Un loc cu primăvară perpetuă. O insulă cu plaje line și abrupte. Multe cărări de explorat și peisaje de admirat, de la culmile selenare ale vulcanilor, la canioane în care mișună șopârle printre cactuși și palmieri.
Am ales Tenerife mai întâi pentru o vacanță de o săptămână, la finalul lui august 2024. Apoi am plănuit o ședere mai lungă, de aproape șapte săptămâni, la începutul lui 2025 — din dorința de mult coaptă de a scăpa de iarna autohtonă.
M-a încântat timpul petrecut în insulă și m-am gândit să împărtășesc din experiențe cu voi: unde am fost, ce am văzut și ne-a plăcut, unde am mâncat (extraordinar de) bine și cum ne-am descurcat cu cazările și restul aranjamentelor necesare.
Zic de noi pentru că am călătorit cu familia, adică doi adulți iubitori de mare și cărări de munte și un junior de aproape 5 ani, iubitor de scoici, conuri de brad, pietre, bețe, înghețată. Am reușit să ne intersectăm interesele și pe plaje diverse, dar și în drumeții accesibile piticilor.
Șederea de o lună și jumătate a fost o combinație de muncă și vacanță pentru toți trei. Adică noi am lucrat remote parte din timp, iar copilul a mers la o grădiniță locală timp de o lună. Am combinat utilul cu plăcutul, cum ar veni, iar plăcutul ne-a depășit așteptările.
Pentru cei care plănuiesc o vacanță în Tenerife și caută recomandări, dar și pentru cei cărora le surâde idea unei șederi mai lungi, las mai jos detalii, impresii, creveți etc.
Cuprins (pentru că am scris cam mult):
- Unde să stai în Tenerife
- Transportul în Tenerife
- Top (personal) de atracții în Tenerife
- Plimbări cu barca (fără valuri)
- Unde să mănânci în Tenerife
- Ce mi-ar fi plăcut să fac
- Cum m-am (ne-am) organizat cu munca
Unde să stai în Tenerife
Am ales sudul insulei — zona Playa de las Americas – Los Cristianos — pentru ambele șederi. Deși e o zonă comercială, plină de stațiuni, magazine și hoteluri (unele imense) și ar putea fi prea aglomerată pentru unele gusturi, are și multe avantaje:
- Multe opțiuni de cazare și de restaurante
- Multe plaje frumoase și prietenoase cu toată familia
- Temperatură mai bună în perioadele reci — medie de 20-22 de grade în ianuarie-februarie, față de 16-18 în nordul insulei
- Temperatură ideală și vara — 29 de grade ziua și 20 noaptea
- Faleze largi și accesibile
- Punct bun de plecare pentru a explora restul insulei — insula poate fi explorată din orice punct, pentru că are infrastructură bună, dar sudul mi se pare mai aproape de mai multe puncte de interes.
Dacă stai pe termen scurt, recomand un hotel sau apartament în zona Playa de las Americas, Playa de las Vistas și Los Cristianos. Ești aproape de mare și de o mulțime de restaurante/magazine și nu depinzi de mașină pentru orice ieșire la masă sau plajă. Aeroportul Tenerife Sud e la 15-20 de minute de zonă.
Noi am stat la H10 Las Palmeras în prima ședere, printr-un pachet cumpărat de la Karpaten. Ne-au plăcut hotelul și mâncarea (am avut demipensiune), iar zona de piscină e frumos amenajată (versus la ce am mai văzut la hotelurile din jur). Ai faleza și câteva plaje chiar la ieșirea din hotel. Singura greșeală a fost să nu optăm pentru o cameră cu vedere la mare, nu mi s-a părut important la momentul rezervării. Problema nu e priveliștea, ci faptul că cele cu vedere la oraș/munte sunt expuse și la sistemul de ventilație al hotelului (mirosuri de bucătărie, zgomot etc.). Așa că recomand hotelul, cu mențiunea să alegi cameră cu vedere la mare.
Dacă stai pe termen mediu-lung, recomand un apartament ceva mai departe de plajă, din rațiuni de preț și spațiu. Apartamentele din zona plajelor, și sunt o grămadă mai ales în zona Los Cristianos, sunt în general mici și scumpe și nu se pretează la o ședere mai lungă pentru o familie.
Am găsit un apartament potrivit în Chayofa, un sat la 10 minute de mers cu mașina de Los Cristianos. Zonă de case și ansambluri rezidențiale de 2-3 etaje, câteva restaurante locale și magazine de unde poți să-ți iei o apă, o cafea și o pâine, la nevoie.
Am depins de mașină pentru toate ieșirile, mai puțin câteva cine locale, dar asta nu ne-a deranjat deloc. Cum ziceam, infrastructura e foarte bună și ajungi rapid oriunde.
Apartamentul cu două dormitoare, două băi, bucătărie, terasă și priveliște de vis ne-a mulțumit în proporție de 70%. Avea nevoie de îmbunătățiri, dar i-am iertat neajunsurile pentru frumusețea pe care o vedeam în fiecare dimineață la cafea.
Transportul în Tenerife
Deși există și autobuze care te duc peste tot, inclusiv până la Teide, recomand închirierea unei mașini dacă există șofer în grup. Sunt foarte multe locuri de explorat și mașina îți dă mult mai multă flexibilitate. Am închiriat de două ori de la Cicar, unde am găsit prețuri și servicii bune.
Există și varianta excursiilor organizate de diverse agenții (de care te împiedici pe la toate colțurile), care te plimbă pe la obiectivele importante din insulă. Avantajul e că ajungi în puncte de interes fără mari bătăi de cap, dezavantajul e că e destul de scump și ai timp limitat peste tot.
Orice variantă ai alege, nu sta într-un loc. Deși poate fi tentant să te lipești de o plajă confortabilă din sud, Tenerife e o insulă prea frumoasă și variată să nu te plimbi măcar câteva zile din tot sejurul.
Top (personal) de atracții în Tenerife
Plaje, vulcani, canioane, trasee montane spectaculoase, parcuri de distracții și grădini zoologice pe alese. Te poți bucura de zile de relaxare și de zile intense de explorat. Poți combina o dimineață printr-un peisaj selenar și o după-amiază pe nisip din Sahara, la umbra palmierilor.
Partea bună e că ajungi rapid oriunde pe insulă, așa că nu pierzi mult timp pe drum și locul unde ești cazat nu-ți limitează opțiunile de explorat. Să începem așadar cu lista, organizată, oarecum, pe tipuri de destinații/activități.
Las și aici un cuprins, pentru sănătatea mintală a scroll-ului dvs.:
- Trasee și drumeții
- Plaje negre, galbene și tigrate
- Parcuri acvatice și grădini zoologice
- Plimbări cu barca (fără valuri)
Trasee și drumeții
Am făcut multe drumeții și plimbări și le descriu mai jos pe cele care ne-au plăcut cel mai mult. Pe lângă poze care să facă poftă de plimbat, includ și traseele în Strava pentru mai multe informații despre distanțe, durată, hartă etc.
Teide (buricul insulei)
Dacă aș recomanda un singur lucru de făcut în Tenerife, ar fi să mergi în parcul național Teide. Parcul începe la o altitudine de 2000 de metri și cuprinde practic tot centrul insulei, cu conul vulcanic ca atracție principală.
La 3718 metri, Teide e cel mai înalt vârf din Spania, dar și cea mai înaltă insulă din Oceanul Atlantic. Măsurat de la fundul oceanului, Teide are 7500 de metri, ceea ce-l face al treilea cel mai înalt vulcan din lume. În fine, ați înțeles, e înalt.
Dar e și frumos. Și nu doar Teide în sine, ci totul din jurul lui: soselele care duc spre platou, traseele mai ușoare sau mai grele din parc, pinii de un verde crud care străpung bulgării vulcanici, formațiunile pietroase care răsar ici și colo ca amintiri instagramabile ale unor erupții de mult răcite, restul insulelor Canare care se zăresc în zare, pătura de nori peste care privești ca un zeu.
Platoul care înconjoară Teide este, de fapt, un con vechi care a făcut implozie în mai multe etape (craterul Las Cañadas). Laturile vechiului con înconjoară platoul și pot fi escaladate (vezi Alto de Guajara mai jos), dar sunt cu aproximativ 1000 de metri mai jos decât vârful vulcanului.
În parcul național Teide poți ajunge din orice punct de pe insulă, pe diferite rute, într-o oră. Din sud, am luat-o pe două căi diferite și ambele ni s-au părut foarte frumoase.
Odată ajuns pe platou, te poți opri la Parador de Cañadas del Teide, unde găsești o cafenea și un centru turistic cu informații despre traseele din zonă.
Telecabina Teide
Nivel dificultate: accesibil pentru oricine
Atracția principală e telecabina care urcă la 3200 de metri, la baza conului vulcanic.
Atenție 1: Biletele la telecabină se cumpără online cu zile (săptămâni) în avans. Deși există și ghișeu fizic la telecabină, el e mai mult teoretic și în multe zile riști să vezi un semn frustrant de sold out. Așa că, dacă știi când vrei să urci pe Teide, e bine să-ți iei bilete din timp.
Atenție 2: Dacă ai ghinionul să iei bilet într-o zi cu condiții meteo nefavorabile, când telecabina nu funcționează, procesul de recuperare a banilor e destul de dificil. Nu am pățit, dar am citit în review-uri și se întâmplă.
Atenție 3: Se poate urca până la conul vulcanic, de la 3200 la 3718 metri, dar DOAR CU PERMIS. Permisul ăsta e doar o înregistrare online prin care zici că vrei să mergi acolo. Nu costă și nu există condiții speciale (noi am urcat cu copil de 4 ani). Șmecheria e că se eliberează puține permise pe zi, pentru că oamenii vor să protejeze zona, și stocul se epuizează cu 2-3 luni în avans (sau mai mult). Așadar, dacă te încumeți la o drumeție de o oră de la telecabină până în buricul buricului (e mișto rău, recomand), intră aici și fă-ți rezervare imediat cum îți iei bilet de avion și poate ai șanse să prinzi loc (+ permisul nu-ți garantează și loc la telecabină, așa că vezi Atenție 1). Și, da, intrarea e păzită și, da, ți se verifică permisul și pașaportul.
Buuuun. Telecabina te duce la 3200 de metri, unde te poți învârti puțin și poți admira tot parcul național. În funcție de nori și lipsa lor, ai vizibilitate până la coastă spre diferite laturi ale insulei.
Traseu telecabină – Pico del Teide
Nivel dificultate: ușor spre mediu; accesibil și pentru copii
Tip traseu: dus-întors pe același drum
Dacă ai permis și urci până sus, te minunezi de cât de mic e conul și ce dezastru poate să facă dacă se înfurie. Dar și de un view 360 al insulei, cu sau fără nori.
Deși Teide n-a mai erupt din conul principal de circa 2000 de ani, n-ai zice că lucrurile sunt tocmai adormite. Iese fum de sub pietre, arunci toate gecile de pe tine (teoretic sunt zero grade, practic faci saună cu miros de sulf) și simți cum fierbe pământul sub tine.
În imagine, mijlocul fumegând al conului.
Ultima erupție pe insulă a fost în 1909, dar dintr-un con mai îndepărtat (vezi El Chinyero mai jos).
Traseu din căldare spre Teide
Nivel dificultate: mediu spre dificil; nu recomand cu copii
Tip traseu: dus-întors pe același drum (dar poți face o parte și cu telecabina)
Dacă vrei să te dai cu totul curajos și să economisești banii pe telecabină, poți escalada Teide din căldare până la 3200 de metri pe jos.
Am făcut traseul în august anul trecut și îl recomand călduros (ca vulcanul), dar doar dacă ești pasionat de drumeții montane și nu ai probleme de sănătate (o să dai de aer rarefiat).
Am pornit de la Montaña Blanca (unde e și o mică parcare) și am urcat vreo 4 ore, dintre care jumătate pieptiș. Primii 5-6 km sunt mai ușori, urci fluierând pe o cărare lată printr-un peisaj selenar și printre bulgări mari de lavă.
Apoi începe o urcare mai abruptă, printre limbile de lavă. Când am ajuns la Refugio de Altavista, deja nu mai aveam suflu și mă întrebam dacă pot ajunge la telecabină. În ultimii doi kilometri a trebuit să mă opresc la fiecare câțiva pași să-mi trag sufletul. Dar am răzbit și, deși planul inițial era să coborâm tot pe jos, am cedat și am coborât cu telecabina (conul l-am urcat cu a doua ocazie, prima dată nu am avut permis).
Chiar dacă nu ești pasionat de drumeții și chiar dacă nu prinzi bilete la telecabină, urcarea până la căldare și plimbarea pe platoul vulcanic sunt în sine minunate. Așa că nu le rata.
Alto de Guajara (centru)
Nivel dificultate: mediu; nu recomand cu copii mai mici de 10-12 ani
Tip traseu: buclă
Alto de Guajara este al doilea cel mai întalt punct din Tenerife și e chiar vizavi de falnicul Teide. E un traseu accesibil și plăcut, bine semnalat și amenajat. În afară de câteva urcușuri mai abrupte, nu ne-a pus mari probleme.
Traseul începe și se sfârșește la Parador de Cañadas del Teide, unde te sfătuiesc să intri și să ceri o hartă și indicații. Îți vor spune exact pe unde s-o iei și ce să faci. Ni s-a indicat că va dura 4-5 ore să-l parcurgem, dar l-am terminat în 3 ore 20, cu timp de poze și câteva pauze scurte.
E un traseu foarte frumos, de unde poți admira Pico del Teide în toată splendoarea lui. Ai priveliști minunate și spre sudul și estul insulei, în funcție de nori (la peste 2000 de metri sunt rar nori, dar sunt pături care acoperă restul insulei și limitează vizibilitatea spre coastă). Am admirat de la înălțime și Gran Canaria și ne-am bucurat chiar și de coborâre, care părea plictisitoare la început, însă ne-a dus printre formațiuni pietroase spectaculoase.
El Chinyero (centru)
Nivel dificultate: ușor spre mediu; accesibil și pentru copii
Tip traseu: buclă
El Chinyero este cel mai tânăr con vulcanic din Teide, responsabil pentru erupția din 1909 — iar tu te poți plimba prin cel mai recent câmp de lavă și cenușă de pe insulă. Și nu e plictisitor deloc.
Cărarea începe aproape de Mirador de los Poleos (unde găseși o mică parcare într-o curbă). De acolo, urmărește semnul pentru Sendero circular El Chinyero și ajungi în curând la o pădure frumoasă de pini, cu un covor moale de ace.
Cărarea urcă lin spre o zonă mai pietroasă, plină de șopârle (mici și drăguțe), iar apoi intră în peisajul negru și selenar din apropiere de con. Nu se poate escalada conul, ci îl poți doar înconjura. Partea cea mai spectaculoasă este când străbați câmpul de lavă, cu bolovani imenși care nu par să fie mai vechi de câțiva ani.
Tot traseul e bine delimitat, semnalat și amenajat, l-am făcut lejer cu juniorul de aproape 5 ani și am văzut mulți alți copii pe traseu.
Există și alte trasee care duc aici, unul mai lung chiar din Garachico. Noi l-am făcut pe cel mai scurt — aproximativ 8 km cu o diferență de nivel de 350 de metri.
Atenție la ieșirea din buclă. Peisajul e destul de repetitiv prin pădure și poți ușor să ratezi ieșirea (care nu e semnalată, trebuie să-ți amintești pe unde ai intrat) și să-l mai faci o dată.
Parque Rural de Anaga (nord)
Nordul insulei e cu totul diferit față de sudul arid. Iar Parque Rural de Anaga e o încântare protejată de nori și ploi mărunte.
Drumul prin parcul național se face pe o șosea șerpuită, îngustă pe alocuri, dar practicabilă fără mari probleme. De asemenea, pentru că autoritățile limitează accesul turiștilor pe cărările din parc, zona nu e atât de aglomerată ca altele similare (ca Masca).
Traseele prin Anaga sunt încântătoare. Nu degeaba există o zonă care se numește El Bosque Encantado (Pădurea fermecată). Copacii au trunchiuri și ramuri subțiri și vălurite, care se înlănțuie unele cu altele și creează bolte peste cărări. Umezeala mare și vegetația deasă dau o atmosferă tropicală locului și, deși auzi vântul care șuieri pe culme, ești protejat ca într-un cocon.
Totul are un aer mistic, mai puțin panoul cu averizare de amendă de 600 de euro, care te trezește la realitate.
Care e treaba? Pentru a face cel mai popular traseu din Anaga, îți trebuie permis. Se eliberează doar 45 de permise pe zi, gratuit, lunea, la fiecare 14 zile pentru următoarele 14. Spre deosebire de traseul spre Pico del Teide unde poți face rezervare cu luni în avans, aici trebuie să fii pe fază lunea, la ora 7 (ora locală din insulele Canare), când se pun la dispoziție noi permise.
Există și alte trasee unde nu ai nevoie de permis, însă din experiența la fața locului, e cam greu să le identifici. Am văzut mulți turiști învârtindu-se descumpăniți cu harta în mână. Nu ai rețea în mare parte a parcului, așa că trebuie să-ți faci temele bine dinainte.
La Ensillada – Cabezo de Tejo (El Pijaral)
Nivel dificultate: mediu; nu recomand cu copii mai mici de 10-12 ani
Tip traseu: buclă
Atenție! Traseul în Rezerva Naturală El Pijaral poate fi făcut doar cu permis obținut în prealabil pe această pagină. Există panouri la intrarea pe traseu cu avertizare de amendă și patrulează mașini ale autorităților prin zonă.
Traseul în sine nu este foarte dificil, cu urcări sau coborâri abrupte, însă e periculos pe alocuri din cauza umezelii și a noroiului sau pietrelor alunecoase. Să aveți încălțăminte adecvată.
Plimbarea merită însă efortul obținerii permisului și navigatului prin noroi. Traseul începe aici, unde ai și o parcare, și unduiește pentru câțiva kilometri pe creasta muntelui, prin pădurea de dafin până la un punct panoramic.
De acolo, te întorci pe un drum mai larg și la fel de pitoresc, tot prin pădure, dar de data asta mai departe de creastă.
Pentru o zi de vis, recomand combinarea unui traseu prin Anaga cu o vizită la Playa de Benijo și împrejurimi (vezi mai jos la plaje). Sunt aproape una de alta și nu vrei să ratezi stâncile și valurile spectaculoase specifice coastei de nord.
Rambla de Castro (vest)
Nivel dificultate: ușor; accesibil pentru copii
Tip traseu: dus-întors pe același drum
Că veni vorba de valuri spectaculoase, le-am găsit și în apropiere de Puerto de la Cruz, unul dintre orașele principale ale insulei. Am căutat câteva trasee pe care să le putem face liniștiți cu copilul, iar Rambla de Castro a fost o alegere foarte bună.
Traseul e o plimbare pe o cărare bine amenajată de-a lungul coastei de vest. Se poate intra pe el din mai multe puncte. Noi am parcat aproape de acest punct de acces și am mers până la Playa de Castro.
Am trecut pe pângă grădini și zone agricole, printre palmieri și pe lângă fortărețe, mereu acompaniați de apa care se sparge zgomotos de coasta abruptă. La final, am coborât până la Playa de Castro, o plajă unde poți face doar poze, pentru că pietrele mari și valurile fac imposibilă o ședere confortabilă sau o baie.
Plimbarea ar putea fi combinată cu o vizită la Loro Parque, dacă dedicați jumătate de zi fiecărei activități.
De-a lungul Los Gigantes (sud-vest)
Nivel dificultate: greu și periculos
Tip traseu: buclă / dus-întors pe același drum / cum ți-e norocul
Poți să mergi la giganții Tenerifelor și să te bucuri de o plajă cu nisip negru (vezi Los Guios și Arenas mai jos), să mănânci un prânz liniștit și să bei o cafea pe străduțele pitorești sau să te aventurezi pe un traseu nemarcat și să te întrebi cine te-a pus.
Le-am făcut pe toate.
Întâi am fost la plajă, de unde am zărit turiști care mergeau pe o potecă de-a lungul stâncilor. Ni s-a părut interesant. Palpitant. Am zis să încercăm. Am găsit o variantă de traseu — pe asta am încercat s-o facem — care te plimbă pe marginea stâncilor până la un tunel săpat prin munte. După, mai urci o bucată pe munte, mai dai de un al doilea tunel și ieși în satul Tamaiamo, de unde te întoci în Los Gigantes. Planul părea bun.
În practică, am fost întâmpinați chiar la intrarea pe cărare de o barieră și un panou pe care scria mare “nu intrați”. Pericol de alunecare, de cădere de la înălțime, de cădere pietre, de toate pentru toți. Traseul părea totuși călcat de mulți turiști, așa că i-am dat înainte. Aveam hartă, doar.
A urmat un traseu spectaculos, dar periculos. Ne-am rătăcit de mai multe ori — efectiv pierdeam cărarea, și așa foarte îngustă, și trebuia să ne întoarcem să o căutăm — iar înainte să ajungem la primul tunel am trecut cu chiu cu vai peste un canion unde cei mai mulți se lăsau păgubași și făceau cale întoarsă.
Hai să mai mergem un pic, ziceam.
Încurajați de găsirea și succesul traversării primului tunel, am zis că greul a trecut și că ne putem relaxa. Ne-am relaxat vreo oră pe culmi tot mai spectaculoase (făceam poze, eram pe cai mari), crezând că ne îndreptăm cu pași repezi spre al doilea tunel. Când am prins o picătură de GPS și ne-am uitat la hartă, am realizat că mergeam într-o direcție greșită. Ratasem cărarea chiar la ieșirea din tunel.
Ne-am întors, am găsit cărarea corectă și am început să urcăm. Și-am urcat, și-am urcat, și ne-am mai întâlnit cu diverși turiști semi-debusolați, dar tunelul al doilea nu se dădea găsit. Intram deja în criză te timp. Estimarea fusese de 4-5 ore în total, dar noi după 4-5 ore încă bâjbâiam la mijloc. Am decis să ne întoarcem pe unde am venit, deși am fi preferat să evităm o nouă plimbare pe marginea prăpastiei. Dar măcar pe acolo știam drumul.
Bucla n-a mai fost buclă, ci un dus-întors. A mai fost și unul dintre cele mai spectaculoase trasee pe care le-am făcut, dar cu o doză mare de adrenalină.
Am aflat ulterior că ar fi fost mai ușor să nu ne pierdem dacă făceam bucla în sens invers. Că uneori tunelurile, unul sau ambele, sunt închise. Nefiind un traseu marcat și întreținut de autorități, nu ai informații actualizate, așa că te cam duci în necunoscut. Turiștii (sau niște troli de treabă) se ajută reciproc și marchează traseul cu grămezi de pietricele. Sunt bune și alea, în lipsă de altceva, dar nu sunt suficiente.
Mă bucur că l-am făcut and lived to tell the tale, dar nu l-aș mai face o dată.
Masca (vest)
Trasee diverse, pentru toate gusturile
Și că veni vorba de adrenalină: drumul cu mașina până la Masca. Mamma mia! Ce curbe, ce pantă, ce de mâini strânse pe volan.
N-ai mulți kilometri de la șoseaua normală, pe două benzi și fără palpitații, până la satul care până prin anii ‘80 era rupt de lume. Dar simți fiecare metru și parcă nu se mai termină.
În fine, ajungi cu chiu cu vai la Masca și te chinui să parchezi — parcarea minusculă din sat e mai mereu plină, dar dacă mai mergi 2-3 kilometri mai găsești și alte parcări mai goale.
Noi am parcat la Mirador la Cruz de Hilda, de unde ne-am pogorât în sat pe un traseu destul de abrupt, dar scurt (se poate face și cu copii peste 4-5 ani). Am dat întâi de un bar-magazin care aducea cu ceva ce aș fi găsit și în satul bunicilor din zona Botoșani acum douăzeci de ani. O doamnă de treabă ne-a servit cu apă. Am continuat pe o alee pietonală frumoasă, construită de-a lungul șoselei, ceea ce cu siguranță n-aș fi găsit în satul bunicilor nici în 2025, și ne-am oprit unde se opresc toți de generații: în centru. Am găsit un magazin de suveniruri combinat cu un restaurant, un copac falnic cu o umbră deasă și un punct panoramic perfect pentru Instagram.
Nu degeaba e Masca populară. E un loc pitoresc, care mixează bine în peisaj muntele abrupt cu marea din zare și palmierul care nu înțelegi ce caută la înălțimea aia. Prinzi în poză și niște flori roșii mai ceva ca mușcatele și declari că n-ai făcut drumul degeba.
Masca e un loc recunoscut pentru rămășițele de agricultură terasată. Neavând câmpie ca tot românul, canarienii s-au descurcat cum au putut și au construit terase mici pe versanți, unde și-au cultivat diverse. De când cu infrastructura și turismul, s-au mai lăsat de agricultură, iar terasele sunt dărăpănate. Însă istoria de vede și te enervează. Că noi avem di tăti și ne plângem, iar alții fac din știți voi ce bici.
Revenind la subiect, se mai pot face diverse trasee din Masca, inclusiv până la Playa de Masca, dar sunt destul de lungi și solicitante și n-au mai încăput în program.
El Barranco del Infierno (sud)
Nivel dificultate: mediu; nu recomand cu copii mai mici de 10-12 ani
Tip traseu: dus-întors pe același drum
Pe multe dintre traseele din Tenerife te plimbi ca-n parc. Cărările sunt mărginite și sigure, semnalizarea e clară și există chiar și personal specializat pe traseu care să-ți poarte de grijă.
Anul trecut în vară ne-am plimbat prin Barranco del Infierno, un canion spectaculos situat în zona Costa de Adeje, unde îmbini priveliștile spre coastă cu o coborâre între pereți abrupți. Intrarea se face doar cu rezervare prealabilă, iar costul biletului e 13 euro. Partea bună e că găsești locuri de pe o zi pe alta și că totul e foarte bine organizat. Primești chiar și cască de protecție (obligatorie, pentru că pot cădea pietre).
Cărarea te plimbă printr-o floră variată și se sfârșește la o cascadă, de unde faci cale întoarsă pe unde ai venit. La capătul traseului este un restaurant tradițional unde poți lua o gustare cu priveliște spre canion.
Dacă mergi cu mașina, găsești o parcare publică aici. Poți parca și pe strada care urcă spre intrarea pe traseu, dar e abruptă și sunt șanse mici să găsești loc.
Montaña Chayofita (sud)
Nivel dificultate: ușor, accesibil pentru copii
Tip traseu: buclă / dus-întors pe același drum
E mult spus că pe Chayofita faci un traseu. E mai mult o plimbare în care urci un deal. Și deși nu pare cine știe ce la început, a fost una dintre plimbările mele preferate pe insulă.
Montaña Chayofita e un mic și vechi con vulcanic situat chiar lângă Los Cristianos, de unde vezi priveliști minunate peste port, Playa de las Vistas și zona Las Americas.
Atenție, nu se poate urca dinspre port sau plajă. Urcarea se face doar dinspre nord și începe dintr-un parc mic din vârful dealului. Deși sunt mai multe poteci, e dificil să te rătăcești. Urmeaz-o pe oricare și ajungi în 15-20 de minute în vârf.
Deși e un loc preferat de turiști pentru a admira apusul, cel mai mult mi-a plăcut să-mi iau o cafea la prima oră și să o beau acolo, la înălțime.
Malpais de la Rasca (sud)
Nivel dificultate: ușor; accesibil pentru copii
Tip traseu: dus-întors pe același drum / buclă
Într-o duminică în care nu aveam idei și nici chef de plajă la prima oră, am făcut o plimbare frumoasă de-a lungul coastei sud-estice.
Spre deosebire de plajele din zona Las Americas – Los Cristianos, care sunt la doar vreo 20 de kilometri, coasta de la Malpais de la Rasca e pietroasă și învolburată.
Cărarea, care pornește din Pal-Mar (parcare generoasă chiar la intrarea pe traseu), e plată și nu pune mari probleme, în afară de câteva zone mai pietroase unde trebuie să ai grijă să nu te împiedici (mai ales dacă ai 5 ani și te uiți peste tot, mai puțin la drum).
Punctul final, la care n-am ajuns că n-a mai avut chef copilul să meargă, este Faro Punta de Rasca, de unde te poți întoarce pe același drum sau pe altă cărare paralelă cu cea de coastă. Zona are un aer deșertic în interior, în timp ce pe coastă pare că te plimbi printr-un câmp nesfârșit de lavă.
Plaje negre, galbene și tigrate
Mi-e greu să aleg o plajă preferată în Tenerife, pentru că sunt atât de diverse și fiecare oferă lucruri diverse.
La Playa del Duque am admirat luxul hotelurilor, apa azurie și plaja bine amenajată. Pe Playa de Las Vistas m-am simțit ca acasă și m-am relaxat în multe seri privind apusul, în timp ce copilul zburda în stânga și-n dreapta. La Garachico am făcut baie în piscine naturale, iar la Benijo coasta și valurile mi-au tăiat răsuflarea — la propriu și figurat.
Aproape toate plajele la care am fost au facilități de bază ca WC, duș și acces pentru persoane cu dizabilități. Există, mai rar, baruri pe plajă, dar găsești în apropiere magazine de unde poți lua o apă, o înghețată, un suvenir.
Plajele la care am fost și m-aș mai duce:
- Playa del Roque de Las Bodegas, Playa de Almaciga, Playa de Benijo (nord) — Coastă spectaculoasă, valuri puternice. Nu e de ratat.
- Playa de Las Teresitas (nord-est) — Plajă artificială lată, acoperită cu nisip saharian, extrem de fin. Parcare generoasă lângă, mai multe terase pe plajă cu prețuri accesibile.
- Playa de Las Americas (sud) — E o zonă comercială, cu o faleză lată, plină de magazine și restaurante (nu neapărat cele mai bune). Plaja e destul de lungă și are mai multe porțiuni: o zonă de surf, una de plajă (dar nu de baie), una pietroasă. Recomand Playa de Troya care e chiar lângă Las Americas — are nisip negru și e potrivită pentru plajă și bălăceală chiar și pentru copii mici.
- Playa de Las Vistas (sud) — Am stat pe plaja asta aproape zilnic în șederea mai lungă. Deși inițial mi s-a părut plictisitoare, de fapt e o plajă care îți oferă tot ce vrei: priveliști, apus spectaculos, acces la restaurante și magazine, nisip fin și mare prietenoasă.
- Playa del Duque (sud) — Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult o plajă într-o zonă luxoasă, dar del Duque are acel ceva: opulență cu bun gust, arhitectură bine integrată în peisaj, plajă prietenoasă (când nu bate vântul). Pur și simplu am avut un sentiment foarte bun și familiar în zona aia — oi fi fost ducesă în altă viață. Recomand să vizitați cel mai frumos centru comercial.
- Playa El Médano și Playa Tejita (sud) — Atenție, bate vântul! Medano e plajă de kitesurfing, însă are și o parte, spre oraș, care e mai dosită și prietenoasă cu turiștii (deși am văzut și mulți localnici aici, spre deosebire de celelalte plaje din sud). Chiar lângă Medano, e Tejita, o plajă mai neamenajată, cu un aer hippie. Cocoașa care se vede în ambele poze e Montaña Roja, care separă cele două plaje.
- Playa de Los Guíos și Playa de la Arena (Los Gigantes) (sud-vest) — Plaje cu nisip negru (și ceva pietre). Los Guios are o intrare în apă mai prietenoasă, iar la Arena scăldatul e interzis din cauza curenților (dar acolo am văzut cel mai frumos nisip negru-auriu ever).
- Piscinas Naturales din Garachico (sud-vest) — Garachico e pe multe liste de atracții turistice pentru pitorescul orașului. Însă atracția principală mi s-au părut piscinele naturale unde poți face baie în ocean printre roci vulcanice. A fost o senzație unică și vă recomand un înot acolo (cu mențiunea că apa e destul de rece și că piscinele pot fi închise parțial în funcție de vreme și curenți).
Nu mi-au plăcut:
- Playa Fañabé — Tot sudul e comercial, dar Fañabé mi s-a părut aproape de kitsch. Plaja e lungă și oarecum lată, dar înghesuită. Și aici se dorește lux ca la Duque (care e aproape), însă nu le iese la fel de bine. Sunt baruri zgomotoase pe plajă și, în general, experiența a fost meh.
- Playa Los Cristianos — O plajă cu nisip fin și apă foarte liniștită, dar chiar lângă port. Apa mi s-a părut însă murdară, iar plaja aglomerată. Când ai Vistas la câțiva pași, e păcat să stai aici.
Parcuri acvatice și grădini zoologice
Nu poți ajunge în Tenerife (zice lumea, nu eu) fără să vizitezi două dintre parcurile cu cele mai multe laude și review-uri pozitive din lume: Siam & Loro. Parcurile au același proprietar și oferă un bilet combo cu reducere, așa că dacă ai de gând să le vizitezi pe amândouă, recomand să profiți.
Siam Park (sud)
Siam e un parc de distracții acvatic foarte frumos amenajat, cu plaje și piscine cu valuri artificiale, râu rapid și alte distracții potrivite pentru vârste diverse.
Deși teoretic au ce face și copiii mai mici, practic, copilul de aproape 5 ani nu a avut decât câteva tobogane în care să se dea. Există două limite de înălțime, de 110 și 125 cm. La 110, sunt mai puține tobogane (iar zona dedicată copiilor mai mici era închisă când am fost noi). Peste 125 cm, dacă te țin slipii, te poți da cam în orice tobogan, iar unele sunt spectaculoase de-a dreptul.
Personal, nu sunt fan senzații tari, dar m-am dat în câteva și mi-a plăcut. Cel mai bine e de mers în grup, pentru că la multe tobogane trebuie să te dai în 2 sau 4, iar dacă mergi singur cam ai de așteptat. De asemenea, noi am fost în ianuarie când nu e foarte aglomerat, dar în februarie și alte perioade mai pline, se stă mult la cozi.
Recomand să dedici o zi întreagă Siam, pentru că ai ce face și o să vrei să explorezi de toți banii. Noi ne-am dus la deschidere, la ora 10, și nu știu când a trecut timpul pana la 17, când se închide.
Loro Parque (nord-est)
Nu am înțeles de ce e atâta vâlvă în jurul unei grădini zoologice până n-am intrat în Loro Parque. La fel ca la Siam, pășești într-o lume care pare ruptă de exterior. Totul e gândit și amenajat foarte bine și te poți plimba ore întregi fără să te plictisești.
Atracția principală sunt spectacolele cu balene (orci), delfini și lei de mare. Există câte două spectacole pe zi de fiecare, dimineața și după-masa — asigură-te că nu le ratezi. Au existat ceva controverse legate de practicile de la Loro, așa că spectacolele au acum un element puternic de educație a spectatorilor.
Pe lângă spectacole, legate bine în program să mergi de la unul la altul, mi-au plăcut mult colonia de pinguini, pajiștea cu flamingo și acvariul cu rechini. Există și locuri de joacă și distracții pentru copii bine integrate în peisaj.
Am petrecut aici jumătate de zi, deși probabil puteam sta și mai mult.
Recomand să combini vizita la Loro cu o vizită prin centrul orașului Puerto de la Cruz sau cu o plimbare de-a lungul coastei — vezi Rambla de Castro.
Monkey Park (sud)
Greu să concurezi cu Loro Parque, dar există câteva tentative. Nu am fost la Jungle Park, deși am locuit fix lângă el, însă am petrecut o dimineață la Monkey Park. E o grădină zoologică destul de mică, axată pe maimuțe, rozătoare și papagali.
Ineditul ei este că poți intra în cuști cu mâncare (vândută acolo) și poți hrăni animalele (pe o parte dintre ele, în special rozătoarele). Copiii sunt încântați de treaba asta. Mie mi s-au părut cam înghesuite cuștile, iar animalele prea îmbuibate cu mâncare de fluxul constant de turiști.
Lemurii, de exemplu, erau burtoși și apatici — o experiență foarte diferită de ce am văzut la grădina zoologică din Atena, unde nu aveai voie să hrănești animalele, iar lemurii erau sprinteni, activi și curioși.
E o activitate plăcută pentru copii, dacă le place interacțiunea cu animalele.
Plimbări cu barca (fără valuri)
Balene și delfini în larg
Pe lângă balenele de la Loro Parque, am văzut balene și delfini și în habitatul lor natural, în rezervația din largul insulei Tenerife.
Excursia cu barca durează în jur de 3-4 ore și te plimbă pe lângă familii de balene care-și scot spinările la soare. Aceste balene sunt mici și pașinice, nici într-un caz de talia orcilor jucăușe care stropesc spectatorii la Loro.
În funcție de turul ales, bărcile mai fac diverse opriri aproape de plaje. Noi am poposit în apropiere de plaja La Caleta, cunoscută ca o zonă hippie, unde diverși nomazi trăiesc în peșterile din stâncă.
Cu ocazia plimbării, skipperul italian ne-a povestit despre cât de greu le este localnicilor din cauza prețului mare al chiriilor (umflat peste măsură de când cu Airbnb & co). Cum o chirie pentru o garsonieră poate trece de 1.500 de euro pe lună, mulți găsesc o soluție în viața în rulotă — care vine și ea cu alte provocări atât pentru localnici, cât și pentru autorități.
Dar să revenim la valurile noastre.
La Gomera
De când am aterizat în Tenerife, copilul a admirat zilnic feriboturile galbene și roșii care pleacă regulat din portul Los Cristianos spre celelalte insule. Și-a dorit să meargă cu unul, iar noi am fost curioși să vizităm “cocoașa” pe care o vedeam zilnic — mai clar sau mai în ceață — în estul insulei.
Așa că, spre finalul șederii, am făcut o excursie în La Gomera, una dintre cele mai mici insule din arhipelag.
La Gomera e mică și ca suprafață, și ca înălțime, cu un maxim de 1.487 de metri, mult sub vecina Tenerife. Insula nu mai are activitate vulcanică de milenii, iar relieful muntos este ce a rămas din interiorul vulcanului după procesul de eroziune a solului.
Din portul San Sebastian, am făcut un tur al insulei cu autocarul, care a durat jumătate de zi. Am urcat în centrul muntos, am admirat formațiuni pietroase spectaculoase la Mirador del Morro de Agando și am intrat în Parque Nacional de Garajonay.
Garajonay seamănă cu Parque Rural de Anaga, cu o pădure similară de dafini. Există diverse trasee care păreau interesante, dar pentru care n-am avut timp în scurta oprire.
Am continuat spre un restaurant local unde am luat un prânz târziu și am ascultat o mostră din limbajul local străvechi — silbo, un fluierat folosit pentru a comunica cu vecinii de pe dealuri îndepărtate.
În ultima parte a turului, am trecut prin sate și printre versanți, unde am admirat lacuri de acumulare pe jumătate goale, palmieri și copaci de avocado, alte roci spectaculoase și plaje cu nisip negru.
Am petrecut ultima oră în San Sebastian, unde am vizitat cele câteva magazine cu suveniruri și ne-am îndreptat spre port.
A fost o excursie frumoasă și ne-am făcut o idee bună despre ce are de oferit La Gomera. Recomand să mergeți cu un tur ghidat din Tenerife și nu pe cont propriu cu feribot + mașină. În primul rând, prețul e cam tot pe acolo și, în al doilea, cu turul ghidat te bucuri de peisaj și nu duci grija drumurilor înguste.
În ambele ieșiri în larg am avut noroc de vreme bună și ocean lin, ceea ce vă doresc și dumneavoastră.
Unde să mănânci în Tenerife
Am mâncat în diferite restaurante mai bune sau mai puțin bune în zonele turistice. Nu aș vrea să dau recomandări în Los Cristianos, Las Americas sau împrejurimi pentru că aveți și voi Google și puteți să alegeți ce vă place — opțiuni sunt din plin.
Vreau totuși să fac o singură recomandare pentru că nu este neapărat la îndemână, însă ar fi păcat să ajungeți în Tenerife și să nu mâncați în…
San Miguel de Tajao
Doamne, ce mâncare divină! San Miguel de Tajao e un sat de pescari, la 20 aproximativ de kilometri de Los Cristianos (pe care-i faci rapid pe autostradă). Am aflat de loc prin niște recomandări personale, n-am dat de el pe listele de obiective turistice.
Modelul e următorul: mergi la restaurant, alegi dintr-o vitrină peștele pe care vrei să-l mănânci (+ fructe de mare și altele), oamenii ți-l gătesc și apoi mori de plăcere.
Am mâncat foarte (foarte) bine la mai multe restaurante. Recomand să sunați să faceți o rezervare pentru că la anumite ore sunt full:
- Delicias del Mar – fac un pește la plită excelent, pe care-l servesc cu un sos de ulei cu usturoi de te lingi pe degete (efectiv)
- Mero Pancho – pește bun, creveți în usturoi delicioși
- Rincon del Marinero – ne-a plăcut tot aici, nu ratați creveții în usturoi
- Agua y Sal – ne-au plăcut în mod special diferitele tipuri de frigărui cu fructe de mare și crochetele cu pește
Pe lângă pește și fructe de mare, încercați și cartofii copți (papas arrugadas) cu sosurile lor specifice. Nu mi s-au părut cine știe ce la început, dar merg foarte bine cu celelalte mâncături și am devenit fan.
În toate restaurantele din Tajao m-am simțit excelent. Ai impresia că intri în bucătăria pescarilor și-ți fac ei rapid ceva bun, ca la mama lor acasă. Și cam așa e, că-s afaceri de familie și toți par de-ai locului.
Iar prețurile sunt (mult) mai mici decât în zonele turistice. Un kg de pește proaspăt a fost cam 25 de euro, față de 50-75 euro la restaurantele din port. V-am zis că am dat pe o carafă de vinul casei 3 euro?
Ce mi-ar fi plăcut să fac
Din categoria “rămâne pe altădată”, am vrut să mergem seara în parcul național Teide, mai exact în craterul Las Cañadas, pentru a admira stelele.
N-am mai văzut un cer cu adevărat înstelat din liceu, când am campat o noapte pe dealul de lângă Pârteștii de Sus sau Jos (nu mai știu care). Și așa rămâne, deocamdată.
Poți merge independent cu mașina sau poți cumpăra un tur ghidat, care te preia din diferite puncte de pe insulă, te duce la înălțime și-ți pune la dispoziție și diverse echipamente de observat.
Am tatonat cu toate opțiunile, însă fie am fost prea obosiți după celelalte activități, fie am fost descurajați de efort și de lipsa de anduranță nocturnă a celui mic. Una peste alta, stelele și toboganele peste 125 cm rămân pe altădată.
Cum m-am (ne-am) organizat cu munca
Bine, bine, ne plimbăm, ne distrăm, asta știm cu toții să facem. Dar cum ne descurcăm cu munca atâtea săptămâni?
Încă n-am ajuns la luxul de a-mi lua mai mult de două săptămâni legate de vacanță, dar am luxul să-mi aranjez cum vreau programul și să-mi iau câte zile libere vreau — dacă-mi fac, totuși, treaba pentru clienți. Lucrez ca freelance writer de aproape 3 ani și asta înseamnă că am o flexibilitate destul de mare a muncii.
Partenerul meu e angajat full time, așa că nu are aceeași flexibilitate, dar, din fericire, are un angajator care îi permite să lucreze remote. El și-a luat concediu la începutul și la finalul perioadei de 46 de zile — în rest a lucrat —, iar eu mi-am aranjat zile libere concomitent, pentru a putea face lucruri împreună.
Pe lângă concediul luat împreună cu familia, mi-am dorit să am zile libere presărate pe ici, pe colo, să pot să mă plimb, să mă uit la plajă și palmieri, să citesc, să scriu mai mult și să mă relaxez pur și simplu. Să mă bucur cât mai mult de timpul petrecut acolo. Mi-a ieșit oarecum. Deși mi-am redus volumul de muncă pentru perioada respectivă, am muncit mai mult decât mi-am dorit pentru că, na, așa se întâmplă. Și n-am scris cât mi-aș fi dorit, nici pe departe, pentru că veneam după o perioadă intensă de lucru și eram epuizată mental.
Am reușit în schimb să fac sport zilnic, ceea ce mi-a prins foarte bine. Un jogging la prima oră pe faleză, cu aer sărat în gene și soare blând pe piele, e vis. Eu (și mulți alții) alergam, surferii prindeau valurile dimineții, negustorii își montau tarabele, iar, pe la terase, mirosul de cafea se împletea cu cel de iarbă.
Grădiniță în Tenerife
Frumos, relaxant, dar copilul? Încă nu putem lucra cu copilul în casă pentru că e destul de mic și are nevoie de atenție (aproximativ) non stop. 1-2 zile e ok, dar nu o lună. El se plictisește, noi nu ne putem concentra, și iese cu scântei.
Așa că i-am găsit o grădiniță temporară, unde a mers câteva săptămâni. Pe de o parte, a fost frumos pentru că grădinița e chiar pe plajă și are activități relaxate și plăcute. Pe de altă parte, a fost greu pentru că încă nu vorbește engleză (ce să mai zic de spaniolă) și i-a fost greu să se înțeleagă cu ceilalți copii și cu educatorii. Însă toate activitățile pe care le-am făcut și faptul că-l luam pe la 4 după-masa și terminam ziua cu 2-3 ore pe plajă au compensat, cred eu, părțile mai puțin plăcute pentru el.
Dacă vă bate gândul să faceți ceva similar, recomand grădinița — Kindergarden Tenerife —, am găsit oameni blânzi și prietenoși, mâncare sănătoasă și un program de activități relaxat. Atenție, sunt destul de aglomerați și trebuie să vorbiți cu ei din timp, de preferat cu luni înainte.
Merită?
Dar e frumos să mergi acolo și în loc să te bucuri din plin de locuri, să muncești? Adică nu mai bine mergi două săptămâni în vacanță, îți faci treaba turistică și te întorci la tine în apartament?
Pentru noi, a meritat din plin. Nu ne-am dus doar în scop turistic. Am vrut să petrecem o bună parte din iarnă într-un loc călduros. Și am vrut să testăm viața acolo pe termen un pic mai lung decât o vacanță, când nu ai timp să experimentezi prea mult cultura locală.
Și, sigur, am lucrat în multe dintre zile full time, însă într-un fel termini ziua pe frig, în Bucureștiul gri, și altfel o termini cu câteva ore pe plajă, un apus superb și un pește la plită demențial.
După săptămânile în Tenerife, ne-au întrebat mai multe persoane dacă ne-am muta acolo. Sau dacă de asta ne-am dus și am stat atât. Nu de asta ne-am dus. Ne-am dus în principal pentru motivele de mai sus.
Dacă ne-am muta acolo? Acum, nu. M-am simți foarte bine și sunt multe plusuri față de viața în România. Personal, mi-ar prii 100% viața pe malul mării sau oceanului, însă nu știu dacă m-aș orienta neapărat spre o insulă, cred că aș vrea să fiu pe continent. Și nu se pune problema încă de o mutare. Dar cine știe? Am mai stat în Spania un an acum 20 de ani și atunci am zis că nu e pentru mine. Acum, simt că e fix pentru mine. Relaxarea oamenilor, calitatea vieții, coasta minunată și bucuria vieții care plutește în aer — de puta madre!
În ultima seară în Tenerife, ne-am plimbat pe faleza de la Playa de Las Vistas, am mai făcut câteva poze, deși aveam deja o mie, și am jucat mini golf. M-am uitat la palmieri, plajă, mare, parcările în care m-am învârtit în fiecare dimineață și dealul unde mi-am luat micul dejun. Le-am simțit familiare și le-am mulțumit pentru că mi-au dat energie și perspectivă. Și nu-s doar cuvinte aruncate-n vânt sărat de ocean.