Cateodata ma doare… nu stiu, sa zicem capul. Rau de tot. Atunci ma gandesc cat de bine mi-e cand ma simt bine, cand nu ma doare nimic si ma intreb de ce nu apreciez mai mult momentele alea. Cred ca asa se intampla in general. Cand ne merge destul de bine, ne pierdem in nemultumiri marunte. Iar cu unele stari ne obisnuim atat de mult incat nu ne dam seama ca intr-o zi ar putea sa dispara. Cum ar fi ca acum nu ma bate nimeni la cap, ca pot sa stau treaza pana la 4 dimineata daca am chef, ca pot lasa radioul tare, ca pot sa pierd ore intregi la cafea sase etaje mai jos, ca sambata pot sa ma duc la Brasov daca vreau, si altele, nenumarate. Bucatele de libertate care se zbat sa ma faca sa ma simt bine sub nervi cotidieni inevitabili, probleme comune si intrebari existentiale.
Totul poate fi extrapolat. Daca maine incep sa cada bombe in cartier, peste blocurile abia construite? Dupa teoria drobului de sare, alimentata de paranoia, dar si dupa verificata idee ca totul se poate schimba radical intr-o secunda, maine orice e posibil. Atunci nu e posibil sa ne para rau ca nu ne-am bucurat ca azi nu ne-a durut nimic?
Lasă un răspuns