traseu

e ca in padure. pe munte. urci, urci, treci de busteni, iti aluneca piciorul pe-o piatra, da’ urci si transpiri si mai bei o sticla de apa. vezi o cotitura, pare a fi ultima. stiti deja, nu e. cand termini un delusor, mai apare unul, la fel de sau chiar mai jucaus. si oricat ar pompa inima si oricat te-ar lasa genunchii si oricat te-ai ruga la zei sa faca urcusul mai lin, doar n-o sa te intorci acum. urci in continuare, la gandul frumoasei privelisti de la varf si-a endorfinelor care odata ce te opresti o sa-si faca de cap. am fost pe munte acum vreo saptamana si e verificat. varful apare. nu mai injura cararea, ca dispare la fiecare cotitura si nu mai stii de ea. trage aer in piept si mai escaladeaza o piatra. varful apare. varful apare. poate chiar dupa urmatoarea cotitura. ei, si dup-aia, tre’ sa cobori, dar asta e alta poveste. care nu e tragica. deloc. pentru ca la cabana te asteapta o bere :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Solve : *
23 − 16 =


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.