Pe mine nu m-a prins febra Farmville-ului de pe Facebook. Am primit milioane de invitatii, dar n-am vrut. Uite-asa, mi s-a parut o pierdere de vreme! Dar in seara asta, dand un refresh la google analytics, mi-am dat seama ca am si eu Farmville-ul meu: blogul. Plantez posturi, le gadil pe toate partile, ma asigur ca au destul soare si destula umbra, imi cultiv parerile si simtirile in ferma blogosferei. Ce cuvant pompos! Sa lasam blogosfera la o parte. Eu sunt un mic fermier care se bucura de fiecare cititor rasarit la recolta de seara. Intru pe analytics si ma uit de unde vine lumea si cam cat sta. Ma incanta fiecare vizitare a blogului mai lunga de un minut sau fiecare vizitator care a dat mai mult de un click pe site. Deschid cu emotie fiecare comentariu primit si faptul ca am un feedback ma inveseleste. E greu sa fii relevant pentru altcineva, mai ales atunci cand esti subiectiv si singurul mod de comunicare sunt frazele. E usor sa pici in plasa posturilor scrise odata pe zi, doar pentru a fi scrise si a bifa. De multe ori ma intreb daca ce tocmai am publicat merita publicat. Uneori un feedback pozitiv ma incurajeaza. Alteori lipsa reactiilor ma face sa stramb din nas. Dar realitatea e ca intotdeauna mi-a placut sa scriu si am acceptat faptul ca deocamdata nu ma pot opri. E o nevoie, o eliberare, o forma de punere a gandurilor in ordine si placerea unui text final… acceptabil. 🙂

Ma rog, nu planuiam sa scriu randurile de mai sus. Eram la un pas de a inchide laptopul si de-a ma pune pe citit. Dar am dat un ultim refresh la analytics si-au mai aparut cateva vizite. Si atunci am vazut analogia si nu m-am putut abtine sa nu iau laptopul in brate sa ma apuc sa tastez. Vedeti ce spun? Nu ma pot abtine, asta e. Si le multumesc pe aceasta cale celor care vin si revin, care comenteaza si care imi arata ca le pasa de unele dintre textele mele, intr-un fel sau altul, pentru ca ei sunt roadele mele. 😀 Atat am avut de zis la finalul unei zile de arat si plivit.