În bucătăria mea, mișună tot felul de lucruri. În primul rând, gândacii. Într-o garsonieră, într-un bloc imens așezat pe un depozit de gunoi, într-un oraș infestat, nu poți scăpa de ei. Am dat cu otravă, cu papucul, cu nervi, cu spumă pe la găuri. Revin mereu, ca niște gânduri obsesive.
Apoi mai mișună prietenii când ne adunăm la o seară de poker.…
Părinții mei se mută din apartamentul cu trei camere de lângă Școala Generală nr. 8, unde n-am studiat. Am fost elevă la nr. 4, peste Bulevardul George Enescu, lângă Piața Mică. În apartamentul de la etajul patru am stat vreo 5-6 ani, din Generală până când am încărcat VW-ul ochi și-am plecat în București.
Camera mea de la patru m-a văzut în toată splendoarea adolescenței.…
Acum cateva zile, Facebook mi-a amintit ca au trecut cinci (5!) ani de la asta. Ma rog, cinci de la petrecerea de farewell, unde am cantat de m-am mirat ca nu au chemat vecinii politia, unde am primit cadou Catch-22, pe care-mi doream mult s-o citesc si pe care nu am terminat-o nici azi. Poate pentru ca pe coperta interioara sunt prea multe emotii, prea multe good-bye-uri si noroc bun-uri.…
Si bine face. Daca am scris una neagra despre Primaria sectorului in care stau, a venit timpul sa scriu si una alba – sau pastel.
Am gasit azi in cutia postala o epistola de la stimatul R. Negoita si stimata Primarie a Sectorului 3. Cineva acolo a lucrat un pic la branding. Si miroase si a marketing. Plicul arboreaza ceea ce pare a fi un nou logo al Primariei, copie fidela a brandului I *inimioara* New York.…
Se intampla un lucru ciudat. Am calatorit in timp. E ora 9:37 am, sunt la birou cu un 3 in 1, se aude zgomotul de tsunami care se apropie al ever-fermecatorului Dristor, guerrila in boxe si munca incepe la ora 16. La un site de stiri. Si, de parca toate astea n-ar fi suficiente, acum ma ridic sa-mi fac inca un 3 in 1.…
…si zapada in papuci
…
Ca tot e invierea subiectul principal al zilelor astora, va recomand un film: „Wristcutters: A love story” (2006). O romantare a sinuciderii si a lumii de dupa ea. Daca e rai, iad sau purgatoriu hotarati voi. Eu i-am zis rai pentru iubire si pentru plaja.
Si o melodie care se potriveste cu linistea din Bucuresti, parcarea pe care n-am mai vazut-o atat de goala de nu mai stiu cand, soarele care se rasfira printre jaluzele, peronul gol de la metrou.…
Va intreb si eu, voi aveti discutii „placute” cu taximetristii? Le ziceti ceva cand evident lungesc drumul? Eu m-am obisnuit sa le zic si nu prea ma pot dezobisnui. Vineri seara m-am luat chiar tare de unul care a facut un ocol absolut inutil si dup-aia a avut tupeul sa sustina ca eu i-am zis s-o ia pe acolo.
Cei mai rai sunt taximetristii de la firmele cu tarife mici.…