Unele zile sunt pur si simplu seci. Atat de pline, si totusi lipsite de orice gand sau sentiment propriu. In afara de ocazionalii nervi, care nu fac decat sa sape si mai adanc in coaja. Si atunci craniul devine instabil, si mai instabil, si mai instabil, pana se pravaleste in bucati egale paralelipipedice si nu mai poti sa spui nimic. Cel mai nasol e daca aschiile care au sarit in procesul de destabilizare au speriat toate mainile care ar putea acum sa reconstruiasca. Logic.