Mergeam pe-un drum, cu un oras in buzunar, cu un sarut pe mana, cu un cantec intre buze, ma uitam la rosul norilor si nu intelegeam ce las in urma. Norii erau de fapt negri, incepuse sa bata vantul, sa ploua si eu purtam pantalonii albastri vechi. Parcul fara caini, pe cartea din rucsac scria «impreuna», pe pleoape scria «care». Am zis ca am crescut, am zis dar n-am acceptat nici pana azi. Nu intelegi ca eu sunt mica?
esti cea mai mica si toata lumea trebuie sa inteleaga asta 🙂