Din mosi stramosi copiii au spus cel putin odata asta: mi-a facut mama ordine in camera si acum nu mai gasesc nimic. de ce nu intelege ca eu ma descurc in dezordinea mea?

In universul meu sunt multe drumuri, poteci de fapt. Vad doar la cativa metri in fata, dar asta nu e ceva de speriat. Uneori pot sa iau avionul si sa merg repede repede inainte si sa arunc o privire la cativa kilometri. Apoi ma intorc la locul unde am lasat poteca, pentru ca nu vreau sa pierd nicio poienita, niciun luminis, nicio intalnire cu vreo buburuza simpatica sau, cine stie, poate-l ratez pe Fat Frumos care a iesit la vanatoare. De fapt, nu prea las drumul decat pentru un alt drum. Nu ma avant prin balarii. Poate asa as gasi un loc mai frumos, cel mai frumos. Dar stiu ca daca vreau sa ajung in locul ala, o sa apara un drum. Pentru ca ele nu sunt facute de altii, apar pentru ca eu le gandesc, pentru ca universul meu stie ce vreau si atunci ma ghideaza spre destinatie. In dezordinea pe care o fac in fiecare zi, in milioanele de ganduri, idei, pareri, bucurii, melancolii si inutilitati pe care le adun pe drum, ca doar n-o sa merg cu ochii inchisi si mainile in buzunare, se face ordine de la sine. Jumate din mine e drumetul, jumate sunt imprejurimile. Uneori e nevoie sa ma opresc, sa ma asez pe-o buturuga si sa ma uit in jur. Cand crengile copacilor sunt uscate, cand pamantul e arid, cand soarele pare sa nu mai zambeasca potecii mele, atunci stiu ca dezordinea a devenit mizerie. Daca dezordinea e tolerabila (nu pentru mame) si chiar confortabila, mizeria e cu totul altceva. Partea cea mai frumoasa e ca totul se poate schimba intr-un timp foarte scurt. Pot sa vorbesc cu copacii sa-i rog sa inverzeasca, pot sa aduc o ploaie torentiala si calda de vara si pamantul devine vesel, iar dupa ploaie apare un soare dintre cei mai luminosi. Cateodata, dupa ce imprejurimile se curata de mizerie, poteca vireaza brusc la dreapta sau la stanga si umbrele lucrurilor capata o alta directie. Ma mai gandesc cateodata la umbrele de pe vechiul drum dar, de obicei, ma intrerupe o fetita cu codite care ma cheama la ea in poienita sa bem o cafea.

Aaa, si mai mult dansez decat merg. Coloana sonora in universul meu e foarte buna. Nu stiu totusi cu cine trebuie sa vorbesc sa dea muzica mai tare.