Citind, invartindu-ma prin casa, zbierand texte fara sens, dormind – in sfarsit, cu pauza de la cofeina si de la alte lucruri daunatoare, ma uit pe geam la norii gri, la seara care se apropie desi e abia ora 15:35, si-mi pica ochii pe un comentariu de pe coperta cartii pe care o citesc zilele astea.
„O oda inchinata vietii. Singura care conteaza.…
Abia astept sa scap de la munca. Abia astept concediul. Abia astept sa vina weekendul. Abia asteptam chestii zi de zi. Traim pentru clipa cand… cand ce? Clipele pe care le „abia asteptam” de obicei trec destul de repede si neobsevate si de multe ori nu se ridica la inaltimea asteptarilor. Pentru ca, nu-i asa, ar trebui sa fie magnifice sa merite faptul ca ne-am gandit la ele 8 ore, 5 zile sau 6 luni.…