Băi, de când am scris ultima dată nu mai am 32 de ani. Am o vârstă care a făcut-o pe o domnișoară din Vamă să exclame „Uau!”. M-aș gândi că e un compliment, că poate-mi dădea douășcinci. Dar nu e. La 17 ani nu vezi dincolo de 20, dapăi 30. M-a uau-uit și m-a lăsat la coadă la baie cu o privire care zicea „Eu la 33…”.

La 17 ani mergeam în Costinești cu acceleratul Suceava – Constanța. Un drum de noapte, de 10+ ore, dar cui îi pasă când cântam Vama Veche – Vama Veche și ne lăsam pletele în vânt, amestecate cu perdelele murdare de la CFR. Serios, trenul cu geamuri închise chiar n-are rost. Ne făceam Cola cu Ness, mâncam chipsuri, dansam până în zori, iar la prânz era coadă la Fervex.

Nu mai e Vama ce-a fost. Nici Costineștiul, probabil. Nici eu, nici ea nu va mai fi fost. Clipește Soarele și numără decadele. Și noi zicem că nu ne pasă, dar ne pasă, că numai de asta vorbim.

Vă las, am o ședință.