SabinaLand

Pe mine nu m-a prins febra Farmville-ului de pe Facebook. Am primit milioane de invitatii, dar n-am vrut. Uite-asa, mi s-a parut o pierdere de vreme! Dar in seara asta, dand un refresh la google analytics, mi-am dat seama ca am si eu Farmville-ul meu: blogul. Plantez posturi, le gadil pe toate partile, ma asigur ca au destul soare si destula umbra, imi cultiv parerile si simtirile in ferma blogosferei. Ce cuvant pompos! Sa lasam blogosfera la o parte. Eu sunt un mic fermier care se bucura de fiecare cititor rasarit la recolta de seara. Intru pe analytics si ma uit de unde vine lumea si cam cat sta. Ma incanta fiecare vizitare a blogului mai lunga de un minut sau fiecare vizitator care a dat mai mult de un click pe site. Deschid cu emotie fiecare comentariu primit si faptul ca am un feedback ma inveseleste. E greu sa fii relevant pentru altcineva, mai ales atunci cand esti subiectiv si singurul mod de comunicare sunt frazele. E usor sa pici in plasa posturilor scrise odata pe zi, doar pentru a fi scrise si a bifa. De multe ori ma intreb daca ce tocmai am publicat merita publicat. Uneori un feedback pozitiv ma incurajeaza. Alteori lipsa reactiilor ma face sa stramb din nas. Dar realitatea e ca intotdeauna mi-a placut sa scriu si am acceptat faptul ca deocamdata nu ma pot opri. E o nevoie, o eliberare, o forma de punere a gandurilor in ordine si placerea unui text final… acceptabil.

Ma rog, nu planuiam sa scriu randurile de mai sus. Eram la un pas de a inchide laptopul si de-a ma pune pe citit. Dar am dat un ultim refresh la analytics si-au mai aparut cateva vizite. Si atunci am vazut analogia si nu m-am putut abtine sa nu iau laptopul in brate sa ma apuc sa tastez. Vedeti ce spun? Nu ma pot abtine, asta e. Si le multumesc pe aceasta cale celor care vin si revin, care comenteaza si care imi arata ca le pasa de unele dintre textele mele, intr-un fel sau altul, pentru ca ei sunt roadele mele. Atat am avut de zis la finalul unei zile de arat si plivit.

Va mai amintiti fraza asta de la scoala? Este prezenta cam la orice ora de limba romana. Romane, poezii, povesti, toate interpretate in sute, mii de carti si comentarii de specialitate si de milioane de elevi. “Pai faptul ca apare luna in poezie la doua versuri dupa soare inseamna ca…” La fiecare opera celebra exista niste interpretari ale textelor bine impamantenite. Adica daca dai teza sau examen trebuie sa scrii ceea ce au stabilit specialistii inaintea ta, nu prea iti permiti sa-ti dai tu cu parerea. E clar ca Eminescu a vrut sa zica asta, si nu astalalta.

Si au venit si vremurile moderne cu blogurile lor cu tot. Iar blogurile au sectiune de comentarii. Acum, nu sunt bloggerii mari autori (nu toti si nu inca), dar ei sunt autori de texte de diferite naturi. Si vine omul si-si da cu parerea la text, apoi vine bloggerul si zice: “Frate, alta era ideea”.

Ce-ar fi daca marii autori ai natiunii studiati si răsinterpretati ar veni si ar raspunde la comentarii: “Ăăăă, mda, nu asta vroiam sa zic”. Nu numai ca ar fi deosebit de comic, dar ar fi si o palma data profesorilor care i-au pus pe elevi zeci de ani sa toceasca aceleasi interpretari prafuite, in loc sa le ceara parerea si sa-i lase sa-si dezvolte imaginatia.