Cateodata ma doare… nu stiu, sa zicem capul. Rau de tot. Atunci ma gandesc cat de bine mi-e cand ma simt bine, cand nu ma doare nimic si ma intreb de ce nu apreciez mai mult momentele alea. Cred ca asa se intampla in general. Cand ne merge destul de bine, ne pierdem in nemultumiri marunte. Iar cu unele stari ne obisnuim atat de mult incat nu ne dam seama ca intr-o zi ar putea sa dispara. Cum ar fi ca acum nu ma bate nimeni la cap, ca pot sa stau treaza pana la 4 dimineata daca am chef, ca pot lasa radioul tare, ca pot sa pierd ore intregi la cafea sase etaje mai jos, ca sambata pot sa ma duc la Brasov daca vreau, si altele, nenumarate. Bucatele de libertate care se zbat sa ma faca sa ma simt bine sub nervi cotidieni inevitabili, probleme comune si intrebari existentiale.
Totul poate fi extrapolat. Daca maine incep sa cada bombe in cartier, peste blocurile abia construite? Dupa teoria drobului de sare, alimentata de paranoia, dar si dupa verificata idee ca totul se poate schimba radical intr-o secunda, maine orice e posibil. Atunci nu e posibil sa ne para rau ca nu ne-am bucurat ca azi nu ne-a durut nimic?
Maine orice e posibil.. intr-adevar. Ma bucur ca mai exista oameni paranoici (cu capul pe umeri, actually). Cand am fost „paranoic” si m-am plans prietenilor mei despre ce s-ar putea intampla „maine”, m-au considerat slab.
Ma rog.. sunt aceeasi prieteni care ar fi raspuns cu „Lasa ca eu imi fac credit, ca vreau laptopul ala ACUM, de ce sa mai astept 2-3 luni?” la niste argumente de bun simt de genul celor din articolul tau cu cardul de credit.
Ca sa revin la subiect: imi place atitudinea, daca as putea, as prelua-o.
Dar eu sunt cu ideea mea fixa: „oamenii sunt plictisiti”, desi, recunosc – in ultima vreme nu am mai fost asa plictisit, pentru ca am facut ceva in privinta asta.
Hai sa incerc totusi. Sa ma doara ca nu m-am bucurat ca nu ma doare sau pur si simplu sa ma bucur si gata? 🙂
La mine e mai greu. Ar trebui sa infrang lenea de a cugeta la oportunitatea de a simti sau nu parere de rau relativ la pierdutul timpului in insatisfactii maunte. Daca as depasi lenea, as constientiza necesitatea de a ma bucura de prezent, de „acum”, oricat de apasatoare ar fi migrena care ar insoti acel „acum”.
@catalin
m-ai convins, desi stapana blogului habar n-am daca e la fel de bucuroasa de musafirii d-astia ca mine, generatori de spam 😀 oricum, astazi e ziua in care imi retrag, temporar, toate demisiile pe care le-am depus vreodata, de la job, din cercul meu de prieteni, de presedinte al statului imaginar musiclandia, de premier al provinciei autonome „insomnia” si, nu in ultimul rand, de pe blogul sabinei. ca sa nu fiu complet off topic, mie imi place si cand mi-e bine, cand dansez cu fericirea, ca sa fiu poet, deopotriva cu momentele cand ma simt mizerabil. ambele ipostaze valoreaza sau vor valora, la un moment dat, aur, pentru ca, aproape la fel de mult ca ziua de azi, imi plac amintirile. dar gata cu poezia, sa cante muzica.
http://www.youtube.com/watch?v=ZkqwvNPH1fQ
@ A man and his music Deci fugi in padure si te faci caveman. Stiam eu ca teoria mea e corecta! 😀 Pai, acum, la despartire, iti doresc retragere sprancenata si la (re)vedere! 🙂
sabina, cum iti mai functioneaza subconstientul…tocmai spuneam ca nu ma mai retrag de niciunde, dar cu asa tratament…adio!
http://www.youtube.com/watch?v=ijiVYgvbP1M
A man and his music Aaaa, iti retragi demisiile :)). Ce vrei mai, sunt treaza de 18 ore, sau ceva. Sa nu spunem cuvinte pe care o sa le regretam mai tarziu 🙂
Din raspunsul asta eu trag concluzia ca muncesti prea mult…Sigur nu vrei sa-ti schimbi locul de munca? 😀 Cat despre cuvintele regretabile, mie imi plac, uneori imi au ocazia sa imi cer iertare, ceea ce poate fi foarte placut, nu glumesc
http://www.youtube.com/watch?v=7HLZcZ4D_yI&feature=PlayList&p=527F9F47AA68AB82&playnext=1&index=17