din comentariul lui Vic imi dau seama ca intradevar n-a iesit ce vroiam.

De un timp incoace mi se intampla sa zic unele chestii, banale de felul lor, si sa se uite oamenii la mine intr-o maniera destul de intrebatoare. Primele dati am pus sub semnul intrebarii capacitatea lor de intelegere, dup-aia mi-am dat seama ca e problema mea: ma exprim ambiguu. Recunoasterea e primul pas :). Poate asta a fost si problema cu textul de care ziceam.

Bien. Si citesc eu ce zicea Vic cum ca de ce scriem, unde e comunicarea, where has the world come to ? Si mi-am zis, bun, primul blog l-am scris ca aveam un mesaj de transmis (esuat, dar cu un motiv clar). De ce-am mai scris amestecatura aia de spaniola cu romana (salutari lui Leti care mi-a sugerat ca de acum sa ma limitez la engleza :D) ? Pentru ca asa simteam pe moment, pentru ca fluturasii de pe pagina mea nu erau la fel de roz ca altii, pentru ca ascultam o melodie care ma obseda. De fapt, pur si simplu ca sa ma blog in seamna.

Una peste alta mi se pare un mod foarte bun de-a tine legatura, de-a afla ce mai fac altii, de-a te da mare cu poze de prin lume. Si de-a scapa de plictiseala. I’m gonna go get a life now :D.

Nota: Toate personajele din acest text sunt fictive, la fel si tigara din poza. Traiasca colectivul unit si indragitul lui tovaras conducator !

7 Comments on “Blogare in seama”

  1. De acord cu tine ca Romania are multe parti bune. Dealtfel imi aduc aminte de o emisiune a AG-ului, (Andrei Gheorghe)in care spunea, citez „-Nici nu stiti ce norocosi sunteti ca traiti in Romania” si se referea (ptr neaveniti si rauvoiti vis a vis de tara lor natala) la faptul ca lumea occidentala si cea capitalista in general a distrus valorile reale si le-a impus pe cele superficiale si robotizate.
    Rutina zilnica in care toti pleaca de dimineata sa dea cu sapa intr-o singura directie si unde este instalat un sistem de rotite in care daca una se strica ceilalti se uita stramb si nu prea stiu ce sa faca. E prea putin ce spun eu, dar ideea cu Romania e buna. Pretuiti si valorizati ROMANIA, ca atmosfera ca acolo nu o veti mai gasi in alte tari ( ma refer la partile bune: sarbatori, hazul de necaz, voia buna, nevoia de a discuta si multe altele).
    Stim cu totii ca „afara” lumea e rigida nu comunica! de ce ? nu mai sunt valori frate. Traiesc sa consume, consuma ca sa traiasca, si traiesc intr-un sablon predefint de un sistem depravat care se numeste democratie (o noua forma de dictatura moderna)
    Asa ca pana una alta Hai sa dam mana cu mana…
    A fost un Blog in seama 🙂 completare la un alt Blog in seama.

  2. Mi-a placut foarte mult asta cu tovarasul educator! Tare tare! Mi-aduce aminte de un anumit personaj…(nu dau nume, da C++ asta… :)) ) Tare tare mai sunt unii fictivi in povestirea asta, mai ales tigara din poza =))

  3. eu cred ca bloggul, inlocuind pana la urma ceea ce in epoca pre-computerizata se numea jurnal, are in principal functia de a pastra pentru tine anumite emotii, senzatii, stari de spirit, evenimente … iar faptul ca poti sa il imparti cu prietenii e un bonus. cu totii avem nevoie de mai multe puncte de vedere despre propriul univers. a propos, mersi de comment. simt nevoia sa precizez ca eu nu tineam un discurs normativ, ci unul realist. da, nici eu nu cred ca batranii de la noi sunt inferiori sau ca ei si-au hotarat soarta (desi multa vreme nu au facut nimic sa o schimbe, i.e. sa protesteze impotriva regimului comunist). si nici nu cred ca ar tebui sa stam cu mana in san si din punctul asta de vedere ma recunosc oarecum vinovata, fiindca nu fac suficient. in acelasi timp, insa, de multe ori se intampla sa nu fii lasat sa ajuti. si asta poate fii obositor … crede-ma ca m-as intoarce cu drag in romania (si poate o voi si face) sa aplic chestile invatate afara, din experienta altora … Dar am mari dubii ca cineva te lasa aici, ca functionar public, sa revolutionezi sistemul public. mai degraba te zdrobesti tu de el incercind decit se schimba el din cauza ta … asta nu inseamna ca nu merita sa incerci si ca datorita unor oameni curajosi lucrurile se pot schimba. dar, vezi tu … tocmai am citit Pendulul lui Foucault de Umberto Eco si e acolo o intamplare cu un ofiter de politie care se ocupa ani de zile cu un caz, dupa care e amenintat el si familia lui – la care el renunta si se si muta din oras … morala e ca majoritatea dintre noi nu suntem niste eroi care lupta pentru valori absolute, ci insi individualisti care cauta propriul bine. cum ar spune fudulu, e pana la urma o rational choice, nu crezi? eh, si de aia cred eu in capitalism ca cel mai fiabil sistem. pana la urma de cele mai multe ori cand se intampla un bine e pt ca aduce voturi sau publicitate. e poate trist dar comunismul cu idealurile lui marete care au cauzat moartea a mii de oameni mi se pare cu mult-mult mai trist …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *