Sunt intr-un cort verde. Mi-era frig si mi-am acoperit umerii cu patura in patratele, care imi aminteste de o alta patura, rosie, de acasa. Camera mea e plina de amintiri, de hartiute, poze, frunze uscate si statui, autografe de demult si un sertar cu cheie. Nici eu nu mai stiu ce e in sertarul ala, prostii, nu mai sunt secrete, poate doar cele 5 jurnale pe care le-am tot inceput si continuat pe diferite perioade de timp. Mi-am pierdut jurnalul de pe primul calculator, aveam ceva pagini scrise despre cine stie ce. Eu stiu ce, dar ce mai conteaza? Scriu de cand ma stiu despre toate prostiile care-mi trec prin cap, poate pentru ca am citit in vreo carte ca cineva avea un jurnal si mi s-a parut romantic, poate pentru ca tata mi-a zis ca daca ma hotarasc sa tin un jurnal nu mi-l va citi (si da, l-am crezut). Tot timpul am scris cu castile pe urechi, tot timpul mi-am facut temele, referatele, mi-am scris mailurile dragastoase, furioase, amicale sau pur si simplu plictisitoare cu muzica urlandu-mi in timpane.
“Sere nere”, am scris despre ce-am simtit in diferite momente, am stat ore intregi si-am scris scrisori pe care nu le-am trimis, am scris versuri din melodii din neputinta de a scrie muzica in sine. Scriu acum pentru ca inca am vin in sange si nu mi-e destul de somn, pentru ca muzica ma face sa ma intreb daca sunt eu cea care a dat palma sau poate eu versiunea beta. Pentru ca nu sunt trista deseori, pentru ca nu sunt trista nici acum, doar melancolica in cortul meu improvizat, amintindu-mi cum am primit o ciocolata de ziua mea, acum multi ani. Ma simt bine aici, nu aud ce se intampla in jur, poate sa tune si sa fulgere, mie mi-e cald si n-o sa ies din vizuina pana nu iese soarele si se termina melodiile din lume.
Post-ul asta imi aduce aminte de „Copilul rebel” de la Omul cu Sobolani.
La asta te-ai gandit cand ai scris titlul?
Versuri:
http://www.tremolocowboys.com/Lyrics_O/Omul_Cu_Sobolani_Lyrics/Copilul_Rebel_Song_Lyrics.html
PS: Abia astept sa-i vad in concert la B’ESTIVAL (http://metropotam.ro/Evenimente/eve5053272781-B-Estival/), impreuna cu restul de nume mari care vin sa cante. O sa fie chiar dupa licenta.
Vii? 😀
Cum? Insinuezi ca nu sunt originala si ca am copiat titlul dupa o melodie? :p Glumesc, dar la b´estival ne vedem, suna bine :)! (mai ales partea cu „dupa licenta”)