Sindromul „abia astept”

Abia astept sa scap de la munca. Abia astept concediul. Abia astept sa vina weekendul. Abia asteptam chestii zi de zi. Traim pentru clipa cand… cand ce? Clipele pe care le „abia asteptam” de obicei trec destul de repede si neobsevate si de multe ori nu se ridica la inaltimea asteptarilor. Pentru ca, nu-i asa, ar trebui sa fie magnifice sa merite faptul ca ne-am gandit la ele 8 ore, 5 zile sau 6 luni. Si in aceste intervale de care abia asteptam sa scapam ce se intampla? Astea sunt de fapt marea partea a vietii care trece pe langa noi, pentru ca noi ne gandim ca n-avem chef sa fim la birou sau in metrou sau intr-un apartament-cutie-de-chibrituri. Dar lasa ca merg eu la Lisabona peste 2 luni. Pfff, si dup-aia o iau de la inceput, ce pacoste!

Chestiile astea imi amintesc de un citat pe care l-am citit candva undeva. Nu mi-l mai amintesc exact dar ideea era ca nu te poti bucura pe deplin de destinatie daca drumul pana acolo a fost ca dracu’.

O fi asa de greu sa ne bucuram de viata chiar daca nu suntem la o bere, pe plaja sau intr-o plimbare pe langa Tamisa?

0 Comments on “Sindromul „abia astept””

  1. hmmm…. ai perfecta dreptate… am gresit mult ca mi-am planuit totul, si in momentul in care am pierdut „motivul” … am ramas fara vise.
    Viata trebuie traita in prezent… trebuie sa mai lasam la o parte viitorul… prezentul e tot ce conteaza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Solve : *
2 + 15 =


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.