Arhiva

Mi-e dor de blogul meu. Adica el n-a plecat nicaieri, e tot aici, la mila degetelor mele, iata si dovada: scriu, acum, aici. Se intampla asa, uneori, sa citesc un articol sau o carte sau sa dau cu ochii de un cuvant sau cu urechile de-o melodie. Si, pac, am un flash „Eu am scris despre asta odata”. Si dupa flash vine un search. Si citesc un post mai scurt sau mai lung, scris intr-o zi de iarna, despre zapada, despre alergat, despre Bucuresti sau despre nimic. Apoi imi amintesc ce melodie ascultam in timp ce scriam randurile alea, si-mi amintesc ce se intampla in jurul meu, si-n capul meu, ce probleme credeam ca am si ce planuri credeam ca-mi fac. Si-apoi zambesc un pic. Si dupa ce mai zabovesc putin prin arhiva, imi amintesc de cheful care ma apropiam de „Add New Post” aproape in fiecare zi. Si gata. Inchid fereastra si-mi vad de treaba.

Dar de fiecare data mi-e dor sa scriu mai mult. Dar dorul nu e suficient. Sper sa revina si cheful.

Va salut dintr-un nord ploios si intunecat, unde soarele iese doar la nivel metaforic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Solve : *
27 − 6 =


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.