Amsterdamul nu miroase a iarba, iarba miroase a Amsterdam

„We found a bike in front of the house. It’s yours”. Miiiine? Olandezii la care am stat acum patru ani (deja??) m-au intamplinat cu o bicicleta. Putin cam inalta pentru mine, mi-am rupt o pereche de sandale incercand sa pun o frana. Dar cine nu-si rupe ceva pe bicicleta in Amsterdam? Era cat pe ce sa-mi rup si gatul, cazand in intersectie, pe ploaie, in fata tramvaiului. Cu palma si genunchii insangerati, ma uitam cu ochii tristi la prietenii mei olandezi. Ei radeau de mine. „I have a friend who broke both her wrists one night, coming on her bike drunk, from a party. Hahaaa!”

Olandezii au un accent in engleza delicios, usor britanic. Cam toti si-au fumat creierii prin liceu si ies destepti foc! M-am indragostit foarte repede de ei. Ok, bine, m-am indragostit numai de unul. Si cum sa nu te indragostesti cand la miezul noptii te ia pe bara de la bicicleta si te duce acasa, traversand poduri, strazi inguste, cu norisori magici in aer, asa cum ia printul printesa pe cal? In Amsterdam, se intampla.

Dupa ce mi-am luat bicicleta in primire de la gazde si am primit tutorialul de legare corecta a vehiculului astfel incat sa nu poata fi furat, am schimbat amabilitati si m-am minunat de apartamentul lor pe trei etaje, cu terasa cu plante, bucatarie imensa si d-astea de-ale civilizatiei. Apoi am iesit din casa. Un grup de turisti aproape ca m-a prins intr-o poza, cu mana pe clanta. Si apoi, ta-daaa! Am simtit aerul inconfundabil al Amsterdamului. Miroase a iarba, ce mai, peste tot. Un miros pe care l-a inceput nu l-am inteles, in inocenta mea, dar care mi s-a impregnat pe creier mai ceva ca madlena lui Proust. Pour moi, nu Amsterdamul miroase a iarba, ci iarba miroase a Amsterdam.

Centrul orasului musteste a dubiosenie. Prostituate in geamuri, te impiedici de turisti prabusiti de la prea multa magie, iar la mai toate colturile junkierii incearca sa-ti vanda o bicicleta sau sa ti-o fure sau doar se uita ciudat la tine. Ma indoiesc ca te si vad. Dar eu una m-am simtit in siguranta. Toata lumea e intr-o stare de chill molipsitoare. Aerul, v-am zis.

Amsterdamul e construit concentric. Un cerculet de apa, unul de pamant si tot asa. M-am ratacit de nenumarate ori, nu fara placere, pentru ca peisajele sunt chiar romantice. E un fel de Venetie, numai ca orasul nu are un aer de vechi si statut. E multa frumusete invelita intr-o patura de biciclisti nebuni, inca una de turisti extatici si, in general, un stil de viata relaxat dar eficient.

Am prins o luna frumoasa, cu soare, spre mirarea localnicilor, pentru ca, insistau ei, Amsterdamul e un oras ploios. Fusesem acceptata la o scoala de vara si din cinci orase europene, m-au trimis in cel care mi s-a potrivit ca o manusa. Nu cred ca organizatorii au stiut, a fost sheer luck.

Incerc sa rezum cumva de ce imi place atat de mult locul ala. Oamenii pe care i-am cunoscut au contribuit mult, fara indoiala. Veneam dupa un an petrecut in Spania si eram putin obosita de caracterul latin, zgomotos si sufocant. Caracterele nordice puternice, inteligente, reci dar totusi deschise m-au incantat pur si simplu. Iei oamenii astia si ii pui intr-un loc unde placerile interzise sunt la ele acasa. La etajul 1 poti sa porti o discutie despre drepturile omului, iar la subsol cinci natii diferite sunt way up high. Pe strazi gasesti toate gradele de betie: de la cel mai treaz si serios, la cel mai prabusit si niciunul nu se mira de prezenta celuilalt.

Cred ca acum mi-am dat seama de ce imi place atat de mult. Eu sunt o fana a echilibrului. Iar Amsterdamul este un oras al echilibrului, intre multe extreme ale comportamentului uman. Si, bineinteles, esti liber oricand sa te dezechilibrezi mai mult sau mai putin. Totul asezat pe apa, printre barci, biciclete, cladiri scunde si cochete, parcuri largi si culorile multiculturalismului. It’s a magic cocktail!

Si melodia care-mi va aminti intotdeauna de Amsterdam. Cand o ascult inchid ochii si dansez in picioarele goale, pe iarba, intr-unul din parcurile imense din locul meu preferat din toata lumea. Cat am vazut din ea pana acum.

Am scris toate astea la provocarea lui Cati. Care inteleg ca se duce in Amsterdam si o invidiez pentru ca nu m-as satura sa ma reintorc acolo. Enjoy the ride! 🙂

0 Comments on “Amsterdamul nu miroase a iarba, iarba miroase a Amsterdam”

  1. Multumesc ca ai acceptat provocarea! Din ceea ce scrii, chiar iubesti orasul asta, asa cum simt si eu pentru capitala Frantei. O sa ma bucur cat pot de Amsterdam, sper eu de pe bicicleta 🙂 desi mi-e foarte teama sa merg cu ea pe strada…

  2. @raresionascu ma bucur ca ti-a placut, dar eu sunt subiectiva, e musai sa vezi cu ochii tai 🙂

    @camil we are young, we are free! 😀

    @onyx in pauza de masa? :))

    @cati multumesc pentru provocare! pentru mine au contat f mult si oamenii asa ca, printre biciclete, poate iti faci si cativa prieteni olandezi. 😉 iti trece teama repede, te fura peisajul 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Solve : *
5 + 6 =


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.