Au! Au trecut 12 ore de când am terminat traseul până la Vârful Bucșoiu. Stau în pat, cu laptopul pe genunchi și abia îmi pot îndoi picioarele. E un traseu pe care l-am mai încercat acum trei ani și pe care l-am abandonat înainte de vârf. Dar am mai băgat o fisă.
Sâmbătă. Pornim la șase dimineața din București și stăm la coada obligatorie de la Comarnic.…
Ce lucru mai bun să faci într-o după-amiază friguroasă de octombrie decât să te gândești la Grecia? Mai ales că am fost acolo nu demult și erau 30 de grade, apa azurie, mâncarea pește-brânză-calamari și oamenii numai un zâmbet. Un lucru mai bun e să scrii despre asta, ca să nu uiți.
Am zburat cu charter și entuziasm București- Preveza (Lefkada) și i-am compătimit pe cei care își teminaseră vacanța și urmau să se îmbarce în avionul în care tocmai făcusem firimituri.…
În bucătăria mea, mișună tot felul de lucruri. În primul rând, gândacii. Într-o garsonieră, într-un bloc imens așezat pe un depozit de gunoi, într-un oraș infestat, nu poți scăpa de ei. Am dat cu otravă, cu papucul, cu nervi, cu spumă pe la găuri. Revin mereu, ca niște gânduri obsesive.
Apoi mai mișună prietenii când ne adunăm la o seară de poker.…
Au au au. Au. N-am mai avut așa o febră musculară de când m-am apucat de Tae Bo în anul I de facultate.
Aveam emoții încă de joi. Știam că Piatra Craiului e un traseu greu, lung, cu hăuri amețitoare. Vineri, și mai și. Dar dacă ne prinde ploaia pe creastă? Dacă ne prinde noaptea în pădure?
Ne-am cazat în Zărnești (recomand pensiunea Aliart dacă ajungeți pe acolo), am luat o cină târzie și am pus ceasul să sune.…
Iuhu, weekend fără ploi! Bine că n-a trecut chiar toată vara fără o drumeție la munte. A, stai, am mai fost în Apuseni. Nu se pune. Apusenii sunt practic niște dealuri cu oi.
Așa că am fost în Masivul Ciucaș, cu urcușuri să rămâi fără aer, peisaje oh là là , aer rece, și, da, și oi (oioioi!). Mai fusesem pe acolo de vreo două ori, așa că nu plănuiam să ajung din nou prea curând, dar așa a fost să fie, că de n-ar fi, ne-am plictisi, așa că sâmbătă dimineață pe la șapte am pornit spre Cheia.…
Vă zic drept. N-am văzut atâtea animale într-un loc în viața mea. Apusenii sunt plini de oi, vaci, cai, câini și lupi din auzite. Traseele sunt lungi, munții găunoși și pășunile scormonite conștiincios de mistreți invizibili. Brazii cresc în păduri dese, iar cei căzuți la datorie rămân acolo să putrezească. De multe ori, fix în mijlocul cărării. Te cațeri, treci pe sub ei, ți se agață piciorul și mai dai și cu capul în câte-o creangă.…
Pe scurt: Traseu Azuga – stație telegondolă Sorica – creastă Munții Baiului – Sinaia. Aprox. 20 km în 6-7 ore, nivel ușor spre mediu. Făcut la început de noiembrie. Frumos rău.
Pe lung-ish.
Duminică, ora 6 jumate, sună alarma, nuuuuuu! Căciulă, mănuși, geaca „de teracotă”. Vrum, ca vântul de iarnă și gândul la cafea, spre Sinaia. Luăm trenul până la Azuga și hop pe traseul spre culmile Munților Baiului.…
Am fost pe un traseu croit parcă pentru un octombrie însorit: Valea lui Stan. Lejer, dar spectaculos, colorat, bine întreținut și cu urși doar pe afișe.
Din București până la intrarea pe traseu am făcut vreo 2h 30 (varianta Pitești-Curtea de Argeș). Cum începi să urci spre Barajul Vidraru, undeva pe stânga e o troiță, iar în jur mașini parcate.…