Am mers zilele trecute cu trenul. Intr-un vagon de intercity, in compartimentul ala comun gen salon. Era 8 dimineata, dormisem putin si nu avam chef decat sa citesc si sa adorm la un moment dat. Nici nu plecam bine din gara ca un tip se gandeste sa-si foloseasca telefonul performant pentru a asculta manele. Cat se poate de tare! Cele doua fete din fata mea ridica ochii mirate, una isi pune castile si cealalta se resemneaza si se intoarce la carte. La a patra manea melodioasa n-am mai rezistat si m-am dus la el. L-am rugat frumos sa asculte la casti daca are de ascultat. Si-a mijit dintii languros: „Nu-ti plac manelele, asaaaa-i?” I-am explicat ca ma deranjeaza muzica tare, in general, acolo unde fiecare ar trebui sa-si vada de treaba lui. Spre mirarea mea si-a cerut scuze si muzica a incetat.

Asta imi aminteste de toate datile cand am vrut sa ma iau de diferiti indivizi care isi aruncau gunoiul in metrou, in lift, samd. Sau atunci cand am vazut o fata cu o mama care se dadeau in supermarket cu un gel atibacterian dintr-o sticluta ce probabil a fost cumparata de cineva mai tarziu.

Nesimtiti sunt pe toate drumurile. Oare daca le zicem ceva inceteaza? Cred ca merita sa incercam, chiar daca e posibil ca in loc de scuze sa primim o injuratura zdravana.