everybody’s gotta learn sometimes

cuvintele ne fac sa ne amintim de noi, asa cum eram odata. pagini de jurnal, mailuri, scrisori, notite uitate prin carti, toate sunt poze ale gandurilor noastre, ale preocuparilor dintr-un anumit moment.

ultima data cand mi-am deschis jurnalul din generala m-am ingrozit de ce puteam sa scriu. si cand am rasfoit pana la liceu m-a pufnit rasul. pagini scrise la inceput ordonat si corect au devenit treptat niste adunaturi de litere haotice si abrevieri, gandurile linistite au devenit rabufniri. dezavantajul scrisului pe calculator e ca isi pierde din personalitate.

intr-o zi am dat din greseala scrolul la email foarte jos. am vazut cateva mailuri care stiu ca sunt kilometrice de la oameni cu care n-am mai vorbit de ani de zile.

cuvintele pastreaza atatea lucruri uitate. ce ma macina azi de nu pot sa dorm, maine e o amintire vaga. ca atunci cand am urcat 8 ore pe munte si am crezut ca o sa clachez de la durerea fizica. acum imi amintesc doar vreo doua stanci si bucuria ca am ajuns la destinatie.

ca o persoana care traieste deja prea mult in trecut, poate nu e tocmai bine ca imi place sa scriu ce mi se intampla. poate ca nu am nevoie de inca un reminder si o cale de a ma intoarce in diferite situatii. dar cred ca e mai important ca din cand in cand am unde sa vad cat de mult m-am schimbat in unele privinte si cum am ramas la fel in altele. e bine ca uneori pot sa vad ca multe sentimente si regrete sunt doar de moment. si atunci pot sa ma uit ceva mai detasata la tot ce mi se intampla. pentru ca maine probabil va insemna mai putin.

cica cercetatorii de nu stiu unde lucreaza la o pastila de uitat amintirile neplacute. sa zicem ca solutia asta va deveni realitate la un moment dat. chiar am vrea sa uitam lectiile invatate din amintiri? sau sa repetam anumite greseli? sunt oarecum convinsa ca tot ce se intampla face parte dintr-un puzzle mare. nu as vrea sa pierd piese din el. si scrisul e un mod de a avea o imagine cat mai sharp, asa se zice, nu?

si vorbind de amintiri si pastile de uitat, imi amintesc de un film frumos si o melodie.

Beck – Everybody's Gotta Learn Sometimes (Eternal Sunshine of a Spotless Mind)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Solve : *
12 − 7 =


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.