oameni buni, sunt crizata si nebuna. feriti-va de mine pe strada, sau daca nu reusiti sa ma evitati, va sfatuiesc sa nu-mi spuneti nimic. nimic, i tell you! ca daca va apucati sa vorbiti, ma transform intr-o oaie posesiva, va pun lanturi in jurul gatului, picioarelor, mainilor, nu mai aveti scapare si ma apuc sa spun absurditati ca sa va chinui. mai grav e ca nu realizez ca fac asta, de’, omului nebun i se pare ca e normal. autocontrolul e un mister, un vis urat.

aseara s-a urcat in lift cu mine (si cu tine) o baba beata. avea ochii rotunzi si sticlosi si un pet de bere inceput in plasa. „of, of”, zise ea. draguta baba, la fel ca toate babele din blocul meu care pazesc intrarea si dau foc la garsoniere. mint, ala cu focul era un mos.

„foarte bine ca ti-a dat o pelerina”, zise colegul meu in replica la reclama la nu-s ce detergent, si a oftat pe background. si seful meu ofteaza tot timpul, nu cred ca-si da seama, si sunetul ala ma streseaza, imi trece prin urechi, ajunge la ochi si deschide multe ferestre albe in monitor. aseara o fata care zambeste mereu a zis ca e bine sa fii fericita. mi-am amintit ca eu par suparata si incruntata chiar si cand nu sunt asa. asta pentru ca-s concentrata sa-mi construiesc lanturile. muhahaha!

„sabina, ai facut o pasiune pentru paragrafele care incep cu ‘fie ca’?”. nuuu. am facut o pasiune pentru crize.