O sa zic asa… o filosofie de cativa banuti, dar ce sa-i faci, asta e filosofia din seara asta. Dupa cum urmeaza: e usor sa lasi viata sa treaca pe langa tine. Ce v-am zis? 🙂 Muncesti, dormi, alergi spre weekendul de dupa 11 zile lucrate in care o sa sorbi libertatea unei… beri. Ca va fi mare, ca va fi concert, ca va fi orice, raman zilele si serile in care nu ai alergat tu, ci a alergat timpul. Ha! Inca una. Sunt un fel de Cuelho. E ca atunci cand bagi capul in apa si esti asa de ocupat cu tinutul respiratiei si lipsa de oxigen si alte alea legate de supravietuire, ca uiti sa privesti fauna si flora marina. Ma rog, mi-au iesit si metafore mai bune in alte momente de maxima inspiratie. Acum se cheama minima inspiratie. Se cheama doar oboseala si o usoara defulare prin cuvinte. Dar nu o defulare artistica sau de mare adancime intelectuala. Una pur si simplu, in care frazele curg asa cum vin in cap, actiunea n-are cap si coada, actiunea nici macar nu exista. Atat de mult am nevoie de un concediu (cred), incat azi am incercat sa scriu un textulet mic in care sa critic si eu, ca un blogger de rand, un film. Dupa prima fraza, ce zic eu fraza, asta implica ceva complex, dupa prima propozitie m-am lasat. Despre asta e vorba. Despre mormanul de haine de pe scaun, despre sandalele desperecheate si imprastiate prin toata casa (they’re having a party). Energie. Are cineva niste energie in plus? Dati-mi un mail cu attach.

Am fost la concert la Aerosmith. Nu ma asteptam la cine stie ce, dar a fost frumos. Am cantat (urlat) pana mi-au amortit picioarele, l-am admirat de respectabilul Steven Tyler care le da clasa pe scena multor rockarasi de generatie noua. Am vazut, in sfarsit, dupa multisor timp, un concert spectacol, asa cum ar trebui sa fie ca sa ma simt eu bine. Apropo de concerte, via twitter: It’s not an official disaster until Bono sings about it.