Intr-o zi care a inceput cu vesti proaste, dileme ametitoare de la conducatorii tarii si ceva ce seamana izbitor a cutremur in Casa Presei (se muta mobila si zici ca se darama sandramaua), imi amintesc de Viena de parca a fost ieri. Waaaait, a fost ieri! Si a fost foarte frumos.
Scopul cu care am mers acolo a fost atins: duminica am alergat la semimaraton, l-am terminat in 2 ore si 37 de minute si am luat si eu medalie. De participant, dar eu tot ma mandresc cu ea. 🙂 A fost prima data cand am parcurs toata distanta de 21 de kilometri, inainte nu reusisem decat vreo 15. Dar faptul ca oamenii alearga in jurul tau, atmosfera – pe margini sunt sute de sustinatori care te aplauda si striga “Run, don’t stop!” – te ajuta sa treci peste hopurile fizice. La start am fost cata frunza, cata iarba, am alergat impreuna cu participantii de la maraton toata distanta, iar cand noi am ajuns la finish, ei au facut stanga pentru inca 21 de kilometri. In total, peste 35.000 de oameni pe strazile Vienei. Chiar daca nu mai imi simteam picioarele, decat atunci cand ma intepau in semn de protest, chiar daca uneori kilometrii se derulau foarte incet si finalul parea sa nu mai apara, per total m-am simtit minunat. La kilometrul 16, dupa ce am baut apa si am mancat cea mai buna jumatate de banana din existenta mea, viata mi s-a parut foarte frumoasa. Tre’ sa fi fost de vina endorfinele care vin dupa efortul fizic, sau poate faptul ca mi-am depasit limita sau poate doar placerea de a fi alaturi de mii de oameni senini si zambitori. Dupa poza de grup cu medaliile, care mai de care ne intreceam in promisiuni de “data viitoare la maraton!”.
Si apoi a fost Viena. Un oras curat, ordonat, elegant, la fel ca oamenii care se plimba pe strazi. Mi-am amintit din nou, pentru ca mai uit, cat de deschisi si prietenosi sunt oamenii de prin alte tari. Intra firesc cu tine in vorba, li se pare normal sa lege o discutie cu un strain in jurul unei beri si sa invete de la alti oameni. Sa zambeasca si sa arate un interes autentic pentru tine, chiar daca stiu ca e probabil singura data cand va intalniti. Am intalnit si austrieci nervosi, dar sursa nervilor era in general incapacitatea altora de a respecta REGULILE SI ORDINEA. Asa o incrancenare nu ma deranjeaza in mod special. Cand vezi incrancenare pentru ca altii pur si simplu EXISTA, atunci stii ca ai trecut de norul de cenusa si te-ai intors in tara.
Da, m-am confruntat si eu cu “situatia norului de cenusa” si n-am trecut de el chiar din prima. Zboruri anulate unul dupa altul, locuri vandute ca painea calda la autocare si intrebari cu un singur raspuns: “We don’t know”. Apoi loterie pentru locurile libere din cursele companiilor care totusi zboara spre destinatia ta si plecaciuni cand te vezi aterizat, cu bagajul pe banda de la aeroport si cand simti aerul cald al Bucurestiului. Pentru ca in Bucuresti e cald, chiar si pe ploaie, in comparatie cu Viena. Cam atat. Aici e mai cald.
Sabina is a B2B strategist and writer with 15+ years of experience spanning startups to corporations. She helps teams build clear, sustainable writing systems that drive consistent growth. Through educational resources and workshops, she supports professionals who want to improve writing and build a strong online presence.
Leave a Reply