Afterparty

Acum cateva zile, Facebook mi-a amintit ca au trecut cinci (5!) ani de la asta. Ma rog, cinci de la petrecerea de farewell, unde am cantat de m-am mirat ca nu au chemat vecinii politia, unde am primit cadou Catch-22, pe care-mi doream mult s-o citesc si pe care nu am terminat-o nici azi. Poate pentru ca pe coperta interioara sunt prea multe emotii, prea multe good-bye-uri si noroc bun-uri. Acum cateva seri, sa fie inainte, sa fie dupa ce mi-a aratat Facebookul pozele, am visat ca m-am reintors in Amsterdam. Ca am trecut pe langa vitrina unei cladiri si am zarit-o pe Emma. Era mai inalta, mai blonda si avea parul mai lung. I-am facut semn si a iesit entuziasmata sa ma imbratiseze. Am continuat pe strazi, pana la apartamentul meu, tot timpul cu un nod in stomac. „Nu voiam sa vin, de ce am venit? Oare e prea tarziu sa ma intorc? Nici nu am anuntat la serviciu ca plec.” Poate nu am terminat cartea, adica nici nu am trecut de primele 50 de pagini, desi am incercat de cateva ori, pentru ca e cu soldati si razboi si subiectele astea le diger mai greu. Poate poate.

„Come one day, the sun will come out, you might not even notice right away, it will be that faint. And then you’ll catch yourself thinking about something or someone with no connection to the past and you’ll realize that this is where your life is.” Asta e de aici. Am ridicat de multe ori ochii in Amsterdamul insorit. Nu e bine. Amsterdamul e rareori insorit. Dar de fiecare data cand era cufundat in soare, era magic. Si de fiecare data incercam sa simt acasa, dar sentimentul nu a venit in cei aproape doi ani jumate. Poate cu exceptia primei dati cand m-am intors in camera de camin, dupa cateva saptamani in Romania, si mi-am zarit bicicleta lipita de geam. Poate doar atunci, un pic.

M-am intrebat cat va trebui sa astept sa am sentimentul ala. Cat, ce, pe cine? Si va veni vreodata? Daca ridic ochii peste zece (10!) ani catre aceeasi lipsa si daca atunci e prea tarziu? Nu, probabil ca nu as fi asteptat atat si probabil ca daca as fi, nu s-ar mai povesti. Sau s-ar povesti in alta limba, intr-o cafenea langa piata de duminica unde se mananca cea mai buna prajitura de mere (not quite).

Era o zi insorita (god, they’re the best!) si mergeam cu troleul spre Piata Romana. In geanta verde aveam cd player-ul portabil cumparat din Madrid, cu vreo 25 de euro. Mult pentru bursa mea de student Erasmus, dar o investitie absolut necesara. Mi-am facut cateva CD-uri la facultate si le-am ascultat la nesfarsit: Gorillaz, Greenday si Nirvana unplugged. Deci eram in troleu, mergeam undeva, nu stiu de ce, si m-am uitat la Bucuresti. Aveam douzecisiunpic si, pentru prima data de cand plecasem de acasa, ma simteam iar acasa. Inca ma simt, aici.

Si poate intr-o zi o sa citesc si Catch-22. Cine stie?

Sector 3 se crede New York

Si bine face. Daca am scris una neagra despre Primaria sectorului in care stau, a venit timpul sa scriu si una alba – sau pastel.

Am gasit azi in cutia postala o epistola de la stimatul R. Negoita si stimata Primarie a Sectorului 3. Cineva acolo a lucrat un pic la branding. Si miroase si a marketing. Plicul arboreaza ceea ce pare a fi un nou logo al Primariei, copie fidela a brandului I *inimioara* New York. Nu stiu ce-or intelege babutele din bloc din „I love sector 3”, dar macar avem un mesaj vizual pozitiv. (Cineva a invatat de la domnu’ Iohannis. Numa’ spun.)

sector 3

Iaca, frumos colorat, cu un soare care parjoleste niste blocuri (tot de prin New York, ca una seamana cu Empire State si alta cu ceva ce sigur n-am vazut prin Dristor). Dar e simpatic, parol ca nu sunt carcotasa! Cineva se straduieste sa faca ceva – sper doar ca nu pe bani publici foarte multi, ca atunci chiar as insista pe nitica originalitate si niste ilustratii mai de la noi din cartier.

Asa. Dar stati ca n-ati vazut scrisoarea. In patru puncte sunt descrise o serie de probleme din 2014, iar in alte 10, realizarile. Si-acu’ i-acu: 15 puncte de „Ce vom face in 2015”. Scurt si la obiect, asa cum place ochiului cititor de internet cu atentia limitata. V-am spus ca miroase a marketing.

Bordura peste copacel, dom’ primar ma anunta ca se va pastra taxa zero pentru gunoiul menajer. Nu inteleg exact cum, dar stiu ca la Suceava se plateste 60 lei/persoana/an, asa ca sunt multumita. Cica va fi wi-fi in toate parcurile din sector, se vor pune cismele in IOR ceea ce ma bucura ca pe-acolo alerg, noi locuinte sociale, noi crese, un spital, reabilitari si tot asa.

Deci se poate ca o primarie sa comunice frumos cu cetatenii. Se poate ca o administratie publica sa incerce sa fie mai user-friendly. Aplaud si sper la o continuare si perfectionare a eforturilor.

cu portita si cismea

Se intampla un lucru ciudat. Am calatorit in timp. E ora 9:37 am, sunt la birou cu un 3 in 1, se aude zgomotul de tsunami care se apropie al ever-fermecatorului Dristor, guerrila in boxe si munca incepe la ora 16. La un site de stiri. Si, de parca toate astea n-ar fi suficiente, acum ma ridic sa-mi fac inca un 3 in 1. Nu o sa va plictisesc cu lista de deosebiri. Vreau doar sa va anunt ca pe strada Dristorului circula, din nou, tramvaiul. Du-ma acasa, mai tramvai, du-ma, du-ma, ce mai stai?

Raiul sinucigasilor

Ca tot e invierea subiectul principal al zilelor astora, va recomand un film: „Wristcutters: A love story” (2006). O romantare a sinuciderii si a lumii de dupa ea. Daca e rai, iad sau purgatoriu hotarati voi. Eu i-am zis rai pentru iubire si pentru plaja.

Si o melodie care se potriveste cu linistea din Bucuresti, parcarea pe care n-am mai vazut-o atat de goala de nu mai stiu cand, soarele care se rasfira printre jaluzele, peronul gol de la metrou.

Taxi-draci

Va intreb si eu, voi aveti discutii „placute” cu taximetristii? Le ziceti ceva cand evident lungesc drumul? Eu m-am obisnuit sa le zic si nu prea ma pot dezobisnui. Vineri seara m-am luat chiar tare de unul care a facut un ocol absolut inutil si dup-aia a avut tupeul sa sustina ca eu i-am zis s-o ia pe acolo.

Cei mai rai sunt taximetristii de la firmele cu tarife mici. Degeaba au preturi imbietoare, ca oricum o iau prin China pana la destinatie. Ma gandesc ca poate intr-o zi s-or satura sa se certe cu oamenii si or lua-o pe calea cea dreapta. Si or da si rest! Uite, la capitolul asta Iasiul e un oras frumos. Ma rog, nu numai la asta. Dar acolo taximetristii iti dau rest si 70 de bani daca trebuie, nu se fac ca „vai da’ chiar n-aaaaam!”.

Poate ma lupt cu morile de vant, cum am tendinta uneori, dar pur si simplu nu ma pot abtine in fata nesimtirii care asteapta si un bacsis considerabil. Eu zic sa le zicem pana nu mai pot. Vreti, vreti?

Cainii la primarie

Sorin Oprescu se intalneste astazi la Primarie cu „responsabilii pentru solutionarea problemei cainilor comunitari in Bucuresti”. Ooo, aaa, deci exista niste responsabili cu treaba asta? As fi putut pune pariu ca exista niste responsabili cu inmultirea cutu-cutilor din Capitala. Pentru ca, nu-i asa, avem oportunitatea extraordinara de a obtine un nou record mondial pentru cei mai multi caini pe cap de locuitor, dupa cel cu carnatii si, care mai era?

Eu as umple doua dube cu patrupede de pe strazi, sunt suficienti in jurul Casei Presei pentru asta, si i-as debarca fix pe holurile Primariei. Dar n-am duba si nici curaj sa-i strang. Dilema…

Masina costa, parcatul doare, cainii te mananca

Citeam zilele trecute depre un protest al soferilor din Bucuresti legat de lipsa locurilor de parcare si de ridicarea masinilor parcate in locuri nepermise. Problema locurilor de parcare este una atat de veche si de grava pe cat e cea a cainilor vagabonzi, iar primarii par pur si simplu indiferenti.

Era o dimineata de toamna timpurie si aveam niste treaba prin oras. Facand inconjurul blocului, am descoperit ca masina nu mai era unde o lasasem. Un loc gol, in fata unui garaj. Ce e de facut? Am sunat la 112 si mi-au dat numarul de la ridicari auto. Am sunat si o tanti m-a anuntat ca „Da, e la noi”. Bun, deci nu era in bucati prin Bulgaria. „Si cat costa?”. „Pai daca veniti azi, 550 de lei ridicarea si 100 de lei amenda”. Bucurie cat casa! M-am dus la sediul Rosal din sectorul 3 si am asteptat la poarta sa-mi vina randul la dat birul. In cele cateva minute, paznicul mi-a povestit trist ca lucreaza acolo de vreo doua saptamani, dar ca nu mai poate. Ca vin oameni care isi dau ultimii bani sa-si ridice masina, oameni saraci, etc. Imi vine randul sa intru in birou, platesc taxa si amenda. Discutie cu politistul:
– Presupun ca mi-ati ridicat-o pentru ca era parcata in fata unui garaj.
– Da, domnisoara, pai omul ala ce vina are ca l-ati blocat??
– Pai si eu ce vina am ca nu sunt locuri de parcare?
– Si omul ala ce vina are?
– Si eu ce sa fac daca pur si simplu nu am unde sa o las? Daca as putea s-o iau in spate, as lua-o. A cui a vina?
Politaiul ridica din umeri.
– A primariei?
– A primariei…., cade si organul legii si ordinii de acord cu mine.
Si, colac peste pupaza, gasesc pe parbriz un fluturas pe care zice „Respectati cetatenii, parcati in locurile permise”, sau ceva de genul. Guilty as charged, eu nu respect cetatenii.

Acum, privind la rece, era vina mea ca am blocat un garaj. Dar ajunsesem acasa la miezul noptii, masinile erau asezate unele peste altele peste tot si nu aveam chef sa fac turul cartierului pe jos de una singura la ora aia. Asa ca am lasat-o unde am gasit. Dar vina mea e doar o consecinta a vinei primariei ca nu asigura locuri de parcare!

Cat priveste banii… 650 de lei??? Pai asta inseamna jumatate din salariul mediu pe economie. E aproape cat o chirie, cat banii de mancare ai unei familii poate pe intreaga luna. Am intrebat-o pe tanti de la Rosal ce e cu suma asta exorbitanta. „Primaria a stabilit”. Aha, deci tot primaria are pretentii!

De la incindentul cu ridicatul, am visat de cel putin 20 de ori ca nu-mi gasesc masina unde am parcat-o si de 30 de ori ca bat pe cineva de la primarie. Ultima parte am inventat-o, recunosc :D. Ii admir pe cei care s-au apucat sa protesteze si ar trebui sa fie mai multe actiuni de genul asta. Mult mai multe si mai ample.

Nu vreau sa ma gandesc ce se intampla daca ma musca unul din zecile de mii de exemplare canine care se plimba pe strazile Capitalei. Ca deja visez ca sar la mine.

Solutii sunt pentru problemele astea. Am citit si auzit foarte multe solutii viabile, si, totusi, nu se misca nimic. Intreb si eu, ca blonda, de ce? Dar avem bani de fantani arteziene, carnati lungi cat China si alte chestii chicioase. Probabil pentru ca primaria se comporta ca romanul tipic. Moare de foame, dar isi ia 3 celulare cu 3G.