“Un sprit de vara…”

M-am dus sa spal o farfurioara si in timp ce vedeam cum se duce urma de cafea de pe ea, pentru doua secunde am auzit doar sunetul apei si in maini mi-a aparut un costum de baie. Am inchis robinetul si m-am vazut mergand spre balcon pentru a pune la uscat prosopul cu urme de nisip, simtindu-mi pielea obosita de soare. Un vis cu ochii deschisi cat se poate de real, si cu atat mai vis cu cat a aparut de undeva din inconstient, hodoronc-tronc. Or fi cele 29 de grade de afara, o fi ceaiul care ar cere niste gheata, o fi plictiseala unui birou cu aer conditionat si lumina semi-artificiala? Nu mai e asa de mult pana la vacanta. De cate vacante o sa ma mai bucur oare? Nu de multe, asta e clar, nu pot fi eleva la nesfarsit. As putea, dar nu vreau. De fapt, nici nu stiu cum de-am pacalit zeitatile pana acum sa-mi nu-mi dea de treaba pe caldura mare. Si totusi, ce te faci cand nu mai ai saptamani intregi sa te plictisesti in fata televizorului si sa te indoape mama cu toate bunatatile din lume, cand nu mai ai o saptamana sa mergi la mare, una la munte si alta la tara la bunicii altcuiva? E un moment trist si inca o data refuz “sa ma fac mare”. Pot? Inca 5 minute…

O stare de spirit

Daca as fuma asta ar fi momentul in care m-as ridica oarecum enervata din pat, as crapa geamul cat sa-mi incapa incheietura mainii, dar nu mai mult – mi-e frig, si as alunga gandurile cu o ameteala artificiala. Asa ca mananc o mandarina, cautand glucoza din ea, in speranta unei insomnii terminate. Desi nu se poate numi insomnie inca, orele nu sunt destul de inaintate, simptomele sunt acolo. Imi amintesc de nopti cand dupa ore de tinut ochii inchisi cu forta ma ridicam, deschideam calculatorul, vedeam ca pe messenger sunt aceleasi iduri ca si acum 2 ore, « what now? ». Imi puneam castile si ma apucam sa scriu mailuri interminabile sau sa ma joc cu parolele oamenilor. Saraca var-mea pierdea ceva mancare in acest proces nocturn, poate asa se explica partial de ce am pierdut legatura. Dormeam ziua, nu ajungeam la cursuri, mancam hamburgeri sau gogosi cu ciocolata la 7 jumate dimineata, privind cum rasare soarele deasupra lacului din IOR.

Ultimii 4 ani mi-au fost marcati de diferite patternuri. Fiecare 9 luni s-au desfasurat intr-un fel, cu mici obiceiuri repetate zi de zi, cu aceleasi activitati care imi dadeau confortul si linistea de care aveam nevoie, cu 3 luni de vacanta, si cu noi obiceiuri, reinventandu-mi timpul in asa fel incat sa simt cat mai putina plictiseala si cat mai putin dor.

…

Citeam si imi dedeam seama ca pe masura ce citesc, randurile, somniferul meu obisnuit in lipsa televizorului, nu functioneaza. Mi-am amintit pentru un motiv sau altul de bunicii mei, mi-a parut rau ca nu am o poza de-a lor cu mine, si dintr-un gand intr-altul am ajuns la vechiul obicei, de a redeschide calculatorul in mijlocul noptii. Cautand ce? Un alt somnifer, unul de urgenta, cautand sa-mi fac gandurile sa taca distragandu-le atentia de la mine spre o foaie alba, obosindu-mi ochii cu radiatiile ecranului.

Si in ciuda diferentelor, in afara de numarul 9, lunile parca mai au chestii in comun. Cautand parcuri in care sa ascult muzica si sa zambesc copacilor, cautand reteaua care-mi duce gandurile (de-)acasa, cautand laptele care nu-mi provoaca amigdalita si filmul care imi amorteste mintea.

Roz, roz, roz, mi-am vopsit unghiile roz.

Hakuna matata

Scriu fragmente incercand sa gasesc cuvintele care-o sa ma lase sa dorm. Nu gasesc cuvintele asa ca am trecut la melodii. Unele incep promitator, dar nu ajuta mult. Trec la versuri, la note, poate-ar fi trebuit sa ma ajute petalele roz ce zburau azi prin aer, se scuturau copacii, saracii, nu le-a zis nimeni ca maine se face iar frig. Sa purtam fusta scurta, sa fugim, sa facem sport, sa fim frumoase si stralucitoare, sa dansam pe boxe si sa plangem intr-un santaj la adresa vremii. Sa nu fie nici prea cald, nici prea frig. Sa nu ne friga nisipul si sa nu ne inghete degetele prin manusa neagra si ieftina luata din piata. Si singura ninsoare sa fie cea de azi, de sfarsit de primavara, sa ridic ochii doar in minunea roz, si data viitoare sa prind un fulg, sa-l pun in buzunar pentru o seara de aprilie cand zgomotul din fata geamului va fi prea plin de sticle de bere sa-mi pot scoate castile si sa ma gandesc la altceva decat la soarele din parc. Sa respir, doar in urma ta, sa-mi acopar urmele dar sa fac asta in mod jalnic, lasand picioare mari de hipopotam peste tot, sperand ca la miezul noptii sa te transformi si tu in hipopotam si sa nu vezi c-am fost pe-acolo. Si sa-mi incapa toate pliculetele de zahar, si farfuria furata, si mapele si cartile in valiza cand o sa plec, sa-mi incapa toate plasele bleumarin si sa nu uit sa mai fac cate-o poza. ‘I put a spell on you…’ Sa nu uit de ghiocei si de tastatura sucita cand o sa ma intorc la traseul geam-scaun, nu stiu despre ce ghiocei vorbesc, dar sa fie soare, mult soare, dar numai pe aici pe la mijlocel, nu vreau sa inund planeta in egoismul meu de persoana infrigurata. Sa uit ca am gresit etajul si sa ninga cu petale, ca azi, in fiecare zi, si sa ridic ochii surprinsa ca se intampla iar, si iar, pana ma satur si dau « next ». Sa fie butoane cu « next » peste tot si sa schimb canalele pana se strica televizorul. Sa fie un televizor cu ecran plat si colorat, sa fug bidimensional prin filme si sa ies cand mi-e pofta de cereale. Cerealele au deosebit de multe calorii, nu ma asteptam. 387 de cuvinte, ‘trec tigani pe drum, drumu-i plin de fum, fumu-i plin de scrum’. Si noaptea sa ninga cu funingine si sa dansam, sa jucam carti si sa facem poze in care toti suntem la fel de inalti. Sa nu stiu de nimic cand plutesc pe mare, cu ochii in nori si soarele pe gene, sa vad curcubee si sa aud doar apa umplandu-mi timpanele. Sa nu cred ce-mi spui acum, ‘chiar de eu iti spun’. Sa tac, sa tac, tic tac, sa tac.