Am facut pregatire la matematica in liceu, ca pe vremea aia intentionam sa dau la ASE. Si profa de mate avea o vorba, de fiecare data cand ne loveam de-o problema complicata: „Sa nu disperam”. Si se punea calm pe analizat si calculat. Mi-a ramas in cap fraza asta si cred ca ar trebui sa fie sloganul de reactiune al omenirii fata de isteriile globale: gripe animaliere, incalzire globala, criza economica, terorism etc. Nu vi se pare ca se cam inmultesc amenintarile astea grozave asupra omului? Suntem cu adevarat amenintati de vreunul din fenomenele astea sau e doar o metoda de manipulare in masa si scoatere de profit? Nu isi pun tot mai multi intrebarea asta?

Istoric vorbind, oamenii tind sa accepte forme de totalitarism atunci cand se simt amenintati. In schimbul protectiei oferite de o autoritate superioara, renunta la anumite libertati pentru sentimentul de siguranta. Si tot istoric vorbind, nicio forma de guvernamant nu tine forever. Asa ca nici democratia nu va fi nemuritoare. Cel putin nu democratia asa cum o percepem azi. Nu e nevoie sa fie inlocuita de forme de dictatura asa cum le-am stiut pana acum, in care era clar cine detine puterea iar oamenii erau „cuminti” de frica unor amenintari concrete de pumni, picioare si inchisoare pentru ei si familiile lor. Daca ni se pregateste ceva este o forma de totalitarism sofisticat, in care ne vom preda usor, usor creierele si sentimentele dupa un proces de programare in masa. Si nu vom sti cine detine puterea si nici macar ca suntem controlati. Atunci reactiunea, revolutia devin imposibile.

Paragraful de mai sus este un exemplu de paranoia. Un scenariu posibil, de ce nu, dar justificat? Ca sa fie pus in practica, ar trebui ca in varful piramidei de autoritate sa existe o coordonare a fortelor mondiale. Ori liderii mondiali sunt atat de prinsi in propriile orgolii si interese incat ma indoiesc ca au reusit sa conceapa un plan diabolic.

Intr-un fel, era informatiei lucreaza impotriva noastra. Atunci cand nu stiam ca exista criza economica pentru ca nu aveam acces la informatie, ne vedeam linistiti de aratul ogorului si maritisul cu flacaul satului si viata decurgea lin, asa cum a decurs pentru mama, bunica si strabunica. Nu zic ca era o viata mai usoara, dar daca in vremuri trecute oamenii erau doborati de boli banale, fizice, pentru care azi luam o simpla pastila, azi oamenii sunt doborati de psihic. De stres, de frica. Sunt doborati inainte sa imbatraneasca de presiunile societatii. Se ingroapa in credite la 20 de ani, se tin cu dintii de locurile de munca si-si sacrifica viata personala pe altarul banilor, isi petrec sambetele in hipermarketuri cumparand cosuri intregi de lucruri care nu le trebuie cu adevarat, duminica isi spala creierul in fata televizorului (sau calculatorului) si luni o iau de la inceput. Putinii norocosi pasionati de ceea ce fac, cei mai multi facand compromisuri zi de zi pana se resemneaza. Exagerez?

Si totusi, sa nu disperam! Lumea n-o sa se termine in 2012, criza economica o sa treaca, gripa porcina se trateaza cu paracetamol si terorismul a existat intotdeauna dar nu avea un nume repetat pana la epuizare la televizor. E alegerea fiecaruia sa faca sau nu parte din idiocracy-ul spre care ne indreptam. Daca ne ridicam putin deasupra valtorii de evenimente care ne inconjoara si privim la rece, realizam ca avem, inca, puterea sa alegem ce ne sperie si ce nu. Daca ne urcam pe un varful unui munte si ne uitam in jur la liniste, realizam ca natura si viata continua dincolo de isteriile mondiale si de stresul zilnic, autoindus pana la urma.