pursuit of happiness
-
Florence 4 ever
Cândva demult eu și Florence eram pe aceeași lungime de undă. Îmi citea gândurile și le transforma în muzică. Nu știu dacă mergea și ea în Vamă, dacă mânca humus pe pâine, dacă avea o bicicletă ruginită și șoareci în casă, dar mă înțelegea ca și cum era acolo. Ca și cum vedea soarele rar,…
-
Ultima lună de sarcină, întâia de pandemie
Aveam doar câteva zile de concediu prenatal când au fost declarate, pe rând, pandemie și stare de urgență. Stare care mi-a anulat orice plimbare, în afara vizitelor la medic – nu că aș fi făcut ture de parc, în alte condiții. Deja mă mișcam greu și pe suprafețe mici, plângându-mă la fiecare pas. Cu stresul…
-
Sabina în Oblivia
Știți momentele alea când ai un pic emoții? Când te lovește nițel anxietatea? Nici nu contează de ce. Se întâmplă, oameni suntem. Oameni moderni, duși la doctor, citiți pe internet, loviți de probleme precum “n-am ieșit bine în poză” sau “nu mi-au pus nuci în salată!”. Așa, și când mă lovește un moment dintr-ala, nu…
-
Celor care cred că visele
La mulți ani, acum când ne uităm în oglindă și știm că o zi proastă nu e capătul lumii, când (ne) judecăm mai puțin – sau măcar încercăm. Când emigratul nu e o fugă, ci o alegere, când nu mai spunem ‘plozi’, ci ‘copii’, și când suntem la fel de leneșe, dar avem noroc cu…
-
Am învățat din alergat că e ok
Un semimaraton are un pic peste 21 de kilometri, pe care trebuie să-i faci în maxim trei ore (poate mai mult dacă e un traseu greu). O tură de lac în IOR, actualul Parc Alexandru Ioan Cuza care deservește suprapopulatele cartiere Dristor și Titan, are un pic peste 3 kilometri. Tura de IOR a devenit…
-
+4 ani acasă
Părinții mei se mută din apartamentul cu trei camere de lângă Școala Generală nr. 8, unde n-am studiat. Am fost elevă la nr. 4, peste Bulevardul George Enescu, lângă Piața Mică. În apartamentul de la etajul patru am stat vreo 5-6 ani, din Generală până când am încărcat VW-ul ochi și-am plecat în București. Camera…
-
Despre singurătate
Am 32 de ani și, până acum, am avut câteva relații. Nu multe și nu lungi. 1-2 ani, cam așa. Numărul adunat al anilor e mai mic decât cel în care am fost singură. Motive? Explicații? Sigur, există. Poți explica orice uitându-te în urmă. Mai important de atât, de ce e nevoie de explicații? Oamenii…
-
Mă întorc la tine, iar și iar
Eu și Amsterdamul suntem într-o relație complicată. Am primit telefonul în iunie 2006. Fusesem acceptată la o școală de vară pe drepturile omului și urma să petrec o lună în capitala Olandei. Tocmai încheiasem o bursă Erasmus în Madrid și eram entuziasmată să descopăr locuri noi. Iar Amsterdamul mi-a zâmbit. Printre canale, biciclete, băieți înalți și mori…