Stiu doua site-uri care se incapataneaza sa-ti arate care este candidatul cel mai potrivit pentru tine, cel mai apropiat de vederile tale. Asta si asta. Or fi si altele, n-am dat peste ele. Dar astfel de site-uri nu prea sunt relevante si, in consecinta, nu prea au cum sa aiba succes.
In principiu, ideea este buna. Sa zicem ca esti un alegator nehotarat. Nu prea stii ce programe de campanie au candidatii, ti-e greu sa te documentezi. Asa ca intri pe un site dintr-asta si te ajuta sa te pozitionezi. Sa zicem ca esti un alegator informat. Intri pe site, iti faci testul si afli ca ia uite, ce surpriza, poate esti mai apropiat de un candidat pe care nu l-ai luat in considerare.
Intrebarile sunt pe pozitionare ideologica. Exemplu: “Considerati ca Statul ar trebui sa se implice activ in economie si in reglementarea mediului de afaceri?” sau “In ce masura sunteti de acord ca prezenta la vot ar trebui sa devina obligatorie pentru fiecare cetatean?”. Raspunsurile la astfel de intrebari pot in cel mai bun caz sa stabileasca daca esti o persoana de stanga, centru sau dreapta; daca esti liberal, social-democrat, extremist samd.
Toate astea in principiu. Intr-un sistem politic unde partidele politice isi respecta ideologiile si unde candidatii au programe de campanie solide, bazate de orientarile politice, pe care le vor si pune in practica. In America stii destul de clar. Daca vine un republican la conducere e posibil sa mai porneasca vreo doua razboaie, daca vine un democrat e posibil sa le opreasca pe cele pornite anterior. Evident, un sistem politic perfect nu exista, dar exista multe in care poti sa-ti iei niste repere.
Nu si la noi. La noi nu poti vota candidatul dupa ideologie, doctrina si alte chestii de astea booooring. La noi se voteaza pe ochi frumosi. Toti promit aceleasi lucruri, toti fac aceleasi lucruri cand ajung sus. Cu variatiuni, evident, dar intelegeti care e ideea. Asa ca ce alt criteriu sa ai? Ochii frumosi, glumele bune, smecheriile, smenurile, viclenia in a-ti suci mintile.
Poate ca site-urile de test vot ar trebui sa inceapa cu intrebarea: Cat de impresionat sunteti de lacrimile unui politician?
Sabina is a B2B strategist and writer with 15+ years of experience spanning startups to corporations. She helps teams build clear, sustainable writing systems that drive consistent growth. Through educational resources and workshops, she supports professionals who want to improve writing and build a strong online presence.
Leave a Reply