La mulți ani, acum când ne uităm în oglindă și știm că o zi proastă nu e capătul lumii, când (ne) judecăm mai puțin – sau măcar încercăm. Când emigratul nu e o fugă, ci o alegere, când nu mai spunem ‘plozi’, ci ‘copii’, și când suntem la fel de leneșe, dar avem noroc cu mașinile de spălat orice. Acum zece ani îmi imaginam că nu o să mai bem bere vinerea seara și că nu o să mai avem un teanc de cărți pe noptieră. Ne facem multe gânduri despre ce-o să fie, dar viitorul e un simpatic și ne surprinde. Să-l lăsăm să-și facă treaba. Noi să bem pentru munți și plaje, pentru lalelele ce-o să iasă la primăvară, pentru motani mofturoși, pentru tristețea care trece și fericirea de după. Always had high, high hopes :). La mulți ani, Ioana!